În România dreptul de a fi incinerat este GARANTAT prin legile Statului. De asemenea, INCINERAREA are un statut egal, din punct de vedere legal, cu înhumarea.

Aceste două situaţii, ce asigură cadrul legal aL aplicării cremaţiunii în ţara noastră, se bazează pe câteva reglementări:

1. Codul Penal, articolul 319 care prevede infracţiunea de profanare de morminte, pasibilă cu închisoarea de la  trei luni la un an în următoarele situaţii: profanarea, indiferent de mijloace, a unui mormânt, urnă funerară sau a unui cadavru.

Din punct de vedere istoric, o asemenea situaţie îşi regăseşte prima manifestare în Codul Penal Carol II, art. 313 (1936) (vezi Marius Rotar, Eternitate prin Cenuşă. O istorie a crematoriilor şi incinerărilor umane în România secolelor XIX-XXI, Iaşi, Institutul European, 2011, pp. 111-112).

1. Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în 2012 (Mon. Of. 339/18.05.2012), art. 38, aliniatul 1, unde se arată că „ofiţerul de stare civilă, după constatarea decesului, eliberarea declarantului o adeverinţă de înhumare sau de incinerare”.

Din punct de vedere istoric situaţia a fost pentru prima dată reglementată în 1930 în legea privind actele de stare civilă (referinţă la Autorizaţia de înmormântare, art. 171-172) (vezi Marius Rotar, Eternitate prin Cenuşă. O istorie a crematoriilor şi incinerărilor umane în România secolelor XIX-XXI, Iaşi, Institutul European, 2011, p.113).

1. Noul Cod Civil (2011), art. 80, referitor la Respectarea voinţei persoanei decedate: „(1) Orice persoană poate determina felul propriilor funeralii şi poate dispune cu privire la corpul său după moarte. În cazul celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau al celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă este necesar şi consimţământul scris al părinţilor sau, după caz, al tutorelui. (2) În lipsa unei opţiuni exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, voinţa soţului, părinţilor, descendenţilor, rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, legatarilor universali sau cu titlu universal ori dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială a avut loc decesul. În toate cazurile se va ţine seama de apartenenţa confesională a persoanei decedate”.

Aceasta reglementare este o premieră pentru România, neavând un precedent istoric şi se integrează în „Respectul datorat fiinţei umane şi a drepturilor sale inerente”. Ca sursă directă a acestui articol, dincolo de evoluţiile societăţii care au determinat acest lucru, s-a vorbit despre Codul civil din Quebec, Canada (vezi Iolanda Boti, Influenţa Codului civil din Quebec asupra noului Cod civil din România, http://www.juridice.ro/152502/influenta-codului-civil-din-quebec-asupra-noului-cod-civil-din-romania.html ).

Prin urmare, orice tentativă de a bloca incinerarea în România este supusă rigorilor legii. De asemenea, este garantat prin lege şi dreptul de a edifica crematorii, inclusiv prin iniţiativă privată.