7.10.2014 Noutati Destul de multe evenimentele legate de domeniul funerar si, in particular, de incinerare s-au petrecut de la ultima actualizare a rubricii de noutati a siteului asociatiei noastre. Le semnalam pe scurt acum, trecandu-le in revista in mod cronologic:

1. A fost adoptata, in sfarsit, o noua lege funerara (102/2014), a carei necesitate este mai presus de orice discutie. La momentul aparitiei legii am reliefat o serie de aspecte ce le cuprinde, cu titul de noutate (inmormantarile laice, mai ales), situatie preluata de presa scrisa si diverse televiziuni. In fapt, prima accentuatere a semnificatiilor inmormantarilor laice ne apartine in ziarul Adevarul (http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/legea-care-ti-dreptul-timpul-vietii-sa-ti-organizezi-vreiinmormantarea-preot-1_53cfba090d133766a8ada83e/index.html ), de unde intreaga mass-media din tara noasta s-a inspirat, fara, din pacate, in majoritatea cazurilor, sa mentioneze sursa. Stirea a facut inconjurul presei romanesti, noi fiind solicitati inclusiv sa avem scurte interventii asupra tematicii in presa scrisa (http://adevarul.ro/locale/constanta/biserica-bor-guvern-cimitire-romani-inmormantare-incinerare-1_53f4d3aa0d133766a86f8918/index.html ) dar si la televiziune (Antena 1) (http://observator.tv/social/legea-da-liber-la-inmormantarea-fara-preot-131210.html ).
2. Pe 22 august am organizat in parteneriat cu Administratia Cimitirelor si Crematorilor Umane din Bucuresti (ACCU) “Ziua Portilor Deschise” la Crematoriul Vitan Barzesti, marcand astfel 20 de ani de la inaugurarea acestui edificiu. Cu sprijinul domnei Dalina Topor, managerul crematoriului, ni s-a permis sa montam o placa comemorativa in memoria cremationistilor romani interbelici, membrii ai Societatii Cenusa, la intrarea in acest edificiu. Multumim tuturor celor care au luat parte la acest eveniment ori s-au implicat, intr-un fel sau altul in organizarea si desfasurarea sa.
3. Pe 2 septembrie a avut loc prima incinerare la primul crematoriu uman din Transilvania (Pro Ignis, la Badeni, langa Turda, jedetul Cluj). Am fost martori la acest evenimentul istoric, asociatia noastra facilitand participarea la acest moment a doi membri marcati ai the Cremation Society of Great Britain. Noul crematoriu este rodul consecventei unei firme particulare, aceeasi dar cu o alta denumire, care a incercat, fara succes – datorita implicarii BOR – sa deschida un asemenea edificiu in cimitirul Manastur din Cluj Napoca. Siteul ProIgnis poate fi vizitat aici: http://proignis.ro/
4. Pe 9 octombrie va avea loc inaugurarea crematoriului Por Ignis, cu acest prilej fiind organizata o inatlnire cu presa si Ziua Portilor Deschise. Asociatia Amurg este partener in organizarea evenimentului la care speram sa participe cat mai multa lume. Invitam membrii asociatiei noastra sa ia parte la aceasta manifestare, care trebuie perceputa, din punct de vedere a incinerarii, drept o cotitura pentru dezvoltarea practicii la noi.

19.06.2014

Comunicat Asupra blocarii proiectului ASKD Romania de a construi un crematoriu la Poienita, Livezeni, jud. Mures

Ceea ce s-a întâmplat acum doua zile, legat de proiectul firmei ASKD România de a construi un crematoriu la Poieniţa, Livezeni, jud. Mureş, nu constituie o noutate. S-a repetat scenariul petrecut la Odorhei, Oradea (2011) si Cluj Napoca (2012-2013), toate aceste proiecte fiind blocate, din motive „ecologice”. Trebuie precizat pana in 2014 (Ordinul nr. 119 al Ministerului Sănatatii) nu exista nicio reglementare legala asupra distantaei/zonei de protecţie a sanatatii publice, pentru un asemenea edificiu, stabilita acum la 1000 de metri. Prin urmare, ceea ce s-a petrecut in 2011-2013 nu a avut vreo baza legala, invocatul ordin 536/1997 al Ministerului Sanatatii referindu-se la crematorii de animale, nu la cele umane (pentru ca altcumva nu se poate explica de ce in ordinul din 2014 se specifica, de aceasta data clar,  „crematorii umane”). Chiar si cu reglementarea distantei/zonei de protecţie pentru un asemenea edificiu din 2014, blocarea proiectului crematoriului la Poieniţa, Livezeni, jud Mureş cuprinde o serie de aspecte discutabile, pe care le punctam aici:

1. Nu înţelegem schimbarea poziţiei Direcţiei de Sănătate Publica Mureş, fata de acest proiect, in condiţiile in care acesta fost aprobat. In mod firesc, aceasta instituţie trebuia sa dea aviz negativ de la bun început, nu sa amăgească! Este vorba despre profesionalism si onestitate, care, din păcate, a lipsit in acest caz. Menţionam faptul ca studiul de impact pentru acest proiect arata, in mod limpede, ca nu exista pericol pentru sănătatea populaţiei. Totodată, in articolul 20, aliniatul 1 al Ordinului menţionat se prevede faptul ca „Distantele prevăzute la art. 11 (n.n. inclusiv cea referitoare la distanta de 1000 de metri in cazul crematoriilor umane) pot fi modificate doar pe baza studiilor de impact asupra sanatatii, elaborate de institute specializate, conform metodologiei avizate de către Ministerul Sanatatii”. Ii readucem aminte doamnei Cristina Grigore faptul ca, in cazul de la Cluj, acel studiu de impact asupra sanatatii populaţiei a fost făcut, la fel ca la Livezeni, insa domnia sa si-a continuat „cruciada” împotriva ambelor proiecte. Si o rugam sa precizeze faptul ca in cazul de la Cluj domnia sa invoca, in mod total eronat, Ordinul 536/1997 al Ministerului Sanatatii, manipulând populaţia.
2. Ghilimele pe care le-am utilizat privind modificarea pozitiei Direcţiei de Sănătate Publica Mureş, fata de proiect, nu sunt intamplatoare, intrucat avizul dat de catre aceasta institutie firmei ASKD Romania este inca VALABIL. Nu s-a primit nicio instiintare legala oficiala, pana la aceasta ora, referitoare la schimbarea pozitiei institutiei amintite fata de proiect, fiind vorba doar declaratii de presa ale domnului director dr. Vasile Adrian Mureşan (oferite sub presiune).
3. Rezilierea contractul de vânzare – cumpărare in cazul terenului, pentru acest proiect, s-a făcut sub presiune si a avut o miza electorala, situaţie pe care o regretam profund.
4. Regretam, de asemenea, faptul ca nu s-a aşteptat cel puţin o noua expertiza, de aceasta data facuta de catre experţi din partea contestatarilor proiectului – costurile urmând a fi suportate de către firma ASKD Romania –  pentru edificarea populaţiei privind problematica invocata.
5. Salutam spiritul civic de către au dat dovada locuitorii din satul Poieniţa, comuna Livezeni si le înţelegem poziţia: in cazul domniilor lor, la fel ca la Osorhei, Oradea si Cluj Napoca nu este vorba decât despre un „disconfort psihic” de a şti ca in apropierea locuinţelor ar funcţiona un crematoriu, la care se adăuga, din nefericire, o manipulare evidenta.
6. Ne exprimam regretul fata de implicarea Protopopul Ortodox de Mureş Olimpiu Zăhan in respingerea acestui proiect, întrucât domnia sa este un ierarh aparţinând unei confesiuni creştine, care respinge, in mod vehement, incinerarea.
7. Speram ca doamna Cristina Grigore sa adopte cat de curând o atitudine civica „corecta” si  in momentul in care se va deschide un crematoriu uman in Transilvania, situat nu la 50, 100 sau 1000 de metri de prima locuinţa, ci la 3000 de metri, de pilda, Cat de repede doamna Cristina Grigore o sa aibă aceasta ocazie si o sa-i adresam rugămintea de a exprima, public, un punct de vedere, in acea situaţie.
8. Asiguram ASKD România de întregul nostru sprijin pentru edificarea unui crematoriu uman in zona oraşului Târgu Mureş, crematoriul reprezentand aici o necesitate publica, pentru rezolvarea crizei locurilor de veci. Suntem convinsi ca, pana la urma, acest proiect va deveni realitate.

Asociatia Cremationista Amurg din Romania 12.06.2014 Tg. Mures, Alexandru Mudura, 2000! 1. Punctul de vedere al Asociatiei Cremationiste Amurg asupra proiectului unui crematoriu uman la Poienita, Livezeni, jud. Mures a fost preluat de care ziarul Zi de Zi (Mures): http://www.zi-de-zi.ro/marea-britanie-data-ca-exemplu-satenilor-din-poienita-crematoriul-din-livezeni-necesitate-publica/ Luni, 17 iunie 2014 va avea loc dezbaterea pentru autorizatia de mediu, in acest caz, la Caminul Cultural din Poienita. Cred ca se va intampla ceea  ce s-a intamplat la Osorhei (Oradea) si in cazul de la Cluj Napoca (cimitirul Manastur), iar proiectul va fi blocat. Nu e vorba doar despre ignoranta oamenilor aici in ale poluarii prin crematorii, ci, mai ales, de disconfortul psihic pe care l-ar produce functionarea unui asemenea edificiu. De aceea, oamenii se opun. Poate ma insel… 2. Alexandru Mudura (1939-2014), cunoscut om de afaceri bihorean, cel care a deschis primul mall din Oradea (Lotus Center), regale „Kinder” si a ciocolatei, la un moment dat, in Ungaria, miliardar prezent in topul Forbes cu o avere de 40 de milioane de euro (locul 100) s-a stins, dupa o lunga batalia cu cancerul,  in locuinta sa din Oradea. Conform vointei proprii a fost incinerat, dar nu la incineratorul din Oradea (Bors), ci la Debretin in Ungaria. Nu stiu de ce familia a preferat crematoriul din Debretin (poate pentru ca la Bors nu este propriu-zis un crematoriu, ci doar incinerator), dar stiu ca Mudura a fost un spirit filantropic (http://www.ebihoreanul.ro/mobile/index.php?&categ_id=6&categ_name=Qmlob3JlYW51bCB0aXDEg3JpdA==&news_id=114906&action=display_news ). Ceremonia religioasa i s-a organizat la Catedrala Romano-Catolica din Oradea, multe personalitati locale participand la acest trist eveniment. Cu cateva zile inainte s-a sinucis la Sibiu Ilie Vonica, alt miliardar, care a fost inmormantat cu slujba „speciala” de catre un sobor de preoti ortodocsi (!!!!) si inhumat in curtea unei biserici din oras. Stranie situatie: in cazul sinuciderii vine soborul si spune varianta prescurtata a slujbei de inmormantare si, mai mult, trupul e inhumat in loc sfint (curtea unei biserici ortodoxe), dar in cazul incinerarii BOR refuza orice slujba. La ce avere poseda Mudura putea sa-si faca cavou din aur, dar omul a preferat incinerarea, ca expresie a unei modestii exemplare. Unde este vanitatea? Cine o incurajeaza si da iertari dupa bunul plac? Ce cauta soborul? De ce inhumare in curtea bisericii? Ce pacat este mai are? Sinuciderea sau incinerarea? Sunt intrebari firesti, dar fara vreun raspuns de la BOR. 3. Numarul romanilor celebri incinerati identificati a ajuns la 2000! Este rodul a sase ani de munca, dar care a meritat. Printre ei sunt si 50 de academicieni si intrebam BOR daca cumva toti acestia sunt „pagani”, „straini si dusmani spiritului national”, „oameni sortiti uitarii” s.a.m.d. dupa cum reprezentantii acestei confesiuni ii numesc pe cei care opteaza pentru crematiune… 6.06.2014 Punct de vedere al Asociaţiei Cremationiste Amurg din România fata de problematica crematoriului din Livezeni, jud Mureş Deschiderea unui crematoriu in zona oraşului Târgu Mureş constituie o necesitate publica in condiţiile in care si aici exista o accentuata criza a locurilor de veci. Aceasta criza, caracteristica deja de mai mult timp, marilor oraşe din tara noastră, determina apariţia unor nereguli extrem de grave in sistemul funerar romanesc, ducând, de pilda, la creşterea nejustificata a preturilor locurilor de veci, precum si dezvoltarea fara precedent a mafiei cimitirelor. Asociaţia Cremationista Amurg din România susţine proiectul firmei ASKD România SRL de a deschide un crematoriu in acest oraş si face câteva precizări legate de recentele reacţii din mass media in acest caz:

1. Societatea ASKD România SRL a depus documentaţia pentru deschiderea unui crematoriu înainte de apariţia Ordinului 119/2014 care reglementează distanta/zona de protecţie in cazul unui asemenea edificiu la 1000 de metri. Aceasta înseamnă ca regulile s-au modificat in timpul jocului, ceea ce moralmente este incorect. Desigur legea ar trebui aplicata, insa situaţia de la Târgu Mureş trebuie privita in ansamblu, pentru a putea fi înţeleasa. Astfel, in cazul Marii Britanii distanta/zona de protecţie a fost stabilita la 200 yarzi (182,88 metri) inca din 1902 (the Cremation Act) si, in cazuri excepţionale, a fost acceptata si o zona de protecţie de 100 yarzi (91,44 metri). Menţionam faptul ca in Marea Britanie sunt actualmente funcţionabile 266 de crematorii, existând o dominaţie neta a incinerării asupra înhumării (74,28% dintre decedaţi au fost incineraţi in 2012). In opinia noastră, Ordinul 119/2014 demonstrează faptul ca legiuitorul roman a fost mai catolic decât papa, impunând o distanta de protecţie „după ureche” si fara consultarea prealabila a specialiştilor in domeniu. In plus, zona de protecţie in cazul cimitirelor a fost stabilita la 50 de metri si in condiţiile crizei locurilor de veci in mediul urban, ea nu este respectata in marea  majoritate a oraşelor din România. Aşteptam ca Direcţiile de Sănătate Publice din judeţele tarii sa procedeze la un control amănunţit in aceasta direcţie si sa adopte masurile cuvenite.
2. Exista posibilitatea legala ca aceasta distanta/zona de protecţie stabilita prin Ordinul 119/2014 sa fie diminuata, in cazul unor studii de specialitate riguroase, care sa demonstreze faptul ca deschiderea unui crematoriu uman sub aceasta distanta nu constituie un pericol pentru sănătatea populaţiei. Raportul tehnic depus către autoritati de către societatea ASKD România SRL evidenţiază acest element si solicitam autoritarilor in drept sa ia in considerare acest fapt.
3. Reamintim faptul ca in România dreptul de a fi incinerat este garantat, din punct de vedere legal, incinerarea având un statut egal cu înhumarea, inca din perioada interbelica.
4. Asociaţia Cremationista Amurg din România, ca membra a Federaţiei Internaţionale de Incinerare, organismul principal al miscarii mondiale pentru susţinerea dreptului persoanei de a fi arsa, fondat in 1938, se pune la dispoziţia autoritatilor locale mureşene pentru orice detaliu legat de tematica poluării prin crematorii. Solicitam moderaţie si informarea prealabila a autoritatilor locale înainte de adoptarea unei soluţii in acest caz.

4.06.2014 Schimbare, Nina Cassian 1. Cu ceva intarziere, datorita unor motive obiective, semnalam aparitia Ordinului 119/2014 din 21 februarie 2014  asupra Normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei. Aceasta reglementare legala era ABSOLUT necesara in situatia in care s-a manifestat deja dorinta deschiderii de crematorii, prin initiativa particulara, in tara. In plus, blocarea unor  initiative de  a deschide crematorii la Osorhei, Oradea in 2011 si Cluj Napoca in 2012 s-a bazat mai mult pe povesti vanatoresti decat pe litera legii. Astfel, invocatul articolul 10 al ordinului 95/1996, IN CAZURILE MAI sUS MENTIONATE, se referea la crematorii de animale, necuprizand in vreun paragraf  mentiuni la crematorii umane. Asadar, mitingurile de la Cluj din 2012 si 2013 sau cel de la Osorhei din 2011 nu s-au intemeiat pe vreo prevedere legala, ci doar pe fantezii stimulate decisiv anti incinerare prin implicarea directa a BOR. La articolul 11 al noului  ordin se prevede explicit „distanta minima de protective sanitara intre teritoriile protejate si o serie de unitati care produc disconfort si riscuri asupra sanatatii”. Acum se spune clar ca acesta distanta este de 1000 metri in cazul crematoriilor umane. Sa speram ca atunci cand vor mai aparea proiecte de constructie de crematorii  la noi, populatia nu se va lasa influentata de basme scornite de necunoscatori gen Stetco si Vasile si pigmentate cu iz de tamaie ortodox anti ardere, intelegand faptul ca orice constructie/punere in functiune de incinerator uman, situat la o distanta de cel putin un kilometru de prima locuinta/ drum, este ABSOLUT LEGALA in Romania.  Ordinul mentionat mai cuprinde si alte reglementari referitore la incinerare la articolul 87,88 si 95. Insa aceste articole cuprind doar elementele de oridin general si necesitau si alte completari (de pilda in ce conditii cenusa umana poate fi dispersata si precizat limpede mai ales locurile unde se poate face acest lucru; nu se mentioneaza nimic despre faptul ca fiecare crematoriu ar trebui sa aiba intocmit un cod/regulament de functionare – necesar fiind vorba despre standardizarea serviciului de incinerare in Romania pe viitor s.am.d. Ordinul   119/2014 poate  fi citit aici: http://www.dreptonline.ro/legislatie/ordin_119_2014_norme_igiena_sanatate_publica_mediul_de_viata_al_populatiei.php 2. Urna funerara a Ninei Cassian a fost depusa la Crematoriul Cenusa, fiind adusa din SUA unde a avut loc incinerarea. Cenusa Ninei Cassian se va odihni astfel de acum incolo langa ceaa  criticului literar A.I. Stefanescu (marele „Ali” dupa cum il poreclea Nina Cassian, incinerat in 1985) si a tatalui sau Iosif Cassian Matasaru, traducator si scriitor, incinerat in 1982. Informatia privind faptul ca Nina Cassian a mai avut membri in familie care au fost incinerati a fost facuta publica de asociatia noastra. Mai multe despre depunerea acestei urne puteti citi aici: http://www.mediafax.ro/cultura-media/urna-cu-ramasitele-poetei-nina-cassian-a-fost-depusa-la-crematoriul-cenusa-din-bucuresti-12682758 15.05.2014 Noutati N-am reusit, din motive obiective, sa avem o ritmicitate in aceasta rubrica, in ultima vreme. Cu toate acestea, traficul pe siteul nostru se mentine constant bun si, in mod paradoxal, depaseste cel din lunile aprilie si mai ale anului trecut (2013). Spun paradoxal, intrucat, anul trecut, cazul Nicolescu a determinat cresterea imedita a interesului fata de incinerare si implicit numarul vizitatorilor pe siteul nostru. Cateva noutati:

1. Saptamana trecuta editia online a ziarului Adevarul a publicat un articol despre legaturile intre o serie de arhitecti romani, adepti ai incinerarii sau care au fost incinerati, si situatia in care acestia au proiectat catedrale ortodoxe (I.D. Traianescu, Victor Stefanescu sau George Cristinel): http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/arhitecticonstructori-biserici-adepti-incinerarii-maintreb-preotii-slujesc-bisericile-proiectate-traianescu-nu-simtuneori-gustul-cenusii-1_536c7eeb0d133766a87dbf59/index.html  . Articolul s-a bazat pe informatiile oferite de Asociatia noastra si s-a „bucurat” de o reactie a purtatorului de cuvant al Mitropoliei Clujului. Aceasta reactie se inscrie pe orbit(a)-colgate obisnuit anticrematiune a BOR.
2. „Observatorul”Antentei 1 de saptamana trecuta a prezentat un reportaj despre faptul ca o serie de personalitati publice din Romania au avut, in cazul incinerarii, slujba religioasa oficiata de catre preoti ortodocsi, pornind de la cazul Nicolaescu: http://observator.tv/social/exista-personalitati-din-romania-care-au-fost-incinerate-si-au-avut-parte-de-o-slujba-oficiata-de-un-preot-12533.html  . Nu este o noutate. Noi am tot subliniat acest lucru de mai mult timp, insa reportajul pomenit mentioneaza doar sumar cateva aspecte ale acestei situatii si nu ofera cele mai relevante exemple (matusa actritei Ioana Pavelescu sau tatal actritei Draga Olteanu Matei). Interesanta este informatia lui Ioan Carmazan conform careia preotul de la Manastirea Casin din Bucuresti a acceptat initial ca trupul regizorului sa fie depus acolo. La Manastirea Casin s-au organizat,  de altfel, mai multi ani la rand, slujbe de pomenire pentru academicianul Vlad Voiculescu si sotia sa Viorica, ambii incinerati (2001 si 2005). Oricum, reportajul Antenei 1 este binevenit, pentru ca mai astupa cate ceva din haurile perceptiei crematiunii.
3. In Republica Moldova aderenta la incinerare este in crestere: http://ziarulnational.md/numarul-moldovenilor-care-aleg-incinerarea-dupa-moarte-creste . Explicatiile ar fi mai multe, in ciuda opozitiei ortodocsilor „romani” de acolo: numarul populatiei capitalei Chisinau, elementul rusofon sau libertatea de optiune. Noi credem ca un crematoriu in acest oras ar fi o solutie si ar incuraja si mai mult dezvoltarea practicii.  In mod similar, la Iasi ar fi nevoie de un crematoriu, iar motivele le vom detalia in curand aici. In orice caz, dintre orasele Romaniei, Iasiul a fost cel mai aproape de a poseda un crematoriu, inca din 1928.
4. Din nou o serie de romani decedati prin strainatate se incearca a fi salvati de la incinerare.  Bineinteles ca se solicita ajutor financiar pentru aceasta, insa cred ca aceia care sustin, cu indarjire, inhumarea (BOR) ar trebui sa se implice cand apare o asemenea solicitare. Sau doar cand decedeaza vreo personalitate publica BOR se ofera sa plateasca, insa doar jumatate din cheltuieli, ca in cazul Nicolaescu? Am mai spus-o: la cat de putine incinerari sunt anual la Vitan Barzesti, BOR ar putea, financiar, sa le stopeze. N-ar costa mai mult de o jumatate de zi de munca pe santierul Catedralei Mantuirii.
5. dr. Marius Rotar, presedintele Amurg a fost invitat sa participe la Congresul the Cremation Society of Great Britain (7-9 iulie 2014), Stanford upon Tyne. UK. Invitatia, din nefericire, nu poate fi onorata, Asociatia noastra fiind implicata in aceea perioada in organizarea, impreuna cu ACCU Bucuresti a unui eveniment special „Crematoriul Vitan Barzesti 20 de ani – Ziua Portilor Deschise” (11.07.2014). Multumim confratilor nostri britanici pentru interesul si sprijinul constant pe care ni-l acorda. Nu este un ajutor financiar, dupa cum s-a insinuat, ci doar moral, suficient insa.
6. Lista romanilor celebri incinerati, disponibila pe siteul asociatiei noastre este permanent actualizata. In curand vom depasi numarul de 2000!

7.04.2014 1. Parintele Tanasescu Parinte Eugen Tanasescu, blogger la Adevarul, printre altele – pe care eu il stimez sincer si fie pentru ca incerca sa tina piept avalansei de critici la adresa BOR, plus faptul ca este mereu ancorat in mersul lumii – ma atentioneza pe Facebook sa fiu atent ca „grija” mea fata de BOR sa nu se transforme intr-o marota. Discutia a pornit de la faptul ca in ziarul Lumina. Saptamanal de Spiritualitate si Atitudine (n.n. Ortodoxa -chestiune nespecificata in titlul publicatiei) a aparut recent un articol unde se zice: „6.După aceea, trebuie să ştim că nu există păcate pe care Biserica să nu le ierte, în afară de păcatele împotriva Duhului Sfânt, adică împotriva lui Dumnezeu – ateismul, necredinţa, sinuciderea, incinerarea – dacă ele sunt mărturisite cu căinţă sau părere de rău şi cu făgăduinţa de a nu le mai face” (Care sunt urmarile Spovedaniei si a nespovedaniei, Ziarul Lumina. Saptamanal de Spiritualitate si Atitudine (Ortodoxa), din 7 aprilie 2014). Inteleg, fara a fi teolog, natura pacatului si ierarhiile pacatului, unele fiind mai usoare,  iar altele piatra de moara, insa de aici pana a pune, chiar dintr-o perspectiva crestina, incinerarea ca pacat mortal, alaturi de ateism sau sinucidere, este cale tare lunga.  Demonstratia este foarte simpla pornind de la ideea ca multe alte confesiuni crestine accepta incinerarea, fie chiar cu rezerve, catolicismul, in principal, dar si marea majoritate a cultelor protestante. Dupa cate stiu eu numarul catolicilor si a protestantilor in lume depaseste net numarul ortodocsilor, or a aseza incinerarea ca un pacat mortal este o eroare (cu atat mai mult asezata pe aceiasi treapta cu sinuciderea!). Intr-o astfel de logica milioane de catolici si protestanti care s-au incinerat au savarsit un pacat de moarte. Cam mult, nu? In plus, asa cum se poate citi pe siteul nostru sunt numeroase cazuri in care preotii ortodocsi au slujit si slujesc in caz de incinerare (http://www.incinerareamurg.ro/1091-2), iar acest fapt ma face sa ma intreb cam care ar fi pacatul acestor preoti in comparatie cu cel al credinciosilor obisnuiti? Oare nu este  inzecit mai vinovat preotul decat credinciosul? De confratii sai parintele Tanasescu ne va spune ca sunt simple accidente sau cantitate nesemnificativa, insa nu pot accepta o astfel de explicatie atat timp cat aceste exemple exista, iar, de pe alta parte, BOR,stigmatizeza incinerarea la fel ca sinuciderea sau ateismul. Cand voi vedea preoti caterisiti din aceasta cauza mai discutam… lucru care nu se va petrece curand. 2. Ziua liberului arbitru, ziua libertatii de optiune, ziua crematiunii – Crematoriul Vitna Barzesti – 20 de ani (1994-2014): Ziua Portilor Deschise Dupa cum am anuntat de Facebook pe 11 iulie (vineri) la Administratia Cimitirelor si Crematoriilor Umane din Bucuresti se va organiza acest eveniment. Asociatia noastra este implicata in organizare prin persoana presedintelui asociatiei dr. Marius Rotar. Evenimentul va cuprinde : Dezvelirea unei placi comemorative în memoria cremationistilor romani interbelici (la Crematoriul Cenușa) Expoziție Documentara Prelegere Cremațiunea în Romania, istoria dincolo de prejudecați Concert (muzica clasica) Vizita Crematoriul Vitan Barzesti (cu ghid) Organizatori principali ai evenimentului sunt Dalina Topor (ACCU București) și Marius Rotar Urmariti pagina de Facebok a evenimentului pentru noutati: https://www.facebook.com/events/225476020986180/?fref=ts Daca unii dintre membrii asociatiei doresc sa participe va rugam sa confirmati pe Facebook sau la mailul asociatiei. Evenimentul este o premiera pentru ACCU Bucuresti si Romania, chiar daca domnul Gherghev la Oradea a mai incercat  sa organizaze asa ceva, insa acolo este vorba despre un incinerator, iar nu despre un crematoriu (element pozitiv insa prin faptul ca acel incinerator exista si, mai ales, functioneaza). In plus, dl Gherghev s-a limitat doar la o simpla prezentare a incineratorului fara alte pretentii. In schimb ,noi acum vom organiza ceea ce se numeste Ziua Crematiunii (unde se vor lega sper, in chip fericit, elemente stiintifice cu cele artistice si, mai ales, cele de popularizare a crematiunii). 25.03.2014 S-o fi mantuit sufletul arhitectului Ion D. Traianescu? Este o intrebare fortata, in conditiile in care nici eu si nici altii nu avem puterea sa stim daca cineva, cu adevarat, s-a mantuit sau nu. Indiferent de cate pacate ar avea cineva sau dimpotriva cate fapte bune ar fi savarsit in viata ar fi peste puterea umana de cunostere a certifica faptul ca o anumita persoana a intrat in lumina sau, dimpotriva, s-a prabusit, dupa moarte, in haul ultim al infernului. Insa, atunci cand numesti practica incinerarii ca una necrestineasca, cu siguranta indoiala asupra destinatiei finala a sufletului cuiva dispare.  Astfel, dupa logica BOR cine se incinereaza nu poate avea loc decat  un loc in “strana” in camerele infernului, optiunea de a fi ars fiind echivalenta cu sinuciderea sau, mai nou, cu pacatul eutanasiei (pr. Vasile Gordon dixit). Nu as fi pus o asemenea intrebare daca n-as fi aflat de curand, din registrele incinerarilor disponibile la Crematoriul Cenusa din Bucuresti, faptul ca unul dintre cei mai mari arhitecti romani ai secolului XX si anume Ion Traianescu a optat pentru incinerare.  Stiam ca fusese cremationist insa nu aveam certitudinea ca a mers pana la capat. Traianescu (1875-1964) a fost profesor la Academia de Arhitectura din Bucuresti, dar a fost si unul dintre cei mai reprezentativi exponenti ai curentului neoromanesc in arhitectura . In opinia sa, „continuitatea unei arte traditionale, adaptate unei nevoi a prezentului sau viitorului, asigură o dezvoltare trainică şi o civilizatie proprie  originală pe temelii solide şi un patrimoniu national care fac tăria şi mândria unui popor”, Consecvent acestui principiu Traianescu a fost autorul unor lucrari exceptionale. La loc de seama se numara o serie de edificii religioase ortodoxe magnifice: Catedrala Mitropolitana din Timisoara (capodopera sa- cea mai inalta catedrala ortodoxa din tara, deocamdata – 82 m), Catedrala Ortodoxa  din Turda, Biserica „Maica Domnului – Dudu” din Craiova,  bisericile „Spirea Veche” şi „Belvedere” din Bucureşti etc. In plus, Traianescu a fost autor si altor lucrari semnificative cum ar fi Palatul Ligii Culturale din Bucuresti. Dincolo de acestea Traianescu a fost un cremationist autentic, fiind membru in Consiliul de Administratie al Societatii Cenusa, cea care a transpus in realitate ideea incinerarii umane in Romania.  I se datoreaza, de asemenea, o serie de planuri arhitecturale privind dezvoltarea ansamblului desemnat de Crematoriul Cenuşa ( Parcul de Urne – planuri publicate de altfel în revista Flacăra Sacră). A proiectat de altfel, columbarul principal al acestui crematoriu, situat vis-a-vis de incinta crematoriului. A publicat un singur articol în revista Flacăra Sacră, unde descrie crematoriul şi semnificaţiile cremaţiunii. De asemenea, sigla adoptata de catre revista Flacara Sacra este tot creaţia lui. Ca o incununare a crezului sau cremationist a fost incinerat, conform propriei vointe, la Crematoriul Cenusa in februarie 1964. Remarcabil este faptul ca Traianescu nu a fost criticat in niciun fel pentru „pacatele” sale cremationiste in presa de factura ortodoxa a vremii, lucru care nu s-a petrecut in cazul celorlati sustinatori  relevanti ai crematiunii din Romania interbelica cum au fost Grigore Trancu Iasi, Ion Costinescu, Radu Rosetti, Calinic I. Popp Serboianu sau Mihai Popovici. Probabil relatiile de colaborare ale arhitectului cu BOR in epoca a facut ca acest lucru sa nu se petreaca. Situatia este totusi una paradoxala, tinand cont de vehementa anti crematiune a BOR din perioada interbelica, ce nu s-a sfiit sa arunce anatema asupra celor care sustineau eroic dreptul persoanei de a fi arsa. Astfel, in logica actuala de interpretare a crematiunii adoptata de catre BOR nu mai conteaza daca Traianescu a fost cel care si-a rupt farame din suflet, transpunand in realitate „case” ale Domnului, devenite in timp embleme ale unei identitati ortodoxe. Nu mai conteaza faptul ca Traianescu a avut o minte de geniu (pr. Marius Florescu in ziarul Lumina) pusa in slujba BOR si astfel raspunsul la intrebarea din titlul acestei interventii devine superfluu. Doar ma intreb daca nu cumva cei care slujesc in catedralele si bisericile ortodoxe proiectate de catre Traianescu nu simt uneori gustul cenusii. N-am idee daca Traianescu s-a mantuit dar stiu ca a fost consecvent, pana la ultima suflare, cu ideea crematiunii si pentru cei care sustin azi in Romania dreptul de a fi incinerat el devine o lectie de curaj si o dovada vie a modului cum un cremationist a lasat amprente in ceea ce s-ar numi identitate ortodoxa. Oare daca ne ducem si dorim sa organizam un parastas pentru odihna sufletului sau in catedralele si bisericile ortodoxe ce le-a proiectat ni s-ar permite? Cu siguranta nu, daca am spune din partea cui vrem sa organizam un astfel de parastas, de parca acest lucru i-ar stirbi cu ceva din maretie sau ar clinti cu un sfert de milimetru acele edificii ortodoxe din eternitatea lor. Catedrala Ortodoxa Mitropolitana din Timisoara, capodopera cremationistului Ion Traianescu Ion D. Traianescu (1875-1964), arhitect, prof. univ. dr., membru in Consiliul de Administratie al Societatii Cenusa 13.03.2014 1. Ultimele aparitii in presa Desi a scazut usor interesul opiniei publice fata de tematica incinerarii in comparatie cu inceputul anului 2013, totusi acesta se mentine ridicat fata de anii trecuti. Drept dovada, in ultima vreme, Asociatia noastra a fost solicitata de catre mass media pentru diverse informatii privind crematiunea. Astfel, Radio Romania International http://www.rri.ro/ro_ro/crematiunea_in_romania-13585 precum si ziarul Adevarul http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/a-crescut-numarul-incinerarilor-cazul-nicolaescusopinia-publica-n-a-simpatizat-cauza-crematiunii-1_531c67c00d133766a8be422f/index.html au publicat articole asupra subiectului, pornind de la informatiile pe care noi le-am furnizat. Vom raspunde oricaror solicitari cu promptitudine, constienti de faptul ca opinia publica trebuie sa fie informata/educata pentru a intelege, la modul real, ce inseamna incinerarea, contrabalansand, pe cat putem, opiniile nejustificate in majoritatea cazurilor, impotriva acestei practici si a sustinatorilor ei. 2. Am continuat munca de identificare a personalitatilor publice din Romania care au ales incinerarea de-a lungul vremii. Fata de cazul Sergiu Nicolaescu am adaugat inca 175 de asemenea personalitati, numarul acestora ajungand, in acest moment, la 1840! (http://www.incinerareamurg.ro/romani-celebri-care-au-fost-incinerati). Lista disponibila pe siteul nostru demonstreaza, dupa cum am mai spus, faptul ca crematiunea in tara noastra nu este o practica a elitelor, ci, mai degraba, una preferata de oamenii obisnuti (este adevarat, adeseori educati peste nivelul mediu, insa nu personalitati publice). Deschiderea de noi crematorii in Romania, prin initiativa particulara va duce, inevitabil la cresterea popularitatii sale, in ciuda actiunilor BOR in domeniu. 3. Parintele blogger Eugen Tanasescu vorbea zilele trecute in Adevarul despre semnificatia catalogarii (recensamantului) moastelor initiat de catre BOR: http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/catalogarea-moastelor-1_531ec6ab0d133766a8cc4404/index.html Personal apreciez interventia domniei sale, cu toate ca dansul atinge sau pisca iarasi usor tematica crematiunii, pornind de la spusele Sf. Pavel (trupul ca templu al sufletului). Ii raspundem din spusele aceluiasi Sf. Pavel, reluand un citat pe care l-am mai mentionat de mai multe ori:  „Ce spun eu fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu; şi că putrezirea nu poate moşteniri neputrezirea” (Pavel , Corintieni I, XV, 35-50).Prin urmare, trebuie din nou reliefat faptul ca nu exista nicio pasaj in Vechiul si Noul Testament care sa condamne implicit incinerarea (lucru recunoscut si de mari teologi ortodocsi, cum ar fi Ion Popescu Malaiesti, Dumitru Staniloaie sau recent Nicolae Necula sau Vasile Gordon). Astfel, BOR isi fondeaza discursul sau anticrematiune interpretand, subiectiv evident, textele sacre. N-o spun eu care nu sunt teolog, ci Calinic Popp Serboianu. N-am nimic cu moastele sau icoanele facatoare de minuni, insa uneori se cam sare calul cu ele, dandu-se sperante desarte oamenilor amarati. 4. Nu trebuie neaparat sa fie o aniversare „rotunda” pentru a exista o aniversare. Pe 7 martie s-au implinit 91 de ani de la fondarea Societatii „Cenusa”, care a transpus, cu ajutorul Primariei Bucuresti, in realitate ideea crematiunii in Romania la fel cum ieri s-au implinit 78 de ani de la decesul lui Garabet Ibraileanu (poate cea mai importanta personalitate publica interbelica incinerata).  Gandindu-ma la aceste doua momente cuvintele lui Nicolae Iorga imi par cele mai potrivite, pentru a deslusi semnificatia lor: „Nu doar ca eroismul nu se poate cere, ci nici nu se poate rasplati !” 7.03.2014 A crescut numărul incinerărilor in România după cazul Sergiu Nicolaescu? Aceasta este probabil una dintre cele mai interesante interogaţii care se naşte la mai mult de un an de la cazul Sergiu Nicolaescu, luând in calcul reverberaţiile pe care cazul  le-a produs in societatea românească. Se poate spune ca, pentru câteva zile la începutul anului 2013 tematica incinerării devenea subiectul zilei, hrănit prin promovarea excesiva mediatica de care s-a bucurat (situaţie nemaiîntâlnită din perioada interbelică).  Desigur, mass media din ţara noastră a cultivat latura senzaţionalului, ceea ce n-a dus la o dezbatere reala asupra subiectului, situaţie fondata insa si pe reacţia, total nepotrivita, a BOR in acest caz. Practic, după cum am mai subliniat, atitudinea BOR asupra cazului a reprezentat o acţiune de blocare a dreptului legal de a fi  incinerat si a persoanei de a dispune de propriul trup si după deces (garantate din România conform art. 319 din Codul Penal si art. 80 din Noul Cod Civil). Data fiind reacţia unei parţi semnificative din societatea românească care s-a manifestat pozitiv fata de respectarea voinţei de a fi incinerat (incluzând aici si o serie de atitudini exprimate in acest sens de către o serie de personalităţi publice din ţara noastră) am fi înclinaţi sa credem ca numărul incinerărilor a crescut. Excluzând din discuţie situaţia incineratorului de la Oradea (unde proprietarul acestuia n-a dorit, din motive „strategice” sa ne ofere nicio informaţie privind activitatea sa) si având in vedere datele valabile doar in cazul Crematoriului Vitan Bârzeşti din Bucureşti se poate observa ca numărul incinerărilor a scăzut. Astfel, daca in anul 2011 s-au efectuat la Vitan Bârzeşti 840 incinerări, in 2012 859 incinerări, in 2013 numărul acestora a scăzut la 839. Dintre acestea marea majoritate o reprezintă persoanele de sex masculin (465).  Totodată, pentru Vitan Bârzeşti circa 10% dintre incinerările efectuate in 2013 o constituie cazul unor persoane din provincie. Din zona transilvana cele mai multe incinerări provin din oraşele Sibiu si Braşov. Raportând situaţia la nivel european, conform datele furnizate de către International Cremation Federation, prin intermediul revistei Pharos pentru anul 2012 (4, 79, winter 2013, pp.24-38), in ţara noastră rata incinerărilor ar fi de circa 0,34% din totalul deceselor (fara date de la incineratorul din Oradea). Comparativ in Ungaria exista actualmente 19 crematorii, având o rata a incinerării de 54%, in Serbia sunt funcţionale 2 crematorii iar rata incinerării este de 18,06% (aici contând foarte mult atitudinea mai relaxata a Bisericii Ortodoxe Sârbe fata de cremaţiune). Ratele cele mai ridicate ale incinerării in Europa se înregistrează in Slovenia, Elveţia, Cehia, Suedia si Marea Britanie. La nivel calitativ se cuvin câteva observaţii:

1. Cazul Sergiu Nicolaescu n-a produs încă efecte majore asupra practicii incinerării in România. Este posibil ca acest lucru sa se petreacă in următorii ani, având in vedere iminenta deschidere de noi crematorii in România, prin iniţiativa particulara.
2. După cum am mai accentuat, opinia publica in România in cazul Nicolaescu n-a simpatizat propriu-zis cu cauza cremaţiunii, ci in special cu respectarea voinţei persoanei de a fi incinerata. In mod cert, daca ar fi fost valabila prima situaţie numărul incinerărilor ar fi crescut semnificativ in 2013 in România, ceea ce nu s-a petrecut.
3. Reacţia nepotrivita a BOR in acest caz, colaborata cu alte reacţii ale acesteia in diverse situaţii (cazul cimitirelor particulare sau campania pentru strângere de fonduri pentru edificarea Catedralei Mântuirii, de pilda) a determinat scăderea dramatica a încrederii populaţiei fata de aceasta instituţie. Astfel, asistam la o erodare a poziţiei BOR, împrejurare datorita nu unor influente externe in principal, ci, mai ales, datorita erorilor de comunicare si strategie adoptate de către BOR.
4. In ciuda scăderii incinerărilor la Vitan Bârzeşti in 2013, numărul personalităţilor publice care au ales cremaţiunea anul trecut a fost in creştere fata de anul 2012. Sergiu Nicolaescu, Dan Mihaiescu, Anca Fusariu, Dumitru Rucareanu, Mihail Radu Solcan, Dinu Cocea (incinerat la Paris) sunt doar câteva personalităţi relevante care au ales incinerarea, anul trecut.

Asociaţia Cremationista Amurg din România

www.incinerareamurg.ro

25.02.2014 Din motive obiective nu am mai postat pe siteul asociatiei noastre in ultima vreme. In curand vom face o serie de modificari pe acest site pentru a-l fluidiza. O parte din informatii vor fi redirectionate pe alte siteuri pe care le vom crea. Toate aceste siteuri nu vor face altceva decat sa promoveze si mai puternic ideea crematiunii umane in Romania. Astfel, printre siteurile pe care intentionam sa le  cream, se numara unul dedicat lui Calinic I. Popp Serboianu si un altul dedicat tuturor cremationistilor romani, de-a lungul vremii, ca un omagiu adus luptei si eroismului acestora in confruntarea cu imobilismul putred. Tineti minte: „intunericul nu se lupta cu lumina, ci doar piere din calea ei” (Nicoale Iorga) si acesta va fi un nou strigat pe steagul de lupta pentru crematiune in tara noastra sub egida AMURG! 5.01.2014 Un an de la incinerarea lui Sergiu Nicolaescu Un an se implineste azi de la incinerarea regizorului Sergiu Nicolaescu. Momentul indeamna la un bilant, greu de realizat la prima vedere, datorita multitudinii de elemente care au fost spuse. Am recitit cu atentie ceea ce s-a spus si intr-o tabara si in cealalta, punand accent mai ales pe reactiile BOR si cele prin care s-a incercat sa fie contracarate.  Se pune astfel intrebarea care ar fi cel mai potrivita unitate de masura astfel incat sa fie indepartat balastul repetitiilor si scos la lumina esentialul. S-a spus cu convingere faptul ca discutiile din jurul acestui caz au dus la polemici fara precendent asupra crematiunii in Romania. Nimic mai fals, intrucat asupra subiectului s-a mai discutat cu patima, formulandu-se cele mai abjecte dar si cele mai frumoase si intemeiate pagini de argumentatie pro sau contra incinerarii de la noi (in perioada interbelica). Prin urmare eu cred ca adevarata unitate de masura in interpretarea cazului Sergiu Nicolaescu este contextulizarea sa, mai ales din punct de vedere istoric. Durata mai lunga (desi nu atat de lunga pe cum o utiliza, de pilda, celebrul istoric francez Fernand Braudel, pentru ca practica incinerarii mortilor sub mantia modernitatii constituie o practica nu mai veche de 140 de ani), iesita din carapacea stramta a prezentului, impune asadar atat prudenta in interpretare, cat, mai ales, in concluziile oferite publicului larg. In consecinta, trebuie reliefate urmatoarele aspecte:

1. Reactia BOR impotriva crematiunii nu a constituit o noutate, atat ca vehementa, cat si ca si tertipuri nejustificate de a incerca sa determine schimbarea optiunii pentru incinerare. Nimic acum nu pricep insa de ce BOR s-a angajat atunci sa suporte doar jumatate din costurile inhumarii si ma pufneste rasul, neputand sa scap de lipsa de logica a “propunerii”, mai ales ca prin aceasta BOR isi propunea sa “salveze” un crestin de la incinerare.  Adica cum: il salvam doar acoperindu-i jumatate din costuri, de unde si pane unde BOR are un cantar sa masoare faptul ca X, sau Y sau Z merita jumatate, sau un sfert sau 90%  ca sa fie ajutat pentru salvare din “gheena” crematoriului.  Pana la urma salvarea cuiva nu poate fi cuantificata in costuri, asa pricep eu mesajul crestinismului, nu cu jumatatate sau trei in unul,  dupa cum, din neferice, o inteleg unii prelati ortodocsi. Intoarcerea la trecut este astfel fundamentala si ea ne duce in perioada interbelica, atunci cand BOR s-a lansat in cea mai vehementa actiune anticrematiune, din cate au existat pana acum la noi. Mi-aduc  aminte un detaliu semnificativ: la cativa ani de la deschiderea crematoriului Cenusa, Mihai Popovici, secretarul Societatii Cenusa si unul dintre cei mai mari sustinatori ai ideii incinerarii cadavrelor la noi, ramanea vaduv. Reactia fata de acest eveniment a revistei “Glasul Monahilor”, sub tutela ortodoxa, a fost de cea mai joasa speta, interpretandu-se decesul sotiei lui Mihai Popovici, drept o binemeritata pedeapsa divina asupra cremationistului pentru pacatele sale. Or, daca se urmareste modul in care regizorul Sergiu Nicolaescu a fost tratat de catre BOR, raportandu-se strict la stigmatizarea la care a fost supus, doar pentru pacatul LEGAL de a dori sa fie incinerat, nu ne mai mira nimic din vehementa actuala a prelatilor ortodocsi, in cazul crematiunii.
2. In 1994 ziarul Romania Libera publica un articol intitulat Mantuirea prin Siemens Martin, prin care opinia publica era informata cum la Crematoriul Cenusa savarsea servicii religioase un preot ortodox (Constantin Stancu, pe numele sau) (Mântuirea prin Siemens Martin, în România Liberă, 1220, 2 aprilie 1994, p.2). Nimeni nu se sesizase, iar preotul in apararea sa invoca faptul ca fusese numit de Patriarhia Ortodoxa la Crematoriu. În interviul ce i s-a luat, în stil personal preotul identifica trei cauze ale incinerării: lipsa locurilor de veci, dorinţa rudelor de a scăpa mai repede de cel decedat şi raţiuni igienice valabile însă  doar pentru oamenii mari, conform propriei formulări. De asemenea, el mărturisea  faptul că incinerarea era îngăduită de Patriarhia Ortodoxă, invocând în sprijinul prezenţei sale la crematoriu inclusiv faptul că strămoşii românilor, dacii, se ardeau, nefiind important că aceştia erau păgâni, ci realitatea că, mai târziu, ei au devenit creştini.  Constantin Stanciu respingea ideea că preoţii care slujeau la crematoriu erau caterisiţi, considerând că disputa în jurul practicii a constituit o realitate doar în perioada interbelică, deoarece ambele tabere „au văzut că aşa trebuie să facă”. Pozitia sa a fost aspru criticata, atat in paginile ziarului (de catre Alenadru Horia, ieromonahul Justin Marchis, Ioan Lucian Ciucu  si Mihai Sârbulescu), cat si de catre Arhiepiscopia Ortodoxa a Bucurestiului printr-un comunicat dat la 8 aprilie 1994 (Ecou la Patriarhie. Biserica Ortodoxă Română nu admite incinerarea, în România Liberă, 1225, 1994, p.4). Preotul Constantin Stancu a fost cercetat canonic insa nu s-a luat nicio masura impotriva sa. Ceea ce este relevant este faptul ca acest preot a invocat in justificarea prezentei sale la crematoriu versul din stihira de înmormântare „Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă…”, cautand astfel sa se apare. Chiar daca mai tarziu s-a incercat inlocuirea termenului de cenusa cu cel de tarana, pentru a nu lasa loc interpretarii (Pr. I. Ionescu, Doi termeni liturgici care se cer corectaţi, Glasul Bisericii, LI, 5-7, mai-iulie, 1994, p.93-96), acest lucru nu s-a petrecut si astfel si azi auzim la inmormanatari preotul ortodox rostind cuvintele„Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă…”. In consecinta, trebuie reliefat faptul ca, in cele din urma, asa cum a procedat acel preotul ca tactica de aparare,  la fel procedeaza intreaga institutie numita BOR: eschive, jonglerii, echilibristica, pentru a isi conserva si mai ales, a isi largi, prin dilatare , locul in societate. Insa acest loc s-ar putea mentine prin mai multa iubire a aproapelui, fapte bune, generozitate, exemplu personal si nu ofensiva nejustificata, ilegala, in dezacord cu celelalte biserici crestine, impotriva crematiunii, plus aroganta si gandire bantuita de teorii ale conspiratiei.

“Adevarul este pretutindeni, dar nu-l recunoaste decat acela care il cauta”, spunea Nicolae Iorga si vorbele sale sunt mai actuale, asadar, mai mult decat oricand. BOR, considerandu-se deasupra a tot ce exista,implicit devine pagubos atotsuficienta considerand ca nu trebuie sa mai caute, nu trebuie sa se modernizeze,  dar prin aceasta APUCATURA nu devine decat tot rupta de ceea ce se intampla in lume si de tot mai multi dintre concetatenii nostri si nevoile lor. 31.12.2013 ASUR (Constantin Thiron) + Dinu Cocea Nu intentionam sa mai scriu ceva in acest an insa  evenimente recente m-au determinat s-o fac: 1. Actiunea Asociatiei Secularist-Umanista din Romania (ASUR) pentru ziua laicitatii, organizata pe 29 decembrie 2013, cu ocazia aniversarii a 150 de ani de la secularizarea averilor manastiresti de catre A. I. Cuza, mi-a oferit prilejul unei interventii asupra precedentelor istorice in domeniu, legate de activitatea prof. univ. dr. Constantin Thiron (1853-1924) si a Asociatiei Nationale a Liber Cugetatorilor din Romania (fondata la 1 iulie 1909). Interventia mea a fost publicata in ziarul Adevarul http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/risipa-doctor-1_52c1b515c7b855ff561adedd/index.html starnind numeroase comentarii atat pe Facebook, cat si pe siteul ziarului. Multumesc domnisoarei Florina Pop de la Adevarul pentru interesul constant pe care il arata fata de activitatea asociatiei noastre. Stirea a fost preluata de numeroase alte siteuri cum ar fi http://ro.stiri.yahoo.com/ce-spunea-un-doctor-la-%C3%AEnceput-secol-xx-191851862.html http://news.portal-start.com/post/ce-spunea-un-doctornla-/ sau http://index-stiri.ro/131230/ce-spunea-un-doctorla-inceput-de-secol-xx-e-o-adevarata-crima-si-risipa-colosala-ca-banul-publicsa-f-197439 Am vorbit ca istoric dar si ca presedinte ale Asociatiei Cremationiste Amurg din Romania. Ma bucur, cel mai mult, ca prin acesta interventia am readus in atentia opiniei publice figura lui Constantin Thiron si a dr. Nicolae Leon. 2.  A decedat la Paris celebru regizor Dinu Cocea (1929-2013). Conform vointei sale a fost incinerat, urna funerara urmand a fi adusa in tara anul viitor: http://www.romaniatv.net/dinu-cocea-va-fi-incinerat-la-fel-ca-sergiu-nicolaescu_117116.html BOR n-are reactionat, probabil ar fi facut-o daca decesul si incinerarea s-ar fi petrecut in Romania. Inca o data va dorim tuturor LA MULTI ANI! Sa ne vedem cu bine si sanatosi anul viitor! 28.12.2013 Ultimele aparitii in presa + 1749 + La Multi Ani (via V.I.Zorca, 1938)

1. Sfarsitul acestui an a adus inca doua aparitii in presa ale Asociatiei Cremationiste Amurg din Romania, consemnate pe plan local si national. Este vorba despre semnalarea unor noi problemele in Cimitirul Central Maieri din Alba Iulia (administrat de catre ortodocsi) in ziarul Unirea http://www.ziarulunirea.ro/foto-in-cimitirul-central-maieri-din-alba-iulia-gunoaiele-depasesc-mormintele-un-ong-ofera-solutia-234545.html  http://proalba.ro/in-cimitirul-central-maieri-din-alba-iulia-gunoaiele-depasesc-mormintele-si-monumentele-funerare/ precum si o reactie vis-a-vis de mafia inmormantarilor in ziarul Adevarul http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cremationistiiardeleni-condamna-mafia-cioclilor-cer-adoptarea-legi-funerare-1_52b7e650c7b855ff56f09ea8/index.html . Vom continua sa jucam acest rol de gardian al dreptului legitim de a fi incinerat, precum si pentru corectarea unor deficiente in sistemul funerar din tara noastra.
2. Am adaugat noi nume la lista romanilor celebri incinerati, numarul celor identificati pana acum fiind de 1749. Anul acesta am adaugat in jur de 85 de personalitati.
3. Cu ocazia Anului Nou dorim membrilor  si colaboratorilor asociatiei noastre, a sustinatorilor si simpatizantilor incinerarii din Romania si de aiurea un sincer si prietenesc “La Multi Ani!”. Reproducem mai jos un text semnat de catre V.I.Zorca cu ocazia sarbatoririi anului nou, aparut in revista “Flacara Sacra” in ianuarie 1938. Actualitatea acestui text este evidenta atat in ceea ce priveste atitudinea Bisericii Ortodoxe Romana fata de crematiune (neschimbata si, din nefericire, si mai inasprita si brutala), cat si a unora dintre cei interesati in tematica, din varii motive:

“Iata-ne din nou ajunsi la hotarul ce desparte un an ce vine, de unul care a trecut, la hotarul fauririi de noi sperante si acela de renuntare la vechile iluzii, pe care le credeam realizabile inlauntrul anului ce a disparut pentru vecie. Pentru noi luptatorii acestia pe aridul camp al propagarii si popularizarii ideii crematiunii umane la noi in tara, sfarsitul acestui an nu inseamna decat sfarsitul unei epoci de munca, iar inceputul altui an nu ne indica decat o delimitare de timp in care avem de prestat aceiasi munca incordata si dezinteresata din care facem un scop in viata, fara vizarea niciunui fel de compensatiune. Veriga ce o adaugam an de an la lantul enorm ce tinde a capata majoritatea semnilor nostri pentru idealul si demnul mijloc de nimicire prin foc a materiei umane moarte, este pentru noi adevarata satisfactiune ce o pricep si o gusta numai cei care se jertfesc pentru o idee de care sunt cu desavarsire convinsi. Natural, ca in toate domeniile de actvitate, satisfactiile sunt adeseori intunecate in genere de vanitatea si invidia omeneasca si in bilantul moral al activitatii noastre de anul trecut, gasim si intunecari de acestea, poate in mai mare masura decat ne-am fi asteptat. Insufletirea noastra insa nu se va imprastia, chiar daca am fi siguri ca de roadele dobandite de apriga noastra munca vor cauta unii sa profite candva. Astfel privim noi astazi Noul An, din punctul de vedere al publicatiei noastre, ca un nou an in care vom cauta repetat si din rasputeri a striga nedreptatea care se face crematiunii si aderentilor sai de catre exponentii religiei crestin ortodoxe. Inlaturarea acestei nedreptati, cu nimic justificata, constituie pentru noi unul dintre esentiale scopuri ale existei noastre.  Incinerarea nu nesocoteste si nu este cu nimci contrara credintei religioase ! va fi strigatul puternic, pasind in anul ce vine, fara iluziunea ca in acest an vom infrange egoismul omenesc, dar cu speranta ca vom face un pas inainte pe drumul, ce mai devreme sau mai tarziu, ne va duce cu certitudine la izbanda finala”. V.I. Zorca, “Inca un an a trecut… inca un an vine…”, Flacara Sacra, V, 1, ianuarie 1938, pp.1-2. 21.12.2013 Asupra recentelor probleme semnalate in mass media („mafia inmormantarilor”) Saptamana trecuta, cateva zile la rand, primele pagini ale ziarelor, precum si programele de stiri ale diverselor releviziuni au fost mentinute in viata cu informatii despre mafia inmormantarilor. Spun mentinute pentru ca mereu am sentimentul unei guri nesatule atunci cand vorbim despre stiri in Romania.  Noutatea, cu atat mai relevanta daca este senzationala si, daca se poate, cu iz de scandal a devenit o unitatea de masura in Romania, intr-o lume parca din ce in ce mai hamisita pe o asemenea directie. Cum moartea este un subiect care se vinde bine, stirea a prins, mai ales ca releva aspecte total imorale si, implicit, condamnabile. Din nefericire, dupa cum adeseori se intampla, vocea din interiorul unei structuri acuzate lipseste si astfel tabloul este incomplet, populatia putand fi astfel usor unidirectionata. Cu atat mai grav este faptul ca anatema pare a fi aruncata asupra intregii industrii funerare romanesti, generalizarea gaunoasa devenind moneda de schimb care traduce sensurile intamplarii.  Din perspectiva unei structuri angrenate in sistemul funerar din Romania, dezvoltata insa doar intr-o latura pur militanta, Asociatia Cremationista Amurg din Romania doreste sa-si precizeze punctul de vedere asupra acestei situatii. In esenta patru elemente  merita scoase in relief vis-a-vis de cele semnalate in mass media:

1. Aceste probleme nu sunt de data recenta, fiind cunoscute, de mai mult timp, nu doar de cei angrenati in sistem. Din nefericire, la fel ca in alte multe situatii, neadoptarea unor masuri eficace de stopare a determinat multiplicarea si metamorfozarea lor, conducand la asemenea aberatii. Parca, daca totul merge prost in aceasta tara, nici sistemul funerar n-are cum sa merga bine, ori un asemenea stil de gandire fatalist devine total neproductiv si, pe undeva, “natural”.
2. Problematica mafiei inmormantarilor este doar una dintre problemele cu care se confrunta sistemul funerar din tara noastra. Alaturi de aceasta si cu o gravitate la fel de mare se mai pot enumera: lipsa locurilor de veci in mediul urban (unde, de pilda, se practica deshumarile fara acoperire legala/morala; “evacurea” locurilor de odihna a unor mari personalitati ale vietii publice romanesti in beneficiul smecherilor camuflati in oameni politici), mafia cimitirelor – incluzand aici, pe scara larga, vanzarile ilegale de locuri de veci – sau tentativele BOR de a institui monopol de moarte in tara noastra (prin actiunile impotriva crematiunii si a cimitirelor particulare).
3. Lipsa unei structuri reprezentand, in mod onest, firmele si personalul angrenat in industria funerara din Romania, care sa devina o vocea pregnanta, respectata si, mai ales, luata in seama de factorii de decizie locali, regionali sau nationali. Dupa cateva tentative de a se organiza asemenea structuri recent infiintata Asociatie Funerara Romana, pare o formula inca prea cruda pentru a putea influenta mersul lucrurilor. Sa speram ca pe viitor aceasta asociatie va avea destul forta pentru a crea o emulatie in randul celor angrenati in domeniul funerar la noi.
4. Lipsa unei legi funerare in Romania – este de departe cea mai grava problema dintre toatecele enuntate pana acum. Tentative de a institui o asemenea lege dateaza de mai bine de 8 ani, insa tergiversarea adoptarii sale, din varii motive, determina ca domeniul funerar din Romania sa fie lipsit actualmente de un cadru clar precizat de desfasura a activitatii, fiind astfel lesne posibile deraierile si, mai ales, impostura sau manipularile. Proiectul depus in 2009 in Parlamentul Romaniei preciza, in mod limpede, faptul că  „în instituţiile de sănătate publică” se interzice funcţionarea unor firme de servicii funerare, la fel cum este strict interzis personalului medical „să influenţeze rudele decedatului în alegerea prestatorului de servicii funerare” (alineatul 2). Totodată, în acelaşi spaţiu este interzisă publicitatea unor asemenea servicii, permiţându-se, în schimb, ca la birourile de încheiere a formalităţilor pentru persoanele decedate să fie afişate o listă cu firmele de servicii funebre (alineatul 3). Lipsa prevederilor privind sancţiunile ce s-ar aplica în cazul nerespectării acestor norme, limita profund aria de acţiune a acesteia. Prin urmare, legea funerara in tara noastra se lasa inca asteptata, o asemenea imprejurare determinand ca totul sa para ca se afla intr-o stare de improvizatie.

In concluzie, Asociatia Cremationista Amurg, alaturi de Asociatia Funerara Romana, isi manifesta disponibilitatea de a contribui la adoptarea cat mai urgenta a unei Legi Funerare, menita a face ordine in sistemul funerar din tara noastra, demersurile in acest sens fiind deja demarate. 04.12.2013 Replică domnului Bogdan Ivanov şi tuturor celor care contesta incinerarea (in legatura cu preconizata deschidere a unui cimitir de catre Arhiepiscopia Clujului) Sincer ne-am bucurat când am auzit faptul că Arhiepiscopia Clujului intenţionează să deschidă un cimitir pentru rezolvarea situaţiei crizei locurilor de veci în municipiul de pe Someş. Cred că este pentru prima dată când avem cunoştinţă, după 1990, cum că BOR ar deschide un cimitir, încercând astfel să propună o soluţie pentru cea mai gravă problemă din sistemul funerar actual din ţara noastră. Sunt însă mai multe aspecte care ne determină însă să depăşim rapid această stare de admiraţie şi să adoptăm un ton defensiv faţă de cele exprimate:

1. Criza locurilor de veci din mediul urban românesc nu este una nouă. Această criză, cu efecte negative asupra populaţiei, este atestată încă dinainte de 1989 dar realitatea ei a fost sistematic negată de către BOR, mai ales, în momentul în care se propuneau soluţii, cum de pildă ar fi cremaţiunea. În calitatea sa de instituţie deloc săracă BOR avea posibilităţi materiale multiple de a deschide cimitire, până acum, ca soluţie la criza locurilor de veci, însă nu a făcut-o, decât în momentul în care au apărut soluţiile reprezentate de cimitirele particulare şi crematorii. Reamintim faptul că în nici un comunicat al Patriarhiei Române, a Mitropoliilor, Arhiepiscopiilor BOR nu s-a făcut vreo referire, până la această oră, la această criză a locurilor de veci.
2. Nu se poate vorbi despre cimitirele particulare ca o „ofertă neetică”, în condiţiile în care BOR procedează sistematic şi împotriva prevederilor legale, manifestând, în mod deschis, discriminarea operată prin capelele funerare şi cimitirele municipale pe care le controlează prin preoţii lor. Prin urmare, chiar tipul de discriminare pe care îl incriminaţi, îl practicaţi dumneavoastră. Pe de altă parte, este lipsit de logică să invocaţi textul legii, doar atunci când vă convine, referindu-vă, de pildă, la cimitirele particulare, în condiţiile în care dumneavoastră acţionaţi împotriva legii, în cazul acţiunilor anti cremaţiune.
3. „Propunerea de neacceptat” a incinerărilor pe care o invocaţi funcţionează doar în situaţia confesiunii pe care o reprezentaţi. Prin urmare, generalizarea cu care operaţi nu doar că nu este valabilă în cazul altor mari confesiuni creştine (romano-catolic), ci şi în interiorul altor Biserici Ortodoxe „surori” (Biserica Ortodoxă din Ucraina şi Biserica Ortodoxă Sârbă). Invocarea învăţăturilor Sfintei Scripturi este una subiectivă, prin cele mai sus afirmate.
4. Asocierea pe care dumneavoastră o faceţi între cimitirele particulare şi crematorii nu devine decât o nouă demonstraţie a intenţiilor clare ale BOR: instituirea monopolului pe serviciile funerare din România, ceea ce reprezintă o acţiune total ilegală şi, implicit, imorală.
5. De ce nu deschideţi un cimitir într-un alt oraş decât Cluj Napoca, unde s-a pus problema concretă a deschiderii unui crematoriu? Prin urmare, considerăm acţiunea dumneavoastră ca fiind una clar ţintită  şi care limpezeşte şi mai mult intenţiile BOR în domeniu funerar din România.

Asociaţia Cremaţionistă Amurg din România

22.11.2013 Serbia-Oganj-Amurg Doua elemente imi vin in minte cand ma gandesc la aspectele crematiunii in Serbia:  pe de o parte, atitudinea Bisericii Ortodoxe Sarbe fata de incinerare si, pe de alta parte, activitatea Asocitiei Cremationiste “Oganj” din aceasta tara. Ambele sensuri enuntate isi gasesc perechea in Romania, unde avem ca in Serbia o majoritate ortodoxa, iar, in plan militant, avem Asociatia Amurg. O sa incep cu Oganj, deoarece am remarcat ca atunci cand sarbii vorbesc despre incinerare, printre primele elemente la care se gandesc, sunt cele care se refera la aceasta asociatie. Fondata in 1904, asadar bucurandu-se cu popularitate si, implicit, recunoastere, datorita traditiei sale pe taramurile crematiunii, Oganj constituie probabil cea mai serioasa si semnificativa asociatie cremationista din Sud Estul Europei. De mult timp mi-a dorit sa intru in legatura cu Oganj si, in sfarsit, in 2013 dorinta mea s-a implinit multumita prietenei mele Aleksandra Pavicevic de la Institutul SANU al Academiei Sarbe, cercetatoare si ea preocupata de tematica incinerarii. Profitand de invitatia pe care Aleksandra mi-a adresat-o, adica de a tine o prelegere la Institutul SANU asupra crematiunii in Romania, am reusit sa intru in contact direct cu Oganj desi intre mine si domnul Bronislav Matjias, presedintele asociatiei exista, de ceva timp, o intensa corespondenta. Insa pana acum nu ne-am intalnit vreodata. Mai mult, gratie Oganj am reusit sa vizitez si crematoriul din Belgrad pe care de mult vroiam sa-l vad. Oganj Fondata in 1904 de catre doctorul Vojislav Kujundžić Oganj numara astazi, la mai multi ani de la destramarea fostei Iugoslavii, circa 5000 de membri. Asociatia s-a remarcat de-a lungul vremii prin numeroase actiuni de promovare, sustinere si aparare a ideii crematiunii umane in Serbia si fosta Iugoslavie, deschiderea primul crematoriu din acest spatiu in 1964 fiind rodul, in principal, a eforturilor sale. Asociatia nu poseda crematoriul, ci fiinteaza doar ca, pe de o parte, sustinatoare a ideii crematiunii umane si, pe de alta parte, ca intermediar direct pentru serviciile de incinerare pentru cei doritori in spatiul Serbiei actuale (in trecut acoperea intreaga Iugoslavie, numarand la un moment dat 14000 de membri!!!). Prin acest ultim aspect se explica si numarul mare de membri actuali. In perioda interbelica intre cremationistii romani si cei sarbi (sau din spatiul fostei Iugoslavii), grupati in Oganj, au existat legaturi stranse. Acestea s-au materializat inclusiv prin faptul ca atat Calinic I. Popp Serboianu, cat si inginerul Mihai Popovici, secretarul Societatii Cenusa, au devenit membri de onoare ai Oganj. Pentru cremationistii sarbi, ceea ce s-a intamplat in Romania a constituit un model, tara noastra fiind prima tara din Balcani si prima tara ortodoxa din lume unde s-a deschis un crematoriu.  De remarcat este si faptul ca in momentul in care au mai aparut societati cremationiste in Slovenia si Croatia, dr. Kujundžić, conducatorul Oganj a reusit sa intemeieze o federatie iugoslava pentru incinerare. Din fericire, Oganj a rezistat instaurarii comunismului in Romania, pe cand, in cazul nostru, societatea cremationista Cenusa a fost desfiintata in 1948, iar crematoriul cu acelasi nume, pe care il detinea, a fost trecut in proprietatea statului. Crematoriul din Belgrad Cateva decenii cremationistii sarbi au incercat, cu sprijinul Primariei Belgrad sa deschida un crematoriu. Sunt de notorietate numeroase memorii trimise autoritatilor locale, diversele planuri vehiculate, sprijinul fatis a unor primari ai Belgradului pentru ridicarea unui asemenea edificiu, ce nu a devenit realitate decat in 1964. Acest lucru a determinat rapida crestere a membrilor societatii iugoslave pentru incinerare de la 600 in 1965 la 3300 membri in 1969. Cel de al doilea crematoriul in spatiul iugoslav se deschidea in 1978 la Ljubljana, in Slovenia, urmat de cel de la Zagreb in 1985. Cat priveste crematoriul din Belgrad trebuie spus ca actualmente are o rata a crematiunii de circa 2500 incinerari anual, nefiind dotat cu un columbariu. Cel mai mare columbariu, in aer liber insa, din Serbia se gaseste in cimitirul Novo Groblje din Belgrad, care este, de altfel, cel mai prestigios din tara vecina. Majoritatea personalitatilor publice din Serbia sunt fie inhumate, fie le sunt depuse urnele in acest cimitir. Directorul crematoriului din Belgrad mi-a explicat ca incinerarea se bucura de popularitate in capitala sarba si pentru ca toata lumea vrea sa detina un loc de veci in acest cimitir. Si cum locurile de veci in acest cimitir sunt foarte putine, se prefera crematiunea. In Serbia cel de al doilea crematoriu a fost deschis la Novi Sad in 2004, fiind tot proprietatea autoritatilor locale. Insa acest crematoriu nu se bucura de popularitatea celui din Belgrad datorita pozitiei mai conservatoare asupra crematiunii a ierarhilor ortodocsi din aceasta parte a tarii. Ceea ce suprinde insa in cazul Serbiei este rata ridicata a crematiunii si anume 21,64%, conform statisticilor International Cremation Federation. Astfel se naste intrebarea firesca: cum este posibila o asemenea realitate in conditiile in care Serbia, ca si Romania, este o tara majoritar de confesiune ortodoxa? Atitudinea Bisericii Ortodoxe Sarbe fata de crematiune Dupa ce anul trecut, vizitand crematoriul din Odessa, Ucraina am asistat la slujba inmormantarii efectuata in capela acestui crematoriu de catre un preot ortodox, o asemenea atitudine, mai relaxata asupra crematiunii, am regasit-o si in cazul Bisericii Ortodoxe Sarbe. De fapt, aceasta relitate m-a interesat cel mai mult. Initial Biserica Ortodoxa Sarba a respins, in termeni similari cu Biserica Ortodoxa Romana, subiectul incinerarii. Sinodul aceste Biserici s-a pronuntat vehement impotriva practicii arderii mortilor in 1929, ca raspuns la solicitarea Oganj din 1928 de a avea binecuvantarea Patriarhiei Sarbe pentru edificarea unui crematoriu in Belgrad (Oganj argumenta ca intre crestinism si incinerare nu era vreo discondanta). Si in tara vecina, ca in Romania, a existat o polemica asupra incienrarii purtata in perioada interbelica prin intermediul presei. Treptat atitudinea Bisericii Ortodoxe Sarbe asupra incinerarii s-a relaxat. Desi, in mod oficial, Sinodul acestei Biserici nu a acceptat incinerarea, preotii ortodocsi sarbi savarsesc in majoritate covarsitoare servicii religioase pentru incinerare, atat in capela special destinata celor ce prefera arderea trupului in cimitirul Novo Groblje din Belgrad, precum si in capela crematoriului din localitate.  Mi s-a spus ca preotii ortodocsi din Belgrad nu solicita niciun fel de informatie privind modalitatea de dispunere asupra cadavrului (incinerare sau inhumare) si raspund oricarei solicitari. Directorul crematoriului din Belgrad mi-a spus ca prezenta preotilor ortodocsi in capela crematoriului este deja un lucru obisnuit de mai multi ani. Recent s-a inregistrat o alta premiera in cazul Serbiei: incinerarea lui Aleksandar Tijanića, jurnalist. Director al Radioteleviziunii publice sarbe (2004-2013), cunoscut opozant al regimului lui Slobodan Milosevic, Tijanića a fost incinerat la crematoriul din Belgrad, conform propriei vointe la 30 octombrie 2013. Asadar vorbim despre o figura publica din tara vecina, cam de anvergura lui Sergiu Nicolaescu, insa in Serbia nu s-a ajuns la scandalul de la noi provocat de catre ierarhii ortodocsi, tematori ca si-ar pierde anumite pozitii dominante in societate si in discursul public (si anumite privilegii implicit). Si nici nu s-a ajuns la caderea in derizoriu, prin excesiva mediatizare cu iz de scandal, a ideii crematiunii. Dimpotriva, cu ocazia acestei incinerari reactia societatii sarbe a fost similara cu ceea ce se petrece intr-o tara europeana, nimeni nu s-a isterizat, nu s-au exercitat presiuni asupra familiei sa nu respecte dreptul legal exprimat de cineva de a fi incinerat si nici vreun preot ortodox n-a fost pus de Patriarhie sa vegheze ca nu cumva vreun confrate sa savarseasca serviciu religios pentru cel decedat. Mai mult, Episcopul ortodox Porfirije a SLUJIT pentru Tijanića in capela destinata celor care se incinereaza la cimitirul Novo Groblje din Belgrad. Astfel pentru prima data un episcop ortodox sarb face un asemenea gest, ceea ce semnifica confirmarea acceptarii inca tacite a incinerarii de catre Biserica Ortodoxa Sarba. De asemenea, Aleksandra Pavicevic mi-a spus ca de foarte multi ani n-a existat nicio polemica asupra crematiunii in tara vecina si ca deschiderea de noi crematorii in Serbia va determina ca situatia actuala sa se pastreze intacta. Oganj/Amurg Profitand de aceasta vizita am incheiat un protocol de colaborare in Asociatia Cremationista “Oganj” din Serbia si Asociatia Cremationista Amurg. Acest protocol nu face decat sa restituie vechile legaturi fratesti intre cremationistii sarbi si cei din Romania, curmate, intr-o maniera brutala, prin desfintarea societatii Cenusa la 1948. Termenii acestui protocol se refera, in mod specific, la ajutorul reciproc, consultare periodica si, mai ales, la actiunea  comuna Oganj si Amurg pentru dezvoltarea crematiunii in ambele state. Avem nevoie de experinta Oganj, avem nevoie de cultivarea in  randul populatiei ortodoxe din tara noastra a modelului sarb, la fel cum avem nevoie si noi de o Biserica Ortodoxa mai toleranta, mai deschisa inspre nevoile societatii romanesti si, in principal, mai putin lacoma si cu mana tot intinsa pentru a capata ajutor de la Stat si autoritatile locale. Noi, Asociatia Amurg oferim oricarui ierarh sau simplu preot ortodox din Romania un sejur gratuit de trei zile in Serbia, incluzand aici calatoria, cazarea, mesele aferente, ghidajul la crematoriul din Belgrad si cimitirul Novo Groblje din Belgrad, facilitarea contactelor cu preotii si ierarhi sarbi, plus diurna aferenta pentru a se convinge cu proprii ochi ca intr-o tara, cu o populatie majoritar ortodoxa, incinerarea nu provoaca nici scandal, nici angoase in sanul societatii si, mai ales, in randurile preotilor ortodocsi. Sa vada si dansii cum confratii lor din Serbia slujesc in crematorii si nimic – dar NIMIC – nu se schimba, ci are doar culoarea unui lucru normal. Si daca le place ii invitam si in Ucraina, tot pe spesele noastre, ca sa vada aceleasi realitati… 27.10.2013 Vantul… dupa cum bate vantul Exploatarea gazelor de sist, alaturi de problema Rosia Montana a determinat cresterea asumarii spiritului civic in tara noastra. Manifestatii, proteste saptamanale sau nu, mitinguri, pozitii contra si pro, zvonuri, lucruri adevarate sau false spuse, manipulari etc. au devenit cuvintele de ordine a acestor momente. N-am urmarit foarte atent, ci doar in salturi argumentele spuse dintr-o parte sau alta si recunosc ca in ambele situatii n-am suficiente informatii pentru a avea o imagine clara. Pot fi astfel categorisit ca ignorant si imi asum “vina asta”. Altceva m-a facut insa sa intervin in aceasta dezbatere: implicarea preotilor ortodocsi. Este cat se poate de clar ca preotii nu pot fi decat extensii/expresii ale societatii in care traim. Nu pot fi rupti de ceea ce se intampla si, in modul cel mai sincer, admir implicarea acestora, fie ca sunt de o parte, fie ca sunt de alta parte a baricadei. In primul caz, presa a subliniat faptul ca unii preotii s-au aflat in prima linie a manifestantilor, asumandu-si chiar rol de lideri. Patriarhia Romana a reactionat printr-un comunicat, declinandu-si competenta si invocand autoritatea stintifica a Academiei Romane, drept colac de salvare (cazul Rosia Montana, de pilda). Mai mult, Patriarhia recunoaste ca unii dintre preoti au participat la proteste, mentionand ca acestia sunt subordonati Episcopiei Husilor si nu ai Patriarhiei. Ma rog, eu stiu ca Episcopia Husi tine de Patrarhia Romana (http://www.episcopiahusilor.ro/) si nu de cea a Moscovei si astfel aici avem o deformare. Intr-o maniera de apreciat, aceiasi Patriarhie sfatuieste preotii sa se abtina de a lua parte la manifestatii, fie contra fie pro pentru “a nu dezbina comunitatea ortodoxa”. Aceasta pozitie este corecta si ar fi credibila daca aceiasi Patriarhie ar fi adoptat o atitudine similara cand a fost vorba despre construirea unor crematorii in Transilvania. Atunci, s-a invocat motivul poluarii prin crematorii si – dupa stiinta mea – preotii nu sunt experti in probleme de mediu, insa acest lucru nu i-a impiedecat sa isi argumenteze pozitia anti incinerare si pe acest motiv, alaturi de alte motive subiective si unilateral extrase din textele sfinte. De ce atunci aceiasi Patriarhie sau Mitropolie a Clujului nu si-a recunoscut nestiinta in problemele de mediu? In consecinta, iarasi se confirma faptul ca reprezentatii acestei confesiuni isi aseaza panzele dupa cum bate vantul si sufla in panze doar atunci cand le convine. 19.10.2013 Asa NU Gabriela Vranceanu Firea, senator PSD si presedinte  PSD Ilfov, parfumata de curand cu harul Sfanta Parascheva/Christian Dior, nu gaseste nimic mai bun de facut decat sa propuna dezvoltarea unor programe after school pe langa fiecare biserica. Ideea se bazeaza pe implicarea Bisericii pentru o educatie sanatoasa a copiilor in fata provocarilor lumii post moderne. Firea aduce exemple din mediul rural si alte ghidusii, trasand portretul unei Romanii, turtita de prea multe culori sumbre. Firea procedeaza, totodata, artimetic inmultind numarul bisericilor cu viitoarele after school-uri si incearca sa ne convinga cat de fericita va fi lumea in urma unei asemenea noi situatii. N-am avea nimic impotriva initiativei, daca anumite confesiuni din tara noastra  ar promova , in primul rand, ceea ce ar trebui sa promoveze: iubirea aproapelui, ajutorarea semenilor, sentimentul tolerantei si a intelegerii, fratietatea s.a.m.d. insa in conditiile in care acea confesiune sau confesiuni promoveaza discriminarea, intoleranta, aroganta si revendica neincetat, cu mana intinsa, noi si noi spatii de actiune si expresie, o asemenea initiativa este de neacceptat.  Ni se va spune iarasi ca este dreptul acelor confesiuni de a isi apara pozitiile si invataturile – nici nu contestam acest drept –  insa cand acestea sunt impotriva legilor Statului si neindreptatite nu ne putem decat opune. Mai mult, daca o idee de acest gen ar veni din partea oricui altcuiva decat un politician as mai sta sa reflectez asupra sa, insa, in asemenea conditii, cand apelul la credinta, moaste, soboare de preoti etc. se face avand, in esenta, in spatele sau doar un calcul electoral, nu mai stam pe ganduri si o spunem raspicat: NU, asa NU! Mai grav mi se pare scenariul cand ca si o turma de berbecuti si alti colegi ai doamnei Firea vor imbratisa aceasta idee stupida si astfel, ea va deveni lege, asistand astfel la o noua situatie de spalare de creier a copiilor nostri. Rafael Noica zicea frumos ca Esenta Ortodoxiei este Firea Omului, insa in acest caz Firea nu cauta decat esente tari si deloc ortodoxe, ca sa mai prinda un loc in viitorul Parlament. 3.10.2013 La plecarea unui frate mai mare: Richard Grey, Earl Grey the Sixth (1939-2013) Prima varianta a textului de mai jos am publicata ieri pe pagina de facebook a Asociatiei Amurg. Am scris-o cu rapiditate si intr-o maniera incompleta. Redau in cele ce urmeaza textul cu adaugirile de rigoare si sper ca acesta sa fie relevant privind un eveniment trist pentru asociatia noastra si pentru intreaga miscare cremationsita, precum si legat de o stare de lucruri referitoare la aderenta reala la incinerare in Romania: E greu sa supravietuiesti ca ONG oferind posibililor aderenti doar o idee, care in aparenta pare un ambalaj doar bine facut. Asociatia Amurg n-are inca un crematoriu. Poate nici nu va avea posibilitatea sa aiba vreodata. Chiar si cei care au deschis incinerator sau urmeaza sa deschida crematorii nu-s interesati sa investeasca intr-o idee, ci urmaresc castigul instant. Prin urmare, supravietuim ca ONG doar prin entuziasmul unor oameni sau, ca sa fiu corect, a doi oameni: unul sprijina financiar, la cota de avarie, asociatia – si nu ca n-ar dori sa faca mai mult insa nu are deocamdata posibilitati mai mari – iar celalalt, ca Don Quijote uneori, se lupta cu toti si de unul singur. Avem o taxa anuala, 90% dintre membri n-o platesc. 50 lei. E mult sau putin? Conteaza? Din nefericire, a decedat presedintele the Society of Great Britain, Richard Grey, Earl Grey the sixth, omul care ne-a  ajutat enorm la incepurile noastre si care a inteles mult mai decat multi dintre conationalii nostri, cat de important este sa sadesti o idee, ca sa culegi roadele ulterior, decat sa inhati lacom poamele inca neinmugurite ale unui copac abia iesit din iarna. Este o pierdere pentru intreaga miscare cremationista si, de asemenea, si pentru Amurg. Conform necrologului aparut in presa britanica Richard Grey, Earl Grey the sixth s-a nascut in 1939, provenind dintr-o familie care il include pe Earl Grey, the second, prim ministru al Marii Britanii intre 1830 si 1834 de al carui nume se leaga celebru ceai Earl Grey si, mai ales, reforma „burgurilor putrede” din 1832 (landmark Reform Act). Richard Grey a fost membru al Liberal Party (o vreme inclusiv purtator de cuvant), membru in Camera Lorzilor si chairman al the London Cremation Company. Din 1992 pana in 2013 a fost presedinte al the Cremation Society of Great Britain. L-am cunoscut personal in 2009 cand am fost invitat sa tin o prelegere publica in cadrul congresului anual  the Cremation Society of Great Britain, tinut la Bournemouth. S-a aratat foarte interesat de realitatile incinerarii in Romania si din aceasta parte a Europei, oferindu-se, in numele the Cremation Society of Great Britain, sa ne ajute, absolut dezinteresat, in a dezvolta ideea crematiunii umane, bazata pe dreptul fundamental al personei de a isi alege modalitate de dispune asupra propriul cadavru. L-am perceput mereu ca pe un frate mai mare pentru asociatia noastra si intotdeauna m-am simtit mult mai in siguranta, stiind ca undeva la mii de kilometri, cineva se gandeste si la noi, sustinandu-ne moral. Lumea n-are rabdare sa citesca pe facebook sau pe diverse alte siteuri postarile lungi. Probabil nici aceasta postare nu va fi citita pana la capat si nici nu va primi likeuri neavand linkuri si nici poza, insa acum la despartirea de Richard Grey, nu putem decat sa ne inclinam capetele in tacere si sa privim mahniti cum pare ca nimic nu s-ar schimba in ceea ce priveste aderenta reala la crematiune la noi. Pentru ca a vorbi despre o aderenta reala la o practica inseamna sa sadesti o idee, s-o ocrotesti sau s-o cultivi cu rabdare si pasiune. Nicidecum asta ar insemna  s-o excluzi, apucand lucrurile de la coada la cap. Pana la urma ceea ce ne diferentiaza de  investitorii recenti  in crematorii din Romania este faptul ca NOI credem intr-o idee. Noi suntem cremationisti, iar dansii sunt oameni de afaceri. Noi vom ramane pe metereze indiferent de situatie, dansii, maine sau poimaine sau intr-o zi, daca afacerea nu merge o sa se apuce de vandut popcorn ca n-a mers bussines-ul cu crematorii. Sunt multe de zis dar deocamdata ma opresc aici.  O sa continuam sa fim ca Don Quijote, chiar  fie pentru a pastra vie amintirea lui Richard Grey printre noi. 24. 08.2013 Craiova mea 7 ani am avut cand m-am indragostit de Universitatea Craiova. Am prins marea echipa si de atunci am ramas iremediabil legat de simbolurile alb albastre, chiar daca sunt ardelean 100%. Unii amici chiar rad de mine, neputand intelege cu pot sa iubesc o echipa din Oltenia. Am si vazut marea echipa in 1984 sau 1985, daca nu ma insel, intr-un meci cu FC Baia Mare cand Universitatea a castigat cu 1-0, printr-un gol macar de Bicu (Irimescu a tras in bara, tin bine minte, de au inghetat morosenii). Cand a marcat Bicu am tipat de bucurie, pupand vreo doi oameni din jur si unul dintre ei mi-a zis: “Stai copile, ca n-au marcat ai nostri!!!!” Am mai vazut Universitatea  live de mai multe ori. Odata, cand eram student, am mers la un meci cu U Cluj, pierdut cu 0-3, iar Craiova mea a jucat atat de prost inca o repriza intreaga niste ciori au stat in jumatatea lui “U”, pentru ca oltenii nu s-au apropiat de poarta adversa. Una dintre cele mai triste zile din viata mea a fost cand am retrogradat si nu credeam ca poate, fotbalistic vorbind, sa existe o durere mai mare, insa am gresit: cand acum 2 ani au dezafiliat echipa, m-am jurat ca pana cand nu vom reveni nu ma voi uita la un meci de fotbal in intregime. Si m-am tinut de cuvant: anul trecut cand am jucat cu Ungaria, meci cu o rivalitate istorica, am oprit televizorul intentionat 10 minute, numai sa ma tin de promisiune. Si m-am simtit ca un invingator, chiar daca Craiova mea nu exista pe harta fotbalului la aceea ora. A plecat Costica Stefanescu… putine ar mai fi de zis la asemenea momente, cand tacerea e unica modalitate de a alina lacrimile. E si o prostie sa profiti de moartea cuiva, pentru a capata loc in fata sau in strana, cand toata lumea este cu capul plecat, turtita de tristetea despartirii. Costica Stefanescu va avea slujba de inmormantare, BOR  a fost de acord, aruncand responsabilitatea Parchetului, pentru a demonstra actul sinuciderii (desi evident si certificat, dupa unele surse, cu un bilet de despartire). O ghidusie vrednica de jocul copiilor de a ridica un zmeu, depinzand de vantul ipotetic ce ar exista. Pentru ca asa e BOR-ul: cand ii convine se ia dupa vant.  Eu ma bucur ca Stefanescu, dupa atata suferinta, va avea slujba, insa nu pot intelege din nou de ce BOR nu demonstreaza aceiasi flexibilitate si cu incinerarea. La nivel categorisirii cele doua – incinerarea si sinuciderea – ca pacat –  nu poate exista un echilibru, actul de a iti lua viata – desi justificabil in opinia mea, in anumite situatii si acceptat de societate, pe deplin doar cand este savarsit de catre eroi – fiind mult mai grav decat cel de a dori sa fi ars dupa deces. Si totusi BOR inchide o pleoapa cand e vorba de sinucidere si casca ochii cat cepele cat este vorba despre incinerare. Ar trebui judecat, cel putin, intr-o maniera similara: cu intelegere si toleranta. Sunt nenumarate exemple cand BOR a consimtit pentru servicii religioase in cazul sinuciderii unor personalitati (Madalina Manole, de pilda), la fel cu n-a dat atentie mare crematiunii pana in 2012, insa de anul trecut prelatii ortodocsi au fixat gurile de tunuri pe incinerare. Asadar, intr-o asemenea logica, un individ are mai multe sanse de a avea serviciu religios ortodox la deces daca se sinucide, decat daca doreste sa fie ars dupa moarte. E lipsit de sens, insa ce are directie (explicativa) cand vorbim despre o institutie (BOR), care face cam ce doreste, nederanjata de critici. Si daca aceasta institutie este criticata, deja nodurile conspiratiei “antinationale” sunt inventate. Iarta-ma Costica Stefanescu ca am rupt tacerea ce trebuia s-o adopt si spun aceste lucruri. Sa iti fie somnul in pace, capitane! 20.08.2013 Un capriciu devenit supliciu Recentul deces in Turcia al autoproclamatului rege al tiganilor Florin Cioba ridica o problema actuala a sistemului funerar din Romania: repatrierea cetatenilor romani decedati in strainatate si, mai ales, costurile acestei operatiuni. In mod normal, in asemenea caz nu ar conta sumele care au fost vehiculate, cu tot cu costurile spitalizarii regelui: 350.000, 42.000, 22.000 sau 5 euro. Moartea nu poate fi evaluata nici in bani, nici in deconturi, nici in ajutor de la Stat ci doar in lacrimi si suferinta sau umeri pe care sa te sprijini si  care n-au unitati de masura. Subiectul repatrierii a mai fost abordat insa in mass media ultimilor ani. La o simpla cautare pe internet gasim numeroase firme de pompe funebre care se bat in oferte pentru acest serviciu. Costurile implicate variaza de la 3000 la 6-7000 de euro, aceasta depinzand de tara unde s-a inregistrat decesul, plus diverse oferte ale acestor firme. Desigur marea majoritate a concetatenilor nostri, care au plecat la munca in strainatate, nu lucreaza in birouri, ci la munca de jos sau chiar la negru, la saiba, mistrie, mortar sau gresie si faianta. Astfel suma necesara repatrierii este una considerabila si nu de putine ori se ajunge in situatia in care multe familii nu si-o permit, iar cei dragi decedati sunt locatarii morgilor din localitatile unde s-a inregistrat decesul sau, in final, sunt inmormantati/incinerati pe spesele autoritatilor locale. Ieri TVR informa ca 157 de cetateni romani decedati s-ar afla in mai multe morgi din diverse orase italiene, familiile neavand suma necesara repatrierii lor. Sunt mult mai multi, daca ii adunam si pe cei din Spania de pilda. Avem si o serie de reglementari legale in aceasta directie (Legea 198/2008), unde se specifica faptul ca, in anumite situatii, Statul Roman, plateste aceste cheltuieli de repatriere. Marea problema care se pune, alaturi de cea referitoare la situatia famiilor care nu dispun de aceste sume, este insa  si cea a imprejurarii in care diversi concetateni de ai nostri  decedeaza in tarile cu o ridicata rata a incinerarii. In acest caz situatia se bate cap in cap cu pozitia BOR de respingere a crematiunii, amplificand toata atitudinea acestei Bisericii  asupra practicii. Presa a relatat de cateva ori cum prin contributia enoriasilor unor parohii ortodoxe din strainatate unii dintre concetatenii nostri au fost “salvati” de la incinerare. Asadar tot pe spesele altor romani si cu cat mai putina cheltuiala din partea Bisericii au avut loc aceste “salvari”. Un scenariu de dorit ar fi ca atitudinea BOR fata de incinerarea romanilor aflati in strainate macar sa fie ceva mai relaxata, tocmai bazandu-se pe ideea milei si sentimentului de fratietate ce anima crestinismul. Ar fi un pas extraordinar, ce poate fi justificat prin preceptele crestine, insa semnele prezentului arata ca BOR nu isi relaxeaza de niciun fel discursul asupra incinerarii, ci dimpotriva si-l inaspreste. Sa nu uitam ca BOR a consimtit slujba de inmormantare a Monicai Lovinescu la Paris desi se stia limpede ca trupul neinsufletit al acesteia urma sa ia calea crematoriului (4 preoti ortodocsi au slujit fara sa fie deranjati de viitoare cenusa si suflet “prabusit” in iad). A fost posibil atunci si de ce n-ar fi posibil acum? Orice minte limpede vede justetea acestei situatii, insa in cazul BOR, care cauta prin orice mijloace sa nu piarda vreun milimetru macar din spatiul public pe care il ocupa in societatea romaneasca, un asemenea principiu nu se aplica. Situatia nu este una noua, fiind mentionata si de celebru epigramist, memoralist, avocat dar si cremationist Radu D. Rosetti, intr-un articol publicat in 1936 in revista Flacara Sacra, intitulat Iezuism Ortodox. Mai mult, preotii ortodocsi adopta si atitudini extreme refuzand sa inhumeze urnele unor romani amarati decedati in strainatate, provocand astfel si mai mare tristete familiilor printr-o asemenea atitudine de cruzime. Asadar, frati romani din strainatate si familiile voastre puneti bani la ciorap pentru orice eventualitate, ca altminteri ajungeti la mila strainilor pentru ca BOR are de ridicat catedrale si biserici in tara si in strainatate si nu de ajutat aproapele. Nu am nimic cu cei care se inhumeaza, dimpotriva respect o asemenea decizie, insa daca o institutie ca BOR impune reguli, stabilieste limite si aseaza anateme, in mod firesc, aceiasi institutie ar trebui sa se implice financiar intr-o asemenea problema. Mie ca si contribuabil nu-mi convinge ca banii mei sa fie folositi de Statul Roman, pentru a satisface capriciile unei Biserici (fie si ea majoritara). Mai scadem doar putin din costurile luxului bisericesc si ajutam familiile carora le turnam in cap faptul ca incinerarea ar fi o practica necrestina si care duce direct in iad pe credincios. Altminteri e usor sa jonglezi cu elemente teoretice, punand familiile sa se dea peste cap, financiar vorbind, ca sa transforme teoria in practica. Pe vremuri era o reclama pentru o cunoscuta marca de bomboane care suna asa: “un capriciu devenit capriciu”. Or, situatia prezentata mai sus ar putea fi altcumva sintetizata: “un capriciu (al BOR-ului) devenit supliciu (pentru familii)”. 9.08.2013 „Fara numar” Reactia BOR fata de difuzarea de catre BBC a unui documentar despre construirea, in ritm “dracesc” de biserici in Romania dupa 1990 poate fi interpretata in doua sensuri impletite. Primul se refera la ceea ce caracterizeaza discursul BOR si anume existenta unui tip de aroganta specifica fata de tot ceea ce nu-i convine: se blameaza, intr-o maniera triumfalista, ceea ce nu convine, indiferent de justetea sau nu a unor realitati. Daca in tara noastra acest tip de arongata a BOR este arhicunoscut, acum BOR il dilata, dandu-i o dimensiune internationala. Pentru ca nu pot intelege altcumva decat astfel afirmatia cum ca este mai demn sa construiesti manelistic… “fara numar” (si rost)… biserici dupa biserici in loc sa le vinzi pentru ca nu sunt credinciosi care sa le frecventeze (cazul Marii Britanii, conform comunicatului BOR). N-am stiinta de biserici vandute in Marea Britanie pentru a deveni sali de fitness, dar am stiinta de nenumarate smecherii ale BOR, care demonstreaza cat de bine s-a adaptat aceasta institutie la capitalism (vezi doar implicarea BOR in domeniul funerar, de pilda). Poate ar fi mai demn ca BOR sa faca ceva mai mult pentru populatia saraca a tarii decat sa construiasca “fara numar” biserici. In al doilea rand, reactia BOR mai pune o problema: cea a fericirii. Sigur conceptul de fericire este central in orice religie, care o promite in conditiile respectarii unor reguli stricte de credinta. Pe de alta parte, societatea postmoderna vehiculeaza si ea, intr-o maniera diferita in mare parte, acest concept. Atunci ma intreb, daca conceptul de fericire vehiculat de BOR ar fi mult deasupra altor posibile definitii ale fericirii, daca intr-adevar cetatenii acestei tari sunt fericiti. N-am prea intalnit oameni fericiti in Romania. Dimpotriva aud in 99 % din cazuri doar lamentari, simt doar frustrari si mahniri si pentru un segment mare din populatia o dorinta arzatoare de a pleca din tara. Asadar, suntem asa de fericiti cu atatea biserici? Suntem asa de fericiti, dupa cum ne-o spune BOR? Nu prea vad… Nicolae Iorga spunea ca unii oameni prefera sa se ingroape in fericirea proprie, iar afirmatia lui capata, in acest caz, semnificatii aparte… 29.07.2013 „Ca sa avem cu ce ne mandri!” Nu se poate considera faptul ca doar o singura cauza, fie ea si directa, a determinat, scaderea increderii populatiei in Biserica Ortodoxa Romana, in ultima perioada. Oricat s-ar camufla reprezentantii acestei biserici, in situatia in care asezamintele de cult ale acestei confesiuni sunt pline, realitatea este evidenta: un complex de cauze stau la baza acestei descresteri. Apropo de aglomeratie, o cunostiinta de-a mea, de 88 de ani a facut o criza urata de tot de sciatica… datorita aerul conditionat introdus de curand intr-o biserica ortodoxa. Ma rog, fara aer conditionat, termopane, acoperisuri de cupru, turnulete, dimensiunile megalitice nu se mai poate. Facilitatile lumii moderne plac si preotilor si Bisericii Ortodoxe, chiar daca acesta institutie respinge ideile moderne in baza unor concepte fosilizate si de mult uitate deja in lumea civilizata. Mai nou, o scrisoare a unei studente romance, pare-mi-se din Londra, unde se explica faptul ca Occidentul a omorat credinta m-a invadat si bantuit in ultima vreme, obosindu-ma peste masura. Ce nu inteleg este de ce aceea persoana a ales sa studieze in Occidentul decandent, pe care acum imi blameaza. In fine, ceea ce vroiam sa spun de data asta se refera, din nou, la atitudinea BOR fata de cimitirele particulare, probabil o cauza directa a scaderii increderii populatiei in aceasta Biserica. Venita in imediata continuitate a cazului Sergiu Nicolaescu, unde BOR, si-a dat masura conservatorismului sau total neproductiv, problema cimitirelor particulare a adancit si mai mult crapatura intre BOR si populatie. Lumea a priceput astfel si mai bine, cat de lesne s-a adaptat BOR la capitalism, pe cand marea majoritatea  populatiei este in criza. Argumentele BOR impotriva cimitirelor particulare se bazeaza pe ideea ca in legislatia romaneasca asemenea asezaminte nu sunt prevazute, si mai ales, pe ideea ca proprietarii acestor cimitire ar putea, chipurile, sa actioneze  dupa bunul plac, refuzand unor preotilor ortodocsi dreptul de a sluji in proprietatea lor. Din pacate, din nou BOR este prima care isi incalca acest punct de vedere si ma refer aici la moda care s-a instituit de ceva vreme,  printre preotii ortodocsi, de a edifica in cat mai multe localitati, indiferent de marire,  capele funerare. Prin urmare, ceea ce reclama  si respinge vehement, in numele adevarului, BOR adopta ca lege, discriminarea operand-o preotii ortodocsi prin aceste capele. Am cunostinta de doua cazuri ambele in Transilvania. In capele din doua localitati, unul municipiu, altul comuna, patronate, dar nu in proprietarea  preotilor ortodocsi, acestia  refuzand unor cetateni dreptul de a isi depune rudele decedate in respective capele. In primul caz a fost vorba despre un decedat neoprotestant, iar in al doilea de un tigan. In cazul prim familia revoltata a dus sicriul in fata Primariei in semn de protest, iar in aceea comuna familia a protestat la randu-i. Oricum, in ambele cazuri, la interventia autoritatilor locale problemele s-au rezolvat, dar ceea ce este esential ramane si trebuie accentuat: BOR procedeaza dupa bunul sau plac in ceea ce priveste utilizarea capelelor funerare, fie ca sunt in proprietatea acestei Biserici, fie doar ca le administreaza temporar. In consecinta avem de-a face cu un compartament inconsecvent si, implicit, arbitrar: cand nu ii convine ceva BOR scoate la lumina si protesteaza, cand insa este vorba de interesul propriu, nu mai exista legi. Tot de curand am fost nu departe de Alba Iulia, vizitandu-mi niste rude. Am vazut cum se construiesc la o distanta de sub 100 de metri doua biserici ortodoxe in acelasi timp (una finalizata 99%). M-a frapat acoperisul care era din cel mai bun cupru posibil, iar cineva mi-a spus ca l-a intrebat pe preotul ortodox care ridica aceasta biserica, de ce anume n-a ales un material mai ieftin, in conditiile crizei ce afecteaza populatia. Preotul ortodox, neafectat de aceasta criza, ca multi dintre confratii sai i-a raspuns “natural”: “ca sa avem cu ce ne mandri!” Asta este… ne mandrim cu acoperis de cupru si aer conditionat in biserici, oferim servicii religioase de inmormantare cui si cand vrem, ca sa ne mandrim, dar majoritatea populatiei isi duce traiul de pe o zi pe alta… 10.09.2013 Cremation Metal, Adevarul, BOR 1. Acum multi ani am cantat intr-o formatie de death metal. Mi-a placut mult, mai ales ca m-a ajutat, intr-un fel specific, sa ma maturizez, intelegand mai bine ce inseamna sa fii responsabil. Pentru o vreme am renuntat sa mai cant din motive subiective, dar gandul si mai ales bucuria de a canta, fie doar pentru mine, nu m-a parasit niciodata, constient  poate ca definitia muzicii ca vin ce umple cupa tacerii ar fi cea mai potrivita. Nu cu foarte multa vreme in urma am primit un cadou de la cineva foarte drag o chitara bass si m-am reapucat sa studiez. Impreuna cu doi prieteni buni de ai mei Calin Paraschiv de la Necrovile si Marius Bob de la Bere Gratis am compus o melodie inspirati fiind de celebru Mars Funebru a lui Chopin. Peste melodie am suprapus un discurs anticrematiune tinut de un preot ortodox cu ocazia primul miting anticrematiune de la Cluj Napoca de anul trecut. Un fragment din melodie poate fi ascultat aici: http://www.youtube.com/watch?v=MLk0EGpNmlI A iesit bine, iar Adevarul de azi a preluat stirea impreuna cu cateva idei din ceea ce am postat ieri aici, legat de ultimele reactii ale BOR impotriva crematiunii: http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/crematiune-piesa-promovare-chopin-discurs-1_51dd269cc7b855ff5621eef3/index.html Pana la urma, ceea ce a reusit poate fi categorisit, asa cum s-a mentionat si in articolul Florinei Pop, o metoda inedita de promovare a crematiunii, iar stitul poate fi incadadrat in ceea ce s-ar numi cremation metal! 2. Nu cu mult timp in urma diverse siteuri au anuntat ca BOR ar permite ca urna funerara a regizorului sa fie inhumata, cu conditia ca testamentul acestuia, vehiculat in mass media de curand, sa fie cel real (unde Sergiu Nicolaescu si-a exprimat dorinat de a fi inmormantat  dupa datinile crestinesti): http://www.dcnews.ro/2013/07/bor-sergiu-nicolaescu-poate-fi-inmormantat-vezi-in-ce-conditii Desi unii se pripesc considerand ca BOR si-a schimbat atitudinea fata de acest caz, eu n-o fac, intrucat BOR este, prin aceasta, fidela liniei sale anticrematiune. BOR interpreteaza gresit insa considerand inmormantarea crestineasca sinonima cu inhumarea, pentru ca in acel testament regizorul s-a referit nu la obiceiurile BOR legate de inmormantare, ci la cele crestinesti. Si asa ajung iarasi la ceea ce repet  de aproape 4 ani pe acest site: INCINERAREA NU ESTE O PRACTICA ANTICRESTINA, PENTRU CA MAJORITATEA CONFESIUNILOR CRESTINE O ACCEPTA (IN SPECIAL ROMANO-CATOLICII), CI DOAR BOR O RESPINGE! Iar BOR  reprezinta institutia doar a unei confesiuni crestine (cea ortodoxa). Una este confesiunea (ortodoxa), celalalta religia (crestina), oameni buni! 9.07.2013 Detectivii Invierii Arhiepiscopia Ortodoxă a Bucureştilor demonstrează, prin atitudinea sa, asumarea unor abilitaţi de detectiv faţă de cazul sfinţirii unei troiţe la Buftea, dedicată memoriei unor cineaşti trecuţi în altă lume. Adică, se face o pauză de la preocupările fireşti de clerici şi probabil o armată de preoţi vor scotoci care pe unde apucă sau pe unde îşi imaginează c-ar fi harta adevărului, ca să afle exact ce dorinţa a avut regizorul Sergiu Nicolaescu: mâncat de viermi sau ars la cuptor? Niciuna dintre variante nu e confortabilă pentru nimeni, însă neexistând încă o altă variantă, nici legală, nici morală, trebuie optat pentru una dintre acestea. Aşadar, până când nu se va lămuri Arhiepiscopia Bucureştilor de faptul că, într-adevăr, Nicolaescu, a avut pasiuni putreziţioniste şi nu cremaţioniste, troiţa va rămâne nesfinţită. Asta, pentru că răspicat ni se spune în comunicatul dat de către Arhiepiscopie, regizorul ar fi renunţat, de bună voie, la speranţa învierii dacă a iubit prăjirea. Dacă accepta să fie meniul viermilor,  o groapa improvizată pe o aleea a unui cimitir, pentru ca alt loc de veci probabil nu se mai găsea (ca în cazul Mădălinei Manole), liniştit mergea unde trebuie. Aşadar, trebuie investigat însă merită remarcate două aspecte faţă de această nouă situaţie:

1. Dacă în cazul disputei pentru averea regizorului, incinerarea sa apare pe post de condiment-telenovelă, acum, cu armata de detectivi-preoţi coordonaţi de către Arhiepiscopia Bucureştilor, pentru a lămuri care a fost dorinţa lui Nicolaescu, de a îi fi tratat trupul după moarte, nu mai vorbim despre telenovelă, ci despre un film mystery în toată regulă. Scoatem rudele din ecuaţie şi ajungem aşadar la marea enigmă: a vrut sau n-a vrut incinerarea ori şi-a băgat necuratul coada ca să ne mai „occidentalizeze”?
2. Considerarea cremaţiunii ca practică necreştină ne arată că BOR perpetuează în stereotipuri. O dovadă în acest sens ar fi, de pildă, recentele date statistice oferite de către revista Pharos, the Official Journal of the Cremation Society of Great Britain and International Cremation Federation, 2, 79, 2013, pp.24-35, privind realităţile incinerării în Regatul Unit pentru anul 2012. Aflăm astfel că actualmente sunt în Marea Britanie 266 de crematorii, unde au fost avut loc în 2012 425.784 incinerări (573.199 decese în 2012), reprezentând 74,28% din totalul deceselor. Mai aflăm că Eltham este crematoriul britanic cu cele mai multe incinerării în 2012 (4.001), iar  Manor Park este codaşul (341). Apoi, ni se spune că la nivel de costuri media per incinerare în 2012 a fost de 612,03  lire sterline, în creştere faţă de 2011 (576. 41 lire sterline). Cele mai scumpe servicii de incinerare le-a oferite crematoriul din Becknham (786 lire sterline), iar cele mai ieftine au fost la Belfast (300 lire sterline). În plus, se specifică faptul că  credincioşii romano-catolici din Regatul Unit cei mai mulţi incineraţi în 2012  au fost la crematoriul din Saint Helens (668). Prin urmare, merită subliniate două chestiuni faţă de aceste realităţi: conform interpretării BOR, dacă 74,28% dintre decedaţii britanici din 2012 au fost arşi, apoi toţi au fost păgâni, nu ? Pe de altă parte, dacă ar fi fost o astfel de situaţie în România şi s-ar proceda ca şi în cazul lui Sergiu Nicolaescu, cu certitudine. ar trebui ca BOR să-şi treacă la nivel de obiect de activitate, în mod obligatoriu şi titulatura de asociaţie de detectivi ai învierii. Adică, el/ea sigur a mers în lumină (putrezitionistii), iar alţii sigur sunt în cazanul cu smoală (cremaţionistii)! Noroc bun! Mai mă întreb cine o fi fost netrebnicul care deghizat în haine preoţeşti a sfinţit troiţa. Cred ca dacă nu era preot, sigur ni se spunea acest fapt, însă Arhiepiscopia ne-a lăsat în coada de peşte, ca în orice film bun mystery.

5.07.2013 1 an, sula si prefectura, Ring 1. Un an se implineste astazi de la decizia Sinodului BOR prin care se reconfirma deciziile din 1928 si 1933, prin care orice serviciu religios este interzis, in mod arbitrar, membrilor confesiunii ortodoxe din Romania. Ma rog, multa lumea confunda confesiunea cu religia, confuzie hranita, in mod intentionat, de chiar ierarhii acesti Biserici. Scopul este simplu de identificat, fiind vorba despre inocularea in mintile oamenilor a legaturii embrionare intre aceasta Biserica si romani. O fi fiind o legatura, insa de aici pana la cordonul ombilical este cale lunga. Chiar si pe manualele de clasa a III-a de religie este scris Manual de Religie Crestin Ortodoxa. N-am nimic cu BOR, atata timp cat respecta dreptul de a fi incinerat, garantat prin legile statului. Insa acest lucru nu se intampla si prin urmare, intregul discurs, pe care il am aici, anticlerical sau anti BOR, nu poate fi interpretat decat in aceasta directie: apararea unui drept legitim de a dispune de propriul trup si dupa moarte. Asa cum este posibila donarea de organe, situatie asupra careia BOR si-a mai temperat treptat discursul, asa este posibil si absolut LEGITIM de a dispune sa fiu ars dupa moarte. Mi se va raspunde ca donarea de organe raspunde unui scop utilitar, iar incinerarea nu, ceea ce nu este adevarat, atata timp cat cea mai mare problema a sistemului funerar din Romania este criza locurilor de veci din mediul urban. Asadar, decizia Sinodului de anul trecut este una arbitrara si, sa speram, temporara. Probabil, daca n-ar fi aparut proiectele de constructii de crematorii la Oradea si la Cluj, Sinodul BOR n-ar mai fi luat in discutie tematica incinerarii. 2. Presa ultimelor zile s-a inflamat, avand ca scanteie cazul Sergiu Nicolaescu. Pe nedrept s-a vorbit despre incinerare, fiind vorba despre o deviere a sensului discutiei. Ma intreb ce are, pana la urma, incinerarea cu averea, sora cu crematoriul si sula cu prefectura? 3. Habar n-am ce tiraj are ziarul Ring. Sincer nu l-am vazut vreodata, in Alba Iulia, pe tarabele unde se vand ziare. Nici nu e genul de ziar pe care il prefer. In ciuda acestui fapt, o stire aparuta in acest ziar, unde se anunta, in mod spectaculos, cum ca incinerarea lui Sergiu Nicolaescu a fost iertata de BOR, prin pomenirea acestuia pe un monument comemorativ (troita)  capata audienta la Patriarhie.  S-a umflat si a plesnit. Astfel, Patriarhia emite un comunicat unde dezmite stirea, neavand probabil ce raporta pentru acea zi de pe santierul constructiei Catedralei Manuirii Neamului. Prefer Manuirii, decat Mantuirii. Se vedea ca Patriarhia este abonata la acest ziar, dupa cum banuiesc ca este abonata si la Click, Ciao, Bravo si alte reviste “culturale”. 2.07.2013 Telenovela Incinerării (episodul Iulie) Nu-mi face nicio plăcere să scriu rândurile de față, pentru că ele integrează, în mod frivol, subiectul cremațiunii. Dar nu e de mirare că se întâmplă astfel, într-o România a anului 2013, unde pentru multă lume obiectivele culturale esențiale, ce trebuie văzute într-o călătorie într-un oraș mare, au devenit, în mod obligatoriu, stadioanele nou construite sau diversele mall-uri. La șase luni de la decesul regizorului Sergiu Nicolaescu, care a inflamat opinia publică din țara noastră, prin dorința acestuia de a fi incinerat (respectată de altfel, de către familie în pofida presiunilor BOR) iarăși se vehiculează sămânța scandalului. Miza: averea lăsată de către regizor, care ar fi fost însușită în întregime de către soția sa, sora regizorului nealegându-se cu mare lucru. Iz de telenovelă, ce, în mod firesc, n-ar fi trebuit, sub nicio formă, să atingă, în laturile sale, tematica cremațiunii (neutră, de altfel, prin natura ei). Dacă am fi trăit într-o ţară sud americană, deja, cred că s-ar fi semnat un contract pentru producerea unei telenovele, cu acest subiect. Sora regizorului se remarcase în ianuarie prin discursurile sale anti BOR, cerând imperios ca dorința de a fi incinerat să fie respectată. Acum doamna Iolanda Nicolaescu face un fel de triplul Axel, ca la patinaj artistic, declarând că voința lui Nicolaescu n-a fost să fie incinerat, ci înmormântat după datina creștinească (ortodoxă, pardon). Conform EVZ, doamna Nicolaescu categorisește incinerarea drept o practică păgână, care a întinat memoria regizorului. Asta, după ce în ianuarie, aceiași doamnă afirma că incinerarea este o tradiție în familia regizorului, că decizia nu a aparținut soției și că doar „ortodocșii înapoiați” refuză serviciul religios în caz de cremațiune. Când o fi fost sinceră doamna Iolanda Nicolaescu chiar nu mai contează, pentru că în opinia mea, readucerea în atenția opiniei publice a cremațiunii, asociată cu cazul Nicolaescu, are o altă semnificație şi anume importanță consecvenței în asumarea unui punct de vedere. Până la urmă, ceea ce diferențiază un individ de altul  – și nu spun aici o noutate  – nu este vehemența expunerii unei idei, ci, mai degrabă, credința nesimulată în acea idee, idee ce depășește laturile strâmte ale urletului și urcatului pe parapet sau a ecoului produs de către o portavoce. A crede într-o idee înseamnă asumarea ei totală și nu asumarea unor decibeli. Aşa este şi cu susținerea cremațiunii. Nu bătaia în piept că lupt pentru cremațiune este stindardul pe steag, ci acțiunea concretă, consecventă  şi adeseori tăcută, într-o asemenea direcție. Toate aceste lucruri se petrec în prejma aniversării unui an de la decizia Sinodului BOR din 5 iulie 2012, reafirmând respingerea vehementă, de către această confesiune, a practicii arderii hoitului,  lipsit evident de orice valoare. Hmm… facem pariu că undeva, la umbra „aerului condiționat” câțiva ierarhi ortodocși beau acum un pahar de vin în cinstea reîntoarcerii la „dreapta” credință a doamnei Iolanda Nicolaescu ? Eu unul nu m-aș bucura  pentru că poate mâine-poimâne doamna Iolanda Nicolaescu va declara că într-adevăr a semnat un contract cu televiziunea braziliană O Globo pentru telenovela Incineração. Poate așa recuperează câte ceva din averea nemoștenită. Hasta la Vista ! 14.06.2013 85 de ani de la o Tocmeala de RUSINE: 85 de ani se implinesc maine de la decizia adoptata de catre Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane de a se refuza orice asistenta religioasa, din partea acestei confesiuni, in caz de incinerare. Sunt curios cate dintre site-urile aflate sub obladuire ortodoxa vor celebra, evident triumfator, acest moment de varf anti crematiune din Romania.  Privind retrospectiv este vorba despre o decizie in vigoare si astazi care a constituit si constituie obstacolul major in calea dezvoltarii incinerarii la noi. Decizia din 1928 a fost reconfirmata in 1933 si 2012, iar conform tuturor acestor hotarari preotii ortodocsi care savarsesc servicii religioase in caz de incinerare ar fi pasibili de caterisire. In ciuda claritatii acestei decizii, nu am identificat, pana acum, decat trei cazuri de preoti ortodocsi raspopiti, pentru ca au acceptat sa ajute familiile unor persone care doreau sa fie incinerate, savarsind, in mod firesc, serviciul religios: este vorba despre arhimandritul Calinic I. Popp Serboianu in perioada interbelica, Stelian Vasilescu, preot ortodox la Biserica Albaneza din Bucuresti in 1943 si Popa Gheorghe din Baia Mare dupa 1990, ce savarsea slujbe la Crematoriul Vitan Barzesti. Lista preotilor ortodocsi care au sarvarsit servicii religioase in caz de incinerare este insa mult mai mare decat se poate crede la prima vedere, demn de remarcat fiind, de pilda, cazul din 1994, cand in ziarul Romania Libera se atragea atentia ca un asemenea preot facea slujbe la Crematoriul Cenusa. Acest preot, pe numele sau Constantin Stancu n-a fost caterisit, ci doar mustrat in ciuda scandalului izbucnit. Mi-e greu acum sa gasesc o denumire potrivita pentru decizia Sinodului BOR anticrematiune din 1928, dar in minte imi vine doar celebrul manifest semnat de Simion Barnutiu la 1842, impotriva tendintelor de deznationalizare a romanilor ardeleni intitulat “O tocmeala de rusine si o lege nedrepta”. Evident manifestul lui Barnutiu n-are nicio legatura cu incinerarea insa prima parte din titlul sau si anume O tocmeala de rusine imi pare perfecta pentru a da un nume deciziei Sinodului BOR din 1928. Ceea ce nu pot intelege este un alt lucru, spus, de altfe,l cu tarie odata cu cazul Sergiu Nicolaescu: de ce in cazul sinuciderii de cele mai multe ori se savarseste slujba de catre preotii ortodocsi (este drept cu unele restrictii), iar in cazul incinerarii NIMIC. Oare nu-i aceasta situatie doar o TOCMEALA DE RUSINE ???? 6.06.2013 „A negustori cenuşa” + Larchet/avere + 1733 1. În urmă cu ceva timp am fost invitat de către domnul Istvan Kiralyi, conf. univ. dr., să prezint o comunicare, urmată de o dezbatere asupra cremaţiunii în România, la seminarul său de Antropologie Medicală, pe care îl organizează de ani buni la Cluj Napoca. Printre participanţi a fost şi pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş Boylai din Cluj Napoca. Deşi domnul Kiralyi l-a mai invitat de câteva ori, domnul Chirilă n-a luat parte decât la această dezbatere, evident trimis fiind de ierarhul său, având un rol evident de supraveghere a ceea ce urma să se întâmple. Asta în condiţiile în care la acest seminar s-au mai dezbătut chestiuni spinoase, ce privesc, în mod direct, BOR. Domnia sa a adoptat un stil conciliant, fiind, la un moment dat, aplaudat pentru deschiderea sa înspre dialog şi toleranţa care părea că îl caracterizează. Eu am fost mai rezervat în a-i aprecia poziţia şi nu m-am înşelat. Câteva luni mai târziu pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă publica în Studia  Universitatis Babeş Boylai. Bioethica, 2/2011, pp.5-9 (http://www.studia.ubbcluj.ro/download/pdf/692.pdf ) un articol în care adoptă a atitudine radical anticremaţiune şi critică dur pe cei care susţin ideea sau caută s-o transforme în realitate: „Iar cei care voiesc a negustori cenuşa (n.n. frumoasă imagine, însă doar poetică) să nu vină ca nişte stricători de datini, ori ca nişte salvatori, ci să chibzuiască profund dacă într-adevăr omul are trebuinţă, cu adevărat, de această ardere În cimitire sunt de ajuns Crucile, nu e nevoie de Crematorii” . În plus, domnia sa invocă poziţiile Bisericilor Ortodoxe din Rusia şi Serbia, pentru a îşi întări argumentaţia. Din nefericire, dânsul nu menţionează nimic despre Ucraina, unde aceiaşi confraţi ortodocşi slujesc la incinerări, pe lângă faptul că în cele două ţări menţionate lucrurile au evoluat, bisericile ortodoxe din aceste state, fiind actualmente mai permisive cu incinerarea. Acum mă întreb care a adevărata sa poziţie: cea care smulge aplauze sau cea scrisă? Între timp domnia sa a ajuns preşedintele Senatului UBB. Oare cum rezolvă tensiunile ? Cu apometru sau cu tămâia ? 2. BOR caută să dea replici cremaţiunii, publicând sub forma unei cărţi de sine stătătoare un text anti cremaţiune a teologului francez Jean Claude Larchet. Pe toate siteurile aflate sub oblăduirea BOR se face reclamă la această carte (extras, nu carte, pardon). Nu înţeleg un singur lucru: de ce nu distribuie BOR gratuit aceasta lucrare (care oricum nu costa mult) ? Oare nu are legătură cu faptul că în cazul Sergiu Nicolaescu, BOR s-a oferit să acopere doar jumătate din cheltuielile de înhumare ? Aşa se fac averile, jumătate de aici, jumătate de acolo, un sfert din asta, un sfert din aia, 5 bani de pe Lună, 2 lei de pe Soare, iar naivii cred că se dau cu sania în plină vară. Alta chestiune pe care n-o pricep este de ce BOR nu dă singură o replică serioasă prin teologii săi şi apelează la extrase din diverse cărţi. Iaraşi e un joc de imagine: dă mai bine să invoci teologi din străinătate, decât cei proprii ? Însă atenţie în Franţa sunt peste 150 de crematorii şi actualmente rata cremaţiunii tinde spre 40%. Şi încă odată atenţie, confesiunea ortodoxă în Franţa este o minoritate insignifiantă. Atunci despre ce vorbim? 3. Am identificat 1733 români celebri care au fost incineraţi sau au dorit sa fie incineraţi. Lista este disponibilă pe site, în ultima vreme mai adaugând câteva asemenea personalităţi. 18.05.2013 Bistrita, Transilvania Live (Sabin Gherman) 1. Luni am prezentat la Bistrita o comunicare despre crematiune in Romania, la o conferinta organizata de catre Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii Babes Boylai din Cluj Napoca si Spitalul Judetean de Urgente Bistrita. Foarte multi preoti ortodocsi prezenti plus cadre universitare de la facultatea amintita. Comunicarea mea a starnit ceva contreverse, pe marginea ei discutandu-se cel mai mult din ce s-a prezentat. N-am fost agresiv, dar am fost perceput ca fiind astfel de catre diversi preoti ortodocsi. Organizatorii acestei conferinte par decisi sa organizeze la anul conferinta avand ca tematica speciala incinerarea. Eu m-as bucura sa se intample asta. 2. Miercuri, 15 mai domnul Sabin Gherman m-a invitat in studioul televiziunii Transilvania Live la emisiunea dansului. Subiectul a fost incinerarea, unde s-a discutat deschis, despre aceasta tematica, asupra careia lumea are foarte putine informatii, iar cele care le detine sunt in majoritate covarsitoare deformate, stim cu toti de catre cine. Mi-a placut si stilul incisiv al  domnului Gherman, care, pe buna dreptate, a lasat perdeaua la o parte. Am inteles ca audienta a fost buna la fel si feedback-urile. Sper ca domnul Gherman sa mai abordeze acest subiect si sa ma invite, ori pe mine ori pe altcineva care ar avea o pozitie cat de cat echilibrata, nu doar patimasa, asupra tematicii. Am incheiat cu vorbele lui Nicolae Iorga, care pentru mine sunt printre cele mai potrivite cand discutam despre ceea ce se intampla in tara noastra si despre crematiune: “Temnita cea mai de temut este aceea in care te simti bine!” Bistrita, Wikipedia, Ileana Vulpescu 1. Luni, 13 mai 2013, particip la o conferinta la Bistrita organizata de catre Spitalul Judetean de Urgenta de acolo si Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii Babes Boylai din Cluj, asupra relatiei medicinii cu teologia (cu o sectiune separata asupra relatiei crestinului cu suferinta si moartea). O sa vorbesc despre incinerare desi conform programului conferintei la sectiunea unde prezint, careia i s-a alocat 2 ore, sunt 14 comunicari (!!!). N-am mai intalnit asa ceva si cred ca daca programul se respecta ar fi 5-6 minute per comunicare, pentru ca sa ramana si ceva timp de discutii. Pentru mine nu este vreo problema intrucat cum as vorbi 4 ore despre crematiune la fel de bine pot vorbi si 2 minute. Important este sa asculte cineva. Participa la aceasta conferinta toata floarea ortodoxiei ardelene in frunte cu Mitropolitul Andreicut. Nu m-as fi dus dar un fost profesor de al meu de la Cluj a insistat sa merg. Poate ma intorc de acolo exorcizat de “pacatul” crematiunii… Glumesc. 2. Dupa cum spuneam acum mai mult de o saptamana m-am reapucat sa completez lista romanilor celebri care au fost sau au dorit sa fie incinerati, preconizand ca voi depasi numarul de 1700. Ei bine l-am depasit si voi continua sa incerc sa identific acele personalitati, pentru care crematiunea a devenit, cu adevarat, o unitate de masura. Imbucurator este faptul ca varianta romaneasca a celebrului site Wikipedia a inceput sa preia informatii din aceasta lista, citand siteul Amurg. Cateva dintre aceste preluari pot fi vazute aici: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Special:C%C4%83utare&limit=20&offset=0&redirs=1&profile=default&search=Asocia%C8%9Bia+Crema%C8%9Bionist%C4%83+Amurg+din+Rom%C3%A2ni 3. Cunoscuta scriitoare Ileana Vulpescu, sotia regretatului Romulus Vulpescu, isi exprima, intr-un interviu publicat in editia tiparita a ziarului Adevarul de azi, dorinta explicita de a fi incinerata. Nu este prima data cand Ileana Vulpescu declara acest lucru, insa acum o spune limpede si implicit fara vreo virgula care ar lasa loc interpretarii (desi cand se va intampla, sper cat de tarziu posibil, BOR sigur va interpreta). Cuvinte sale merita citate si pot sta oricand in fruntea unor posibile argumentatii pro crematiune si chiar nu trebuie comentate, cucerind prin sinceritatea si simplitatea lor: “Cred ca nimanui nu i se poate refuza dreptul de a face ce vrea cu corpul sau dupa moarte. In plus, eu, spun drept, am oroare de viermi. Daca poti sa n-ai de-a face cu ei, de ce sa nu-i eviti? Cenusa vreau sa-mi fie aruncata in mare, la Neptun, pentru ca e o localitate care mi-a fost mie draga. E atat de simplu”. 3.05.2013 Macarie, Grecia, Sfintele Pasti: 1. Episcopul Ortodox Macarie al Europei de Nord nu gaseste nimic mai bun de criticat in decandentul Occident in care si-a gasit un loc caldut si probabil foarte bine platit in comparatie cu salariu mediu din Romania sau a unui profesor roman, decat crematiunea, cu ocazia Pastoralei sale de Pasti (http://episcopiascandinavia.se/). Pornind de la doua cazuri a doi bieti romani care au murit prin Suedia si Danemarca, fara asigurari, si care au fost “salvati” de la incinerare, Macarie ne povesteste cat de nedemn este sa fie ars trupul dupa moarte. Cica prin incinerare nu s-ar mai pastra nimic din identitatea biologica acelui raposat, iar chipul lui Dumnezeu este sters.  Mai mult, Macarie isi face un titlu de glorie prin salvarea de la incinerare a celor doi romani.  Domnia sa avea alte zeci de ocazii sa critice crematiunea dar nu si-a gasit timp decat acum cu ocazia Pastelor, adoptand un ton acuzator si biruitor deopotriva. Eu stiu ca in Saptamana Mare iubirea aproapelui este ceva mai intensa.  Din pacate, Macarie ne demonstreaza ca nu este asa si, mai mult, ne arata cum este sa traiesti pe bani publici in Occident si sa nu inveti nimic, ci doar sa te hranesti din propria suficienta. Ce toleranta? Ce liber arbitru? Astea sunt pentru pacatosi occidentali fraieri si nu pentru romani, asa ne spune Macarie. Ne intrebam doar unde a fost Macarie cand a fost incinerata Monica Lovinescu si patru dintre confratii  sai au savarsit, fara absolut nicio problema sau retinere, servicii religioase la Capela Ortodoxa Romana din Paris, desi stiau, cat se poate de limpede,  faptul ca urma incinerarea.  Pare-mi-se din 2008 Macarie este episcop desi dupa vreo doua saptamani de la decesul Monicai Lovinescu. Daca tot e consecvent trebuia atunci sa protesteze public si sa ceara confratilor sai sa nu savarseaca nicio slujba pentru “pagana” Monica Lovinescu.  Atunci era probabil prea neinsemnat si nu se putea pune stavila furtunii. Acum da, dar tot inconsecvent se dovedeste. De ce n-a strans atunci bani s-o salveze si pe Monica Lovinescu de la incinerare? Aud? 2. Un articol interesant depsre situatia crematiunii in Grecia puteti citi aici:  http://www.setimes.com/cocoon/setimes/xhtml/ro/features/setimes/features/2013/05/01/feature-03 (de fapt este vorba despre traducerea unui articol semnat de catre Andy Dabilis). Remarcam, ceea ce am mai subliniat de mai multe ori aici,  si anume opozitia teribila a Bisericii Ortodoxe din aceasta tara fata de incinerare. Astfel cred ca daca nu exista Societatea Cenusa la noi, infiintata in 1923 si care deschidea, cu ajutorul Primariei Bucuresti, crematoriul cu acelasi nume in 1928 in Capitala, am fi si noi acum in situatia Greciei: orbecand, datoria Bisericii Ortodoxe, sa deschidem un prim crematoriu. Iata, pana la urma, importanta miscarii cremationiste si a cremationistilor, iar daca in Grecia se vor deschide crematorii (si se va deschide pana la urma), tot meritul adeptilor incinerarii va fi. 3. Cu ocazia Sarbatorii Invierii Domnului dorim membrilor Asociatiei Amurg, precum si tuturor sustinatorilor si simpatizantilor crematiunii din Romania si Republica Moldova un Paste Fericit si Multa Sanatate.  Fotografia de mai sus reprezinta un articol semnat de cremationistul V.I. Zorca, publicat in revista Flacara Sacra cu ocazia Pastelui din 1939, unde se spune: “Noi, sustinatorii crematiunii umane nu am gasit in toata invatatura crestina, un singur rand din care sa reiasa ca Iisus Christos ar fi reprobat mijlocul atat de superior de indeprtare a trupului omenesc mort,  cu ajutorul purificatorului foc, ceea ce dovedeste odata in plus,  superioritatea acestei invaturi (n.n. crestinismul), care ingorand cu totul ceea ce se va intampla cu trupul mort, s-a ocupat de fericirea sufletesca din viata de  veci. Sa slavim deci cum se cuvine, cu evlavie si cu smerenie, viata pamanteasca a Mantuitorului si Luminatorul sufletelor noastre meschine. Sa ne desfatam de bucuria Invierii Sale, care ne arata maretia puterilor Dumnezeesti, facandu-ne sa strigam din toata puterea fiinte noastre neinsemnate: Christos a Inviat!” (V.I. Zorca, Sfintele Pasti, in Flacara Sacra, VI, 4, aprilie 1939, p.2). Vezi Macarie ca si cremationistii nu sunt chiar asa de rai si nici crematiunea? Si mult mai credinciosi decat diversi alti multi farisei ortodocsi… 30.04.2013 Agresiune Mitropolit Andreicut + Sabin Gherman + 1700! 1. Zvonul cum că în apropierea Clujului s-ar deschide un crematoriu i-a prilejuit ieri Mitropolitului Andreicuţ o nouă intervenţie anti cremaţiune (http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/crematoriu-uman-in-moldovenesti-mitropolia-clujului-protesteaza–110770.html ). Nu voi zăbovi mult asupra ei, pentru că, în esenţă, nu aduce, cu două excepţii, nimic nou în cazul discursului său. Iarăşi „din pământ eşti şi în pământ vei merge” devine motorul respingerii arderii cadavrelor. O altă scurtă explicaţie a acestui citat biblic şi a altora am oferit-o aici (http://www.casa-funerara-amurg.ro/crestinismul-si-incinerarea/), inspirat fiind din scrierile arhimandritului Calinic I. Popp Şerboianu. Cele două noutăţi despre care vorbeam se referă la situaţia în care Mitropolitul pune boii înaintea carului, anunţând înaintea oricui cum că anumiţi investitori ar dori să construiască un crematoriu. Desigur, comunicatul său are un caracter de prevenţie însă nu mă pot abţine să nu remarc ce sistem extraordinar de informare are domnia sa. Mi-aduce aminte de Securitate, dar nu mai detaliez pe tema asta pentru că nu m-aş mai opri din scris, mai ales că Mitropolitul nu a fost străin de relaţiile cu Securitatea. În al doilea rând, ceea ce este INACCEPTABIL este faptul că Mitropolitul cere autorităţilor locale să nu acorde certificat de urbanism şi autorizaţie de construcţie. Pe ce bază o face ? devine întrebarea fundamentală, în condiţiile în care probabil investitorul, dacă va face investiţia într-un asemenea spaţiu, va respecta termenii legii. Acest comunicat este o imixtiune crasă într-un domeniul ce nu ar trebui atins de BOR şi care este garantat de legile statului român: investiția privată. Prin urmare, Mitropolitul, nici mai mult, nici mai puţin, procedează aşa după cum BOR s-a obişnuit de multe decenii: să nesocotească legile care nu-i convin şi să dicteze, după bunul plac, în ţara asta. Încă odată se adeverește ceea ce am spus de atâtea ori cu ocazia problemelor de la Cluj: BOR nu se opune amplasării unui crematoriu, ci cremaţiunii, iar comunicatul de ieri a Mitropolitului confirmă acest lucru şi reprezintă, în opinia noastră, o agresiune ilegală şi un nou front de luptă deschis împotriva cremaţiunii. Iată scenariul pentru acest front şi temă de gândire pentru Mitropolit: crematoriu la Cluj, crematoriu lângă Cluj, crematoriu în jurul oraşului Alba Iulia. Dacă vreţi ne jucăm cât doriţi cu focul. 2. Un amic m-a sunat ieri anunţându-mă că pe postul Transilvania Live la ora 22 începuse o emisiune despre incinerare, moderată de către domnul Sabin Gherman. Am urmărit-o. Mi-a plăcut tonul sarcastic al dl. Gherman şi eschivele părintelui Călin Popovici, aruncat în corzile ringului de către moderator, la un moment dat. Prezent în emisiune a fost şi dl. Mircia Giurgiu, însă prezenţa domniei sale mi-a demonstrat că i-am acordat prea multă atenţie, nivelul dânsului de informare asupra cremaţiunii şi de înţelegere a tematicii fiind sub orice critică. La un moment dat, fără a-l supăra pe dl. Giurgiu, mi s-a părut că discursul anti cremaţiune al domniei sale şi a părintelui Popovici miroase a 50 de votcă. Emil Steţco, fiind bolnav n-a putut participa. Eu îi doresc sănătate, la modul cel mai sincer, însă îmi pare jenant faptul că în anumite momente, când cineva protestează susţinând o idee, invocă faptul că n-are argumente pentru că acela care le deţine este bolnav sau ocupat cu altceva sau plecat pe Lună. Cam acesta este nivelul, din păcate. 3. M-am apucat iarăşi de completarea listei românilor celebri care au fost incineraţi sau au dorit să fie incineraţi, prezentă pe siteul nostru. După cum se poate vedea, numărul acestora s-a apropiat vertiginos de 1700, estimările mele mergând până la numărul de 2000-2500. De cinci ani muncesc la această listă, ea a devenit publică odată cu cazul Sergiu Nicolaescu şi voi continua s-o actualizez, pe măsură ce găsesc noi informații. 27.04.2013 Marsul anticrematiune de ieri de la Cluj + Traian Popovici 1. Marsul anticrematiune de ieri de la Cluj n-a adunat decat vreo 70 de persone. Foarte putini in comparatie cu cati au fost anul trecut in ianuarie (desi era mai frig) si multi prea putini fata de mediatizarea care s-a facut acestui mars. Asadar, slaba sustinere. Ne-am exprimat punctul de vedere asupra marsului, punct de vedere care a coincis cu cel al firmei RDK Cremation, care a fost publicat in ziarul Adevarul (http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/foto-video-protest-construirii-unui-crematoriu-uman-cluj-sa-lada-gunoi-europei-centraler-1_517a8fed053c7dd83f4cbc71/index.html ). Bineinteles ca au aparut zvonuri, menite a sensibiliza opinia publica, in fapt niste inventii care, de pilda, anul trecut nu existau. Astfel pr. Calin Popovici, Mircia Giurgiu-ciuperca, Emil Stetco fabuleaza spunand ca la Cluj vor fi aduse cadavre din toata Europa, pentru ardere. Mai mult, Calin Popovici ne vorbeste despre legislatia europeana ce ar spune – chipurile – ca orice crematoriu trebuie construit la doi kilometri de oras. Unde ati gasit parinte aceasta reglementare, ca noi n-am auzit de ea. Ca sa nu va obositi prea tare in Post cautati pe Wikipedia Cremation Act din 1902, plus reglementarile ulterioare ca sa vedeti cum sta treaba in Marea Britanie. OK? De Mircia ce sa mai zicem, dansul pluteste actualmente, ca o papadie dupa capital politic, nascand povesti anti crematiune. Prefectul Vuscan, constient ca e vremelnic in functii se solidarizeaza cu cei 70 de protestatari. Cel mai mult a progresat pr. Dan Hognogi care spune ca n-ar avea nimic impotriva sa fie facut crematoriul la 30 de kilometri de oras. Alo parinte Hognogi vedeti ca Mitropolitul e cu ochii pe acest caz si s-ar putea sa ajungeti preot la Buza cu asemenea declaratii. Oricum, sfatuiti-va cu pr. Popovici ca sa vedeti ca doi kilometri nu sunt acelasi lucru cu treizeci. Mai citim ca Emil Stetco ia nu stiu ce premii pentru activitatea civica anti crematiune. Noi n-am auzit de dl. Stetco pana anul trecut, il admiram sincer pentru spiritul sau civic, insa dansul doar naiv nu este asociindu-se cu preotii ortodocsi. La cat mai multe premii domnule Stetco pentru ca, pana la urma, crematorii se vor face, inclusiv la Cluj ! Dvs. ramaneti cu premiile, noi cu crematoriile si toata lumea este multumita. 2. Ziarul Adevarul a publicat cateva articole despre dr. Traian Popovici (1892-1946), deputat, avocat, primar la Cernauti, cunoscut ca Schindler al romanilor (http://adevarul.ro/news/societate/listele-traian-popovici-datoria-memoriei-1_5173f410053c7dd83f2ff77c/index.html ). Ca sa respectam realitatea Traian Popovici a fost incinerat, conform vointei proprii, insa acest lucru nu-i stirbeste nimic din maretie. L-am si inclus in lista romanilor celebri care au fost incinerati acum doi ani. Tatal sau a fost preot ortodox, insa acest lucru nu l-a impiedecat sa adere la ideea crematiunii. Vedeti ca se poate? Spune-ne Mircia daca Traian Popovici n-a fost un roman, ortodox si un om adevarat? Ai notat? 26.04.2013 Cum susțin marșul anti cremațiune de azi de la Cluj

Nu-mi vine să cred dar voi fi, într-un anumit grad, pe aceiaşi linie de plutire cu cei 100 de participanţi la marşul anti cremaţiune de azi de la Cluj. Duminică sunt Floriile şi sărbătoarea aceasta se leagă în tradiţia ortodoxă de cultul celor decedaţi. La ora când se va desfăşura marşul voi fi în cimitir aranjând un mormânt a cuiva drag în perspectiva apropierii acestei sărbători. O fac cu pietate, dragoste şi tristeţe, celebrând amintirea cuiva foarte drag, ce se odihneşte într-un spaţiu al memoriei – cimitirul – a cărui oaspete nu voi fi vreodată. N-am nicio reţinere să fac acest lucru şi am preferat să-l fac decât să mă duc şi să fiu martor la marşul anti cremaţiune din oraşul de pe Someş. M-aş fi dus cu riscul de a fi recunoscut şi a îmi primi poşetele de rigoare în cap şi crucea (ortodoxă)-nfiptă în coaste,dar mi-am spus că mai potrivit este să mă îngrijesc de un mormânt, decât să aud acelaşi hit arhicunoscut anticremaţiune promovat de BOR.

Domnul Mircia (ori de câte ori aud sau scriu acest nume izbucnesc în râs, imaginea care mă copleşeşte fiind cea a unui clown, căruia publicul, pentru a se distra i-a pus o poreclă) Giurgiu continuă să facă pe Serghiu Celibidache, asumându-şi (justificat doar prin setea de popularitate) rolul de mare dirijor de filarmonică anti cremaţiune. Din păcate, dânsul probabil nu ştie nici la muzicuţă să cânte, dar ambiţiile sale, ca orice politician-ciupercă, sunt imense. Se doreşte a fi Pur Universal, unde numele său de clown are valoarea unei picături care îndeparteaza orice strat de grăsime. Astfel, Mircia a pus la cale, mânat de porniri ultra-ortodoxe (care dau bine mai ales pentru pensionari) dar şi de sfaturile venite din biroul luxos al Mitropolitului Andreicuţ un marş anti crematiune, ce se va desfasura azi, 26 aprilie 2013 la Cluj Napoca. Este al doilea de gen, dar acum Mircia a preluat frâiele. Sincer, Mircia şi compania ar fi trebuit să evite asocierea cu preoţii, tocmai pentru a îşi demonstra bunele intenţii si spiritul civic care îi anima. Ar fi trebuit să nu pornească marşul din faţa Bisericii Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului din cartierul Mănăştur, tocmai pentru a se disocia cât mai limpede posibil de atitudinea vehement anti cremaţiune a acestei bisericii. În plus, Mircia ar fi trebuit să roage preoţii ortodoşci să se abţină să participe, însă acest lucru nu pare posibil, fiind vorba despre un politician tipic anti model spefic perioadei după 1990. Or, acest marş demonstrează că nici Mircia, nici ceilalţi posibili participanţi n-au priceput nimic din ceea ce s-a întamplat în ianuarie 2013 odată cu cazul Sergiu Nicolaescu. Atunci, BOR şi-a arătat întreaga splendoare anti cremaţiune, însa Mircia a fost mai tare preocupat de aspectele ce ţin de o atitudine gen Botezatu/Bianca Drăguşeanu decît sa încerce sa desluşească, cu propria minte, câte ceva din semnificatia acelui moment. Mircia mai este, dupa cate stiu, ceva consilier al Ministrului pentru Dialog Social. Din câte ştiu eu, dialogul social sau de orice altă natura are la bază un aspect esenţial, tolerenţa şi, pe cât posibil. compromisul. Dar ceea ce Mircia vrea să dirijeze este orice altceva numai toleranţă şi dialog nu. Adică, inciţi lumea să se opună unei decizii judecătorești, inciţi bieții pensionari la porniri anti cremaţiune, făcându-i să renunțe la obișnuitul joc de rummy din faţa blocului în favoarea unei iluzii cum că ar fi animaţi de un spirit civic, prin care schimbă lumea. Faci jocul BOR, ca să mai acumuleze ceva bacşiş electoral. Off, off… Am mai spus-o şi o repet: eu înţeleg faptul că unii resping ideea crematoriului în Mănăştur, ca fiind un fel de violare a proximităţii şi confortului psihic, însă nu pricep basmele cu poluarea şi nici manipulările. Adică cum efect Auschwitz oameni buni? Ce are poluarea (inexistentă de altfel prin crematiunea actuală) cu Auschwitz-ul? Niciun una: în cazul Auschwitz a fost vorba despre o situaţie concretă de exterminare, ca etapa finală prin crematoriu, dar în cazul clujean nimic nu intră în această categorie. Însă s-a trezit cineva cum că asocierea asta ar fi benefica anti cremaţiune şi a vehiculat-0. Nea Mircia, te rog dă un telefon preotului blogger Tănăsescu-sinucidere ca să scornească ceva mai comestibil în meniul anti cremaţiune. Şi nu mai incita oamenii la nesupunere civică, împotriva atât a unei decizii judecătoreşti (parţială cum este ea încă) şi împotriva dreptului de a fi ars după moarte, GARANTAT prin toate legile ţării noastre şi ale Uniunii Europene. Garabet Ibrăileanu, incinerat de altfel însă acest lucru nu înseamnă nimic faţă de ce reprezintă personalitatea sa pentru cultura română, spunea la un moment dat că intoleranța presupune doar „brutalitate şi inferioritate de gândire”, că este doar „atitudinea gorilei feroce care a parvenit să vorbească”, intolerantul fiind „eternul judecător mâniat şi mărginit”. Remarc doar cât de bine se potrivește atât Mircia cât şi majoritatea preoţilor ortodocşi şi  ierarhii lor în această oglindă. Eu când veţi mărşălui anti cremaţiune voi în cimitir şi astfel pentru prima şi ultima oara vom fi pe aceiaşi linie de plutire. Eu liber, dar dumneavostră îmbâcsiţi de neadevăruri şi ignoranţă… Cine e mai castigat? 23.04.2013 3 ani de la fondarea Asociaţiei Cremaţioniste Amurg din România: De la o anumită vârstă fiecare aniversare are gust de comemorare. Inevitabil galopul tot mai nebunesc al anilor, îngustarea perspectivelor personale odată cu apropierea vârstei a treia determină ca la momentele de celebrare a unei vârste sau chiar eveniment să se adauge, ca un rest, mai multe clipe decât cele crezute iniţial: ne amintim ce s-a petrecut de la acel moment zero până în prezent, care au fost impulsurile acţiunii sau lipsei de acţiune, neîmplinirile frustrările sau victoriile înregistrate. Astfel, orice aniversare comemorează un timp scurs şi impune un bilanţ. Or, acel bilanţ trebuie să devină un resort şi plan viitor de acţiune, aspect care determină ca aniversarea să depăşească faza „comemorativă” şi să determine cea a noilor ţeluri. Astăzi 23 aprilie 2013 se împlinesc trei ani de când Asociaţia Cremaţionistă Amurg din România a devenit, prin hotărâre judecătorească, un organism funcţional pentru susţinerea şi propagarea incinerării umane în România, unic în ţară. În acel timp ideea cremaţiunii umane în România ca extindere, intrase de mai bine de 6 decenii în hibernare (adică din 1948 de când, în mod arbitrar, societatea Cenuşa fusese desfiinţată de către regimul comunist). Mai simplu spus vorbim de trei ani de Amurg şi ştiu că această formulare va determina adversarii cremaţiunii să devină iarăşi diriginţi pentru „rătăcirea” noastră şi sfătuindu-ne să ieşim la lumină. Acest lucru nu se va întâmpla decât când, într-adevăr, ideea toleranţei faţă de cremaţiune şi nu de respingere vehementă a sa se va petrece.  Preferăm astfel Amurgul decât Soarele Deşertic al conformismului şi perpetuării în superstiţii şi tradiţii retrograde. Va trece poate o generaţie până atunci, vor fi mai şi alte aniversări, alte frustrări şi victorii, dar nu vom renunţa, întrucât pentru Asociaţia Cremaţionistă Amurg din România cremaţiunea nu este decât o axiomă a toleranţei şi respectării drepturilor celuilalt de a fi altfel de restul. Astăzi 23 aprilie este şi „ziua” de Sfântul Gheorghe, a cărui metaforă devine emblemă pe steagul de luptă pentru extinderea cremaţiunii în România: învingerea opoziţiei (balaurului) faţă de practică şi perceperea sa ca adevărată alternativă la înhumare, de către populaţie. Am căutat cu toate puterile să răspundem oricărui atac la adresa cremaţiunii, am căutat să ne facem cât mai vizibil punctul de vedere, am încercat să apărăm pe oricine a încercat să facă ceva în această direcţie (acolo unde n-am identificat, în principal, interese meschine şi manipulări). Neîmpliniri sunt două:

1. Numărul redus de membri (foarte puţini militanţi, în adevărata esenţă a cuvântului), aspect explicabil prin faptul că nu oferim vreun produs, ci milităm pentru o idee.
2. Nu am reuşit încă să avem un crematoriul propriu. Probabil numărul de membri va creşte când vom reuşi acest lucru, amintind doar un simplu exemplu din istoria cremaţiunii din România. În 1923 când Societatea Cenuşa a fost fondată, în primul an a avut 14 membri, pentru ca în 1928, odată cu deschiderea Crematoriului cu acelaşi nume, numărul membrilor să ajungă la 210, iar zece ani mai târziu (1938) să ajungă la 993.

Mulţumim tuturor membrilor, susţinătorilor şi adepţilor cremaţiunii din România pentru încredere! La Mulţi Ani Amurg! Sper ca în următorii 10 ani să fie alte 10 crematorii în România, Biserica Ortodoxă să mai slăbească cătuşele în jurul cremaţiunii (deşi sunt sceptic şi îmi doresc să mă înşel, în această privinţă) şi atunci această Asociaţie să nu-şi mai aibă rostul de a fiinţa şi să devină cu adevărat doar ISTORIE! La Mulţi Ani AMURG! 21.04.2013 Gordon Blue Pr.  prof. dr. Vasile Gordon (si eu am de gand sa-mi insir titulaturile de acum inainte gen istoric, doctor, basist, cremationist, fan Universitatea Craiova cred ca prescurtat ar suna ist. , dr., bas., crem. etc.– insa suna a limba pasareasca deja), care in trecut a mai avut iesiri anti crematiune, se decide sa mai isi dreaga oleaca trilul si mai fredoneaza inca odata hitul ortodox  anti incinerare. Deja topurile mondiale se clatina, MTV-uri va face un clip cu o priceasna anti crematoriu, Moga se gandeste sa ii ajute, dornic sa mai stoarca ceva bani de la naivitatea copilasilor/enoriasilor. Nu aduce mare lucru  in plus fata de ce s-a spus pana acum interventia pr. prof. dr. Vasile Gordon. Poate doar inca o buba data arderii cadavrelor: cica ar fi in legatura si cu eutanasia. Extraordinar, la asta nu ma asteptam si cred ca preotul Tanasescu isi roade unghiile de ciuda ca n-a zis-o dansul primul, insa oricum Tanasescu  este in top, mai ales dupa meciul ce il are cu Remus Cernea. Asadar, asistam la o competitie intre preotii ortodocsi: care gaseste noi bube crematiunii. Habar n-am ce o fi reprezentand locul I, dar sigur e un premiu in bani. Ne mai zice pr. Prof. dr. Vasile Gordon sa nu respectam testamentele ca daca o facem automat devenim frati cu sinucigasii. Mai face dansul aritmetica de clasa a treia lamurindu-ne cum ca Ioan nu poate fi decat Ioan si nu Janos sau Ivan (100% > 75%, hahaha…). Frumos si aici gasiti toata interventia sa: http://ziarullumina.ro/biserica-si-societate/o-intrebare-tot-mai-actuala-ingropam-mortii-sau-ii-ardem  Patru chestiuni as mai zice:

1. Cu toate titulaturile sale primaveratice pr. prof. dr. Vasile Gordon ne povesteste despre crematoriul Cenusa, dar acest crematoriu nu functioneaza din 2002, ma rog, dansul n-a aflat dar ii aducem aminte.
2. Indirect pr. prof. dr. Vasile Gordon recunoaste ascensiunea crematiunii in ultima vreme, vorbind despre faptul ca este tot mai actuala.  Asadar, cu toate hiturile anti crematiune ortodoxe crematiunea castiga teren si va mai castiga chiar daca maine, poimaine un alt preot ortodox ne va explica poate ca incinerarea nu e doar tangentiala cu eutanasia, sora cu crematiunea, ci si muma padurii si bau-bau..
3. Incinerarea e legala in Romania, iar ce face dansul si altii este doar o incercare de obstructionare a unui drept legitim.
4. Daca in Uniunea Europeana vreo 40% sunt incinerati anual dintre decedati, nu sunt cam multi sinucigasi si adepti ai eutanasiei, nu? In logica asta de doi bani si Margaret Thatcher s-a sinucis, nu?

Deja ce spune prof. pr. dr. Gordon suna a Gordon Blue… anti crematiune! Pe de alta parte, aflam ca Parohia Ortodoxa din Odense, Danemarca face coleta pentru a salva de la incinerare un biet roman ce a murit pe acolo:  http://www.danemarca.dk/index.php?c=6854 Iarasi incosecventa, pentru ca intr-un  articol scris de catre pr. Adrian Zaharia si publicat in Teologie si Viata, de curand, se zicea ca “În cazul Bisericii Ortodoxe din diaspora, datorita  situatiei delicate create de frecventa mare a acestei practici, exista unele mici derogari sau abateri. Astfel, în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale si de Nord, s-a hotarât ca în cazul încare preotii vor întâlni familii care insista, totusi, pentru incinerarea trupurilor celor raposati ai lor, slujba înmormântarii sa se faca numai înainte de incinerare” (http://teologiesiviata.ro/sites/default/files/articol/pdf/2012/09/09_zaharia_incinerarea.pdf) Pai cum ramane cu turcul si pistolul? Cei care mor in Occident nu sunt frati cu sinucigasii si nepoti ai celor cu eutanasia? Poate ne lamureste pr. prof. Dr. Vasile Gordon. 15.04.2013

 

 

 

 

 

Poşeta-n cap sau Crucea-nfiptă în coaste? Un nou marş anti cremaţiune la Cluj (pamflet)

Se pare că pe data de 26 aprilie 2013 Mircia Giurgiu, fostul tipograf (meseria de bază), student la 33 de ani (asta e când nu îţi faci la timp şcoala), deputat (Iuda-independentul), doctorand pare-mi-se (ca oricine de altfel fost, actual sau viitor om politic), actual consilier al nu ştiu cărui ministru sigur obez s-a decis să mai facă un marş al tăcerii ANTICREMAŢIUNE, nu împotriva construirii unui crematoriu în oraşul Cluj Napoca (cum eronat apare în relatările din presă) (http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/crematoriu-uman-protest-1_516beef1053c7dd83f0e5e90/index.html ). Dacă tăcea Mirciulică rămânea filosof (îl flatez, ca oricum filosofia este sigur un concept străin pentru dânsul, ca sa nu se supere pe noi) dar nu poate: cică apăra valorile creştine prin acest marş. Alo: nu creştine, nea Mircia, ci ortodoxe !!! Dacă ar fi fost doar creştine sigur îţi iubeai ceva mai tare aproapele. Iarăşi marşuri, iarăşi „tăceri”, iarăşi preoţi ortodocşi în fruntea protestatarilor. Dacă în 2012 la primul marş au fost vreo 300 de participanţi, acum Mircia se bazează pe vreo 100. Frumoasă creştere ce pare a fi direct proporţională cu numărul de voturi pe care le-a obţinut Mircia la alegerile de anul trecut! Iaraşi Hognogi, Steţco, Cristina Grigore şi poate Hărdău, Uioreanu, Ţene-fascistu’, scuze Van Damme legionaru’ lu’ Florin Peşte, iarăşi hortyştii Dunca, Koos, Racz plus nebunii de la Amurg. Mă gândesc serios să particip, însă dacă mă duc şi mă recunosc protestatarii o să fiu pus în faţa unei dileme: poşeta în cap sau Crucea-nfiptă în coaste ? Cred că şi muza lui Arghezi, adică Coco, avea o mai uşoară alegere: „Nu mi-ai răspuns însă Coco, ce preferi oroarea cimitirului sau spurcăciunea operetei, organizată la cuptor?” (Tudor Arghezi, Pământ sau Cenuşă, în Informaţia Zilei, 584, III, 22 august 1943, p.1 – articol ocazionat de incinerarea lui Eugen Lovinescu). Să mă duc să nu mă duc? I-auzi nene Mircia, dacă vin îmi explici, după ce iau şi poşeta-n cap de la Steţco şi crucea în coaste de la Hognogi, cum e să fii absolvent de sociologie la 33 de ani şi doctorand la Management şi marketing în agricultură, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca după ce aproape 20 de ani ai fost muncitor tipograf la Ardealul? Pe cuvânt eu lucrez în acelaşi domeniu de peste 15 ani şi sigur nu am nici talent de ventriloc politic sau tipograf, ca să schimb domeniu, dându-mi doctoratul în biologie moleculară. De fapt nici nu contează, Judecătoria Cluj Napoca a arătat clar faptul că Primăria şi Consiliul Local din Cluj Napoca au greşit în raport cu RDK Cremation, iar poveştile nemuritoare ale Mitropoliei, ale preoţilor ortodocşi şi a asociaţiilor patronate de acestea (Părinţi Clujeni) nu fac nici cât o ceapă degerata. Doar gargară cu preoţii ortodocşi şi Mircia, pe post de clown, la butoane! Bravo Mircia, fă-te că lucrezi că eşti mare ortodox şi anti cremaţiune!

Dragi protestatari, draga Mircia, draga Hognogi, Steţco, Cristina Grigore, Andreicuţ, dacă faceţi afişul marşului vă dăm o idee: preluați, din poza de mai sus dar si de mai jos – am pus-o în doua locuri ca s-o găsiți si mai lesne – textul publicat în Glasul Monahilor din 24 februarie 1929 (procesul Mina Minovici vs. Pr. Marin C. Ionescu sau Crematoriul vs. Biserica). Sigur vi se potrivește, cu foarte mici modificări, doar aţi rămas încremeniţi într-o retorică anticremaţiune de acum 100 de ani! Succes!

13.04.2013 Cât de păgâni sunt cei care optează pentru incinerare Probabil cea mai frecventă caracterizare a cremațiunii moderne, utilizată de-a lungul vremii, a fost aceea ca practica arderii cadavrelor ar desemna o întreprindere păgână. În mod firesc, aceasta caracterizare venea din partea diverselor Biserici creștine stigmatizând şi implicit excluzând pe cei care susțineau şi optau pentru incinerare, din orice categorie beneficiind de harul divin şi posibila mântuire. Istoricește vorbind, explicația corelației cremațiune-păgânism provenea din faptul că aproape un mileniu înhumarea predominase, iar  incinerarea părea că schimbă un întreg sistem de valori promovate de către creștinism. Acuza de păgânism alocată cremațiunii a fost activă în spațiul occidental, Biserica Romano-catolică, de pildă, utilizând-o frecvent şi căutând astfel descurajarea extinderii arderii morților. Din această situație derivau diverse alte explicații date cremațiunii, cum că era o practică francmasonă, satanistă, ateista sau „materialistă”. În timp, odată însă cu dispariția treptată a opreliștilor din punctul de vedere a diverselor confesiuni creștine, acest calificativ devenea vetust și, mai mult, astăzi, în lumea occidentală și-a pierdut, în întregime, esenţa. În fapt, ar fi o jignire dacă, de pildă, cremațiunea ar fi caracterizată drept păgână într-un stat ca Elveţia, Suedia sau Marea Britanie unde rata incinerării depășește adeseori 80% din totalul deceselor înregistrate anual. Aceiași jignire şi anatemă deopotrivă se aruncă şi asupra unor creștini romano-catolici sau protestanți, care optează pentru incinerare, nu putini la număr. În ciuda acestei situații există excepții, acolo unde incinerarea continuă să fie respinsă în numele unor confesiuni/Biserici fosilizate într-un discurs anti cremațiune de acum 1000 de ani. România se înscrie în categoria enunțata, clericii şi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române întrebuințând, fără menajamente şi astăzi calificativul. Evident că este vorba despre o generalizare şi o eroare în același timp. Însă clericii ortodocși (99% dintre aceștia) o utilizează, fiind „securizați” naivi în globul de sticlă a faptul că ar reprezenta, chipurile, Biserica Națională, maica neamului românesc şi  deținătorii gramajului „corect” şi fără „E-uri” a discursului public. Zic naivi pentru că în ciuda scăderii încrederii populației în Biserica Ortodoxă, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stancu ne asigura, cu ceva vreme în urmă, că dânșii n-au motive să fie îngrijorați, întrucât bisericile sunt pline. Mă rog, au trecut vreo trei luni de la acel sondaj iar cele ulterioare au confirma scăderea menționată. Între timp mi-a răsărit şi iarba prin curte, plus ceapa, ridichile, morcovii şi pătrunjelul însă Constantin Stancu n-a mai făcut declarații, probabil notând sisific dar şi „orgasmic” cu pixul, cât de pline continuă să fie bisericile ortodoxe şi cât de prosti sunt statisticienii. Revenind la subiectul propriu-zis al acestei postări prefer ca imaginile să înlocuiască cuvintele. Oricum, trăim într-o epocă dominată de imagini şi lumea căută să se debaraseze de cuvinte, care par adeseori şi în special când intervin cratimele, pentru multi, doar ghete de plumb, cu care sunt nevoiți să alerge. Facebook-ul ar fi o dovadă, unde ne holbăm la poze, cu aceiași voluptate cu care unii, pe vremuri, citeau tratate de alchimie. Este cert o greșeală, pentru ca astfel, vom ajunge să gândim nu în concepte, ci în imagini, care trebuie să fie cât mai spectaculoase şi dacă se poate să strângă cât mai multe likeuri. Şi mai punem şi un link la Alex Velea, acest Arnold/Rimski Korsakov al prostelii generale, pentru a avea şi un fond sonor adecvat unde să află iarăși  că „dragostea se face în minim doi”, adică mai pe românește spus, BOR şi neamul românesc. În fine, n-am cunoscut maneliști atei, nici femei ușoare care sa nu fie evlavioase, la fel cum toate vedetele astea de doi bani, ca Alex Velea-Arnold/Rimski Korsakov sunt cu toții, dar cu toţii, doar creștini practicanți… Cred ca şi pe aceștia Constantin Stancu îi numără, nu? Se pot vedea mai jos o serie de poze surprinse în columbariile crematoriilor Vitan Bârzeşti şi Cenușa ale unor diverse nișe funerare şi inscripțiile aferentelor . Prin urmare, dacă în marea lor majoritate aceste nișe au simboluri şi texte care trimit la o credință creștină sinceră, mă întreb cât de păgâni sunt cei care optează pentru incinerare? Îndeplinesc ei doar un formalism, solicitând serviciile religioase şi inscripționându-și nişele funerare cu semne şi simboluri creştine? Sau pur şi simplu este vorba doar despre o ambiție de licantrop a preoților ortodocşi de a demonstra cine este șeful în casă sau haită şi cât de păgâni ar fi cei care gândesc ceva mai liber. La fel se pot vedea imagini din capela Crematoriului Cenuşa, plus o imagine a unui text publicat de către cremaţionistul V.I. Zorca în Flacăra Sacră1938, cu ocazia Paştelui, unde îşi afirmă, fără tăgadă, crezul creștin. Așadar… „cei mai mulți evlavioși au un Dumnezeu de buzunar pe care-l curăță la zile fixe, care se cheamă sărbători” (Nicolae Iorga), iar dacă vreun creștin ortodox are „nebunia” de a dori să fie incinerat cu certitudine este infinit, pentru licantropii preoți ortodocși, mai prejos decât oricine, chiar sinucigaş fiind… 2.04.2013 Reacţii în “fum”: RDK Cremation Am aşteptat cu multă curiozitate să văd care vor fi reacţiile după decizia de vineri a Tribunalului Cluj privind anularea deciziei Consiliului Local Cluj Napoca de asociere a Primăriei din acest oraş cu RDK Cremation. Reamintesc faptul că aceasta asociere viza construirea unui crematoriu uman în capela cimitirului Mănăştur din Cluj. La presiunea Mitropoliei Cluj, a parohiilor ortodoxe din acest cartier  plus  umbrelele lor (Asociaţia Părinţi Clujeni) şi interesul electoral al politicienilor asocierea a fost anulata. Pretextul l-a constituit poluarea prin acest preconizat crematoriu, materializată în mitinguri ortodoxe anticremaţiune, presiuni asupra Primăriei, laşitate, inconsecvenţă şi frică de a pierde voturi. În stilul Bumbeşti Livezeni sau Canalul Dunăre Marea Neagră Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj, a declarat că „vor face totul” pentru a bloca, din nou, acest proiect, însă doamna sau domnişoara Buzatu nu a uitat să invoce tutela legală a viitoarelor demersuri, care dă atât de bine şi de odorizant pentru orice declaraţie. Ce uita domnişoara/doamna Buzatu este că aceiaşi Primăria n-a respectat termenii contractului cu RDK Cremation, rupând unilateral înţelegerea. Şi mai uita că  International Federation Cremation s-a pus la dispoziţia autorităţilor clujene, rugând să chibzuiască mai bine înainte de a lua o decizie. Mircia Giurgiu, fostul deputat, cameleon prin definiţie – drept dovadă că la un moment dat devenise „independent” – ce n-a trecut testul alegerilor din 2012, „prăbuşit” mai recent în funcţia de consilier al Ministrului pentru Dialog Social, a făcut o pasiune din pornirile anti cremaţiune. Nu ştiu cum se face că unii foşti deputaţi sau senatori se prăbuşesc atât de bine, de parcă îmi vine să mă apuc de politică doar de dragul prăbuşirii. După ce careva pe la Sfatul Popular a fost atât de beat încât l-a înregistrat cu prenumele de „Mircia” (nu e de mirare ca mai avem şi celebru Adriean), Mircia se metamorfozează acum în Mirciulică Michiduţă şi declara, acum două zile, că va continua odiseea anticremaţionistă. Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Cluj, spune contrariat că nu-l prea bagă nimeni în seamă, că dânşii au venit cu argumente religioase pentru blocarea proiectului RDK Cremation şi că Mitropolia va susţine în continuare Primăria în demersurile sale. Mă rog, dacă Mircia Giurgiu şi-a validat odiseea anti crematiune, în cazul Mitropoliei Cluj se edifică o nouă cruciadă anti cremaţiune, cu tot armamentul adecvat: mitinguri, petiţii, declaraţii, păgânism etc. În fine, tot aia e, vorba unui clasic. Cristina Grigore reprezentanta asociaţiei Părinţi Clujeni subscrie. Mă întreb unde e domnul Emil Stecto, dispărut din acest tablou cubisto-ortodox, după ce la un moment dat scosese şi dânsul sabia anti cremaţiune. E clar: argumentele religioase nu dau nici vreun centimetru de pământ în plus pentru cimitirele suprasaturate ale Clujului. Ei, toate aceste declaraţii şi atitudini îmi reamintesc de un celebru proces dintre preotul ortodox Marin C. Ionescu şi doctorul Mina Minovici, ce a urmat deschiderii crematoriul Cenuşa în 1928. Ionescu a lansat atunci o serie de acuze la adresa lui Minovici cum că ar face afaceri necurate cu morţii pentru interes financiar şi, în secundar, pentru susţinerea cremaţiunii în România. Tudor Arghezi ironiza atitudinea lui Ionescu, spunând că se războieşte cu savantul Minovici din imaginaţie, uitându-şi argumentele acasă. Aşa şi în ceea ce se întâmplă la Cluj: Primăria şi Mitropolia zic din imaginaţie iar Mircia şi Asociaţia Părinţi Clujeni subscriu dar, din păcate, cu toţii şi-au uitat argumentele acasă. Înţeleg foarte bine că unii locuitori din Mănăştur, Cluj Napoca nu pot să-şi pună rufele la uscat pe balcon sau să-şi bea cafeaua văzând crematoriul ,însă de aici până a ajunge, manipulaţi de preoţii ortodocşi, să creadă că un crematoriu are un efect devastator asupra mediului (aşa cum blestema preotul Hognogi) este cale lungă. Şi mai ştiu că actualele crematorii nu scot fum, iar acest fum există doar în minţile acelora care se opun cremaţiunii. 30.03.2013 RDK Cremation, Parinti Clujeni, Sharon Stone…

1. Presa clujeana a explodat dupa decizia de ieri a Tribunalului Cluj de suspendare a anularii hotararii de asociere intre Primaria Cluj si RDK Cremation. Dar explozia este totusi cu un usor efect nu intarziat, ci atenuat, in sensul in care, mai degraba, se pomeneste faptul, uneori cu usoara mahnire, decat o critica vehementa. Exceptie face Ionut Tene, vechiul “amic” in camasa verde al celor de la RDK Cremation. Fata de interventia sa de ianuarie 2012 Tene isi tempereaza usor discursul, dar continua sa aiba erectii dupa visele din copilarie si adolescenta (http://www.napocanews.ro/2013/03/de-ce-nu-sunt-de-acord-cu-un-crematoriu-uman-in-inima-clujului-incalca-traditia-crestin-ortodoxa-de-inmormantare.html) . Nu doar ca viseaza ci o spune ca sa convinga si alti naivi cum ca in Cluj ar fi existat in perioada comunista un crematoriu, un fapt total neadevarat. Tene este smecher pentru ca mai departe loveste in RDK Cremation si adeptii crematiunii numindu-i atei, pentru ca in final sa atinga apogeul pubertatii, vorbindu-ne despre cum trebuie sa mori si sa te haleasca viermii in stil ortodox. Tene e mai ponderat multumindu-se de data asta sa spuna actionari unguri, nu horthysti ca in ianuarie 2012. Bravo Tene persevereaza ca progresezi… mult suces in continuare! Ma intreb unde este Rares Bogdan care vorbea de actionarii RDK Cremation ca de Joseph Mengele ai Clujului tot in ianuarie 2012? A picat rau de tot, a ajuns mare realizator de emisiuni la Realitatea TV si acum da exemple de gandire democratica si toleranta. De Mengele nu mai zice nimic… e normal… acum nu-l citesc 10 oameni, ci-l vad cateva sute de mii. Alt progres! Pe de alta parte, mi-aduc aminte de cazul Sergiu Nicolaescu si stiu ca am spus, la un moment dat, ca acei care contestau proiectul RDK Cremation trebuiau sa fi iesit in fata sa spuna clar ca ei nu contesta incinerarea ca practica, ci doar locatia unui crematoriu. Au tot spus-o la Cluj insa cand au avut ocazia cu adevarat sa demonstreze bunele lor intentii s-au ascuns  prin musuroaie. Acum ma astept sa revina in prim plan dirijati de preotii ortodocsi si sa explice cum ar fi de frumos sa se faca un crematoriu in Cluj dar undeva la macar 50 de kilometri, pentru ca ei sunt toleranti si n-au, chipurile, nimic cu prajirea mortilor, ci doar cu fumul (care nici nu exista la o incinerare). Oricum Asociatia Parinti Clujeni a organizat anul trecut o “dezbatere”, pe care am ironizat-o… atentie asociatie ortodoxa “Parinti Clujeni” acum nu mai rezolvati problema cu doi covrigei ca la “dezbatere”, ci vedeti ca vorbiti doar pentru si intre voi, ca domnul judecator nu baga in seama povestile nemuritoare, de inspiratie ortodoxa, cu care veniti voi in fata…
2. Ziarul Unirea a reprodus propunerea mea de evitare, prin trei forme, a unui viitor caz Sergiu Nicolaescu: http://www.ziarulunirea.ro/istoricul-marius-rotar-trei-modalitati-de-a-evita-un-nou-caz-sergiu-nicolaescu-167546.html
3. S-a tradus in limba romana textul anti crematiune al  Mitropolitului de Mesogaía şi Lavreotikí, kir Nikólaoshttp://www.pemptousia.ro/2013/03/incinerarea-mortilor din Biserica Ortodoxa Greaca. Stiam de acest text si m-am bucurat sa-l vad tradus. Este solid structurat si merita citit. Mai tare decat mine ca acest text a fost tradus se vor bucura preotii ortodocsi care au acum ce plagia, ca sa afume minte credinciosilor cu povesti anti crematiune. Oricum multe din argumentele Mitropolitului sunt discutabile si 100% partinitoare. Le voi analiza candva. De data asta le las placerea preotilor ortodocsi sa se bucure cateva zile de acest nou material, apoi sa-l plagieze. Oricum ceea ce e trist e faptul ca in ciuda cazul Sergiu Nicolaescu niciun teolog roman ortodox nu a dat o replica de bun simt si cat de cat bine structurata fata de ceea ce s-a intamplat. Si astfel bloggerul si preotul ortodox, in timpul liber, Tanasescu-sinucidere a ajuns Sharon Stone printre dansii.

29.03.2013 6-4 ca la teatru! Imi dau seama cat de gelosi pot fi unii dintre colegii mei istorici, pentru situatia in care ma aflu: ca istoric particip la scrierea unei parti din istoria crematiunii din Romania. Intr-adevar istoria crematiunii moderne in Romania se scrie sub ochii nostri. Sunt tare bucuros pentru acest fapt: Tribunalul Cluj Napoca a dat castig de cauza firmei RDK Cremation in procesul cu Primaria Cluj, in prima instanta. Asocierea ramane valabila, fiind admisa cererea de suspendare a anularii hotararii de asociere RDK Cremation- Consiliului Local din Cluj Napoca prin sedinta din 19 ianuarie 2013. Mitropolia Cluj si Fundatia Parintii Clujeni au fost respinse, pe buna dreptate, ca parte in proces: http://ziuadecj.realitatea.net/administratie/primaria-pierde-la-tribunal-procesul-privind-crematoriul-din-manastur–109089.html Ma intreb unde sunt acum Emil Stetco si preotii ortodocsi Dan Hognogi si Calin Popovici. I-o fi chemat mitropolitul Andrecuit ca sa puna, la ceas de taina, la bataie noua strategie anticrematiune. Cu siguranta vor urma recursuri peste recursuri, noi pozitii anti crematiune ale Mitropoliei, noi acuze de horthysm pentru actionarii RDK Cremation, noi mitinguri anti crematiune, un nou maraton dupa voturi a lui Mircia Giurgiu, se va vantura, din nou, fantoma poluarii prin crematorii s.a.m.d. Cu siguranta … dar, in acest moment de bucurie, nu ma pot gandi decat la ce spunea mai demult Emil Cioran si anume faptul ca „istoria nu este decat un dinamism al victimelor”, iar in tot ceea ce s-a intamplat la Cluj Napoca in 2012 RDK Cremation a fost o victima. Asociatia Cremationista Amurg din Romania a sesizat International Cremation Federation fata de acest caz, Federatia a trimis o scrisoare prin care se punea la dispozitia autoritatilor clujene PENTRU ORICE PROBLEMA legata de incinerare, insa consilierii locali au ignorat acest fapt, influentati fiind de manipularile bisericii ortodoxe.  Prin urmare, ceea ce s-a petrecut azi la Cluj este un act de dreptate si un implus pentru tot ce inseamna crematiune in Romania de astazi! Imi pare cel mai rau de domnul Emil Stetco pentru ca pierzand ca la table, a ratat sansa vietii, ce i-am oferit-o cu generozitate, de a vedea pe viu ce inseamna un crematoriu si de a manca, bea si a se plimba, pentru propria educatie, pe banii Asociatiei Cremationiste Amurg din Romania. Invitatia ce i-am adresat-o ramane valabila si o extindem si pentru Dan Hognogi, Calin Popovici si mitropolitul Andreicut! Dupa 6-2 pentru voi acum este 6-4 ca la teatru! In jocul de table RDK Cremation/Asociatia Cremationista Amurg din Romania versus Biserica Ortodoxa Romana si manipularile sale si fuga dupa voturi a politicienilor v-am dat un mart! 28.03. 2013 Trei modalități de a evita un nou caz Sergiu Nicolaescu; oscioare A. De câteva săptămâni am în cap gândurile care urmează. M-am şi apucat acum vreo două zile să le dau viata, scriindu-le, însă fiind presat de timp nu am apucat să le așez în acea formă, încât să fie împărtășite. Se împlinesc, în curând, aproape trei luni de la cazul Sergiu Nicolaescu. Cineva spunea ca  este greșit a denumi o situație sau o dezbatere ca fiind un scandal, mai ales pentru cel angrenat într-o asemenea menghină. Aceasta s-ar datora faptului ca acela prins în discuție nu și-ar înțelege bine scopurile luptei pe care o aduce, utilizând termenul de scandal. Firește că în cazul Sergiu Nicolaescu n-a fost vorba despre vreo dezbatere, ci despre o continuă discuţie de mahala, unde neaveniții au devenit peste noapte experți. Prin urmare, acum la aproape 90 de zile de la acel moment întrebarea ce se naște ar fi cum s-ar putea evita un nou caz de acest gen. Sunt trei soluții, în opinia mea.

1. Prima dintre ele ar fi cea mai naturală și presupune realizarea pe termen lung. Este vorba despre faptul că prin educare populația să accepte incinerarea, iar cazul de a fi incinerat să nu mai nască asemenea monștri mediatici și nici atâția experți peste noapte într-ale incinerării. Poziţia inflexibilă a BOR mă face să cred că o asemenea soluție, pentru câteva decenii, nu este posibilă. Pe de altă parte, rolul unei asociații cremaţioniste, plus implicarea altor factori sau chiar ONG-uri este fundamental în asemenea direcție. Aceasta soluție îmi pare similară cu munca de albină plus o regină a stupului suficient de inteligentă ca să asigure mierea pentru implementare reală a ideii. Soluția primă este implicit una la nivel colectiv.
2. Cea de a doua soluție este individuală și s-ar potrivi cel mai bine cu ideea cremațiunii care ÎNTOTDEAUNA a fost o practică opțională: semnarea unui contract funerar pentru incinerare încă din timpul vieții. Asociația Cremaţionistă Amurg din România a propus această soluție prin Casa Funerară Amurg ( http://www.casa-funerara-amurg.ro ). Apar câteva nuanțe aici: prima se referă la faptul că un asemenea contract funerar ar fi semnat într-o prima faza doar de către fanaticii ideii, care s-ar asigura astfel, că dorința lor de a fi incineraţi, după moarte, va fi respectată. Cea de a doua nuanță se cuprinde în faptul că Asociația Cremationistă Amurg nu are ÎNCĂ crematoriul propriu, unde ar putea jongla cu posibilele preturi presupuse, astfel încât să poată face și din punct de vedere financiar, cât mai atractivă, soluția. Este limpede, pe de altă parte, că aceasta a două cale enunțată se referă la un nivel individual.
3. Cea de a treia soluție ar fi cea mai simplă și n-a fost menționată sub ABSOLUT DELOC în cazul Sergiu Nicolaescu. Ea impune factorul coercitiv adus de lege: sancționarea juridică a persoanelor sau instituțiilor care au se opun incinerării, ca drept garantat de către Statul Român. O atare soluție pare științifico-fantastică însă ea a fost prevăzută pentru prima dată în Codul Penal Carol II din 1936. În articolul 313 din acest Cod se prevedea pedepsirea cu închisoare de la  trei luni la un an şi amendă de la 2000 la 5000 de lei a aceluia care prin violență sau prin amenințare  provoca tulburarea unui serviciu funebru ori împiedecarea îngropării/incinerării unui mort. Inclusiv în perioada comunistă această prevedere a fost activă, fiind apoi eliminată din Codul Penal. Așadar, dacă o asemenea măsură ar fi fost prevăzută în Codul Penal cu siguranța am fi putut vedea nenumărații preoți ortodocși care s-au perindat pe la toate televiziunile şi prin toată presa scrisă şi online, sub incidența legii. Poate vreo doi, printre care şi imensul stup de înțelepciune, blogger şi în timp liber, pentru ceva bacșiș, preot ortodox Tănăsescu-sinucidere ar fi simțit amenințarea „răcorii”. Când se vor propune amendamente la Legea Funerară, cu sprijinul Asociației Funerare Române, noi vom aduce în discuţie posibilitatea reactivării acestei prevederi. Să vedem apoi, dacă ea va deveni realitate, câți dintre preoții ortodocși vor mai croncăni când dorește careva să se incinereze.

Eu știu că lumea s-a cam plictisit de cazul Sergiu Nicolaescu, însă asemenea lucruri trebuie spuse, mai ales că nici BOR nu dă semne c-ar slăbi lațul, nici din jurul cremațiunii şi nici din jurul altor lucruri normale care preoților ortodocși li se par anormale. B. Ediția online şi printată a ziarului Adevărul publică azi un articol interesant şi relevant despre oscioare (http://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/dubioasa-parascheva-roman-sfanta-reteta-fabricat-moaste-mitropoliei-moldovei-bucovinei-1_5153416700f5182b8558bae8/index.html ), semnat de către Anca Sevastre şi Cezar Păduriu (bravo pentru curaj !). Eu nu le pot spune moaște, pentru că nu le recunosc ca atare, ci doar oscioare. Se zice că peste noapte un preot ortodox a visat cum ar putea să câștige şi ceva audiență şi ceva bani. Atunci, după ce a băut o cafea cam amară, a zis că la Roman, două oscioare aparținând Sfintei Parascheva ar fi fost găsite în altarul Catedralei Arhiepiscopale din Roman (fragmente din metacarpiene, dar asta nu contează). Nu trebuiau dovezi că acele oscioare aparțineau pomenitei mai sus sfinte, ci doar creduli care să le venereze. Evident că i-a găsit și încă a și câștigat bani de pe urma ignoranței lor astfel că visul a devenit coșmar, şi din păcate și realitate, pentru un om rațional al secolului XXI. Acum, după ce la Alba Iulia se aduc icoane second hand care nu vindecă orice boală de fraieri, gen psoriazis, guturai sau hepatită, ci tocmai  și numai „înfricoșata” boală a cancerului, la Roman unii vin cu oscioare second hand pentru creduli. Problema este că având asemenea apucături BOR seamănă, pentru tot mai multă lume, cu o biserică second hand. Ne mai mirăm că bloggerul, în timp liber şi preot ortodox, Tănăsescu-sinucidere ne azvârle în cazan pentru că dorim să fim incinerați ? Nu, deloc, cumpărăm în curând Orbit sfințit cu gust de levențică, doar de la bisericile ortodoxe și gata, ham-ham, totul se rezolvă. Poate apare și vreun Zdreanţă cu ochi de faianţă şi rezolvă cu oscioarele… 23.03.2013

1. Antena 1: “Groapa, manca-o-ar viermii”

Postul TV Antena 1 a prezentat  in cadrul emisiunii Observator TV un reportaj despre dimensiunile incinerarii in tara noastra, in aceasta saptamana:  http://observator.tv/social/70-de-mii-de-romani-au-ales-pana-acum-urna-in-locul-cimitirului-95490.html . O verisoara a sotiei mele m-a sunat anuntandu-ma. Situatia m-a distrat intrucatva, de parca am devenit gardianul crematiunii in Romania, desi eu sunt istoric si prefer o definitie a unui confrate american ce considera istoricul drept “gardian al mostenirii culturale”. Usor patetic si nu cu foarte multe informatii suplimentare fata de ceea ce opinia publica, in medie, ar cam trebui sa cunoasca despre practica arderii mortilor, reportajul are marele avantaj a ceea ce orice televiziune ofera/vinde si anume imaginea. Din nou, Emilian Niculescu, electricianul sau fochistul de la Vitan Barzesti (uneori asa a fost prezentat) este scos in prim plan. Acest domn este de apreciat insa nu cred ca este cea mai potrivita persoana de la Crematoriul Vitan Barzesti care sa fie scos in fata ori de cate ori se prezinta incinerarea. Se vorbeste despre circa 70000 de  incinerari efectuate in Romania, dintre care vreo 2000 de personalitati publice. Se mentioneaza in reportaj ca “unii spun ca…” dar acesti unii  sunt sau este (gramatical tot aia e, dupa cum ne-o demonstreaza manelistii) Asociatia Cremationista Amurg din Romania care, in urma cercetarilor efectuate de subsemnatul, a dat publicitatii aceste cifre. In mod normal, Antena 1, ca si un post care se respecta, trebuia sa spuna, cine sunt acesti “unii”. Nu de alta, insa doar eu stiu cat praf am inghitit prin biblioteci si arhive ca sa intocmesc aceea lista a romanilor celebri care au fost incinerati, muncind ca un rob 5 ani, si cu cata dificultate am obtinut date statistice de la ACCU privind numarul incinerarilor in cei 85 de ani de crematiune in Romania. Noroc ca fumator sunt si praful inghitit s-a “atenuat”. In plus, titlul reportajului “Crematoriul, arza-l-ar focul” este cam infantil, dar probabil considerente de rating au determinat realizatorii sa-l utilizeze. Tot din considerente de marketing as zice si eu acum “groapa, manca-o-ar viermii”, dar sigur n-am sa am nici in 10 ani audienta de o ora a Antenei 1. 2.Asociatia Funerara Romana Mai sunt putini pasi de parcurs pana cand Asociatia Funerara Romana, ca organism reprezentativ al antreprenorilor de pompe funebre, va deveni o strutura functionala. Ieri domnul Sebastian Cocos m-a sunat intrebandu-ma daca Asociatia Cremationista Amurg din Romania mai doreste sa fie printre membrii fondatori ai acesteia. I-am raspuns cu prietenie ca le-am face poate un deserviciu avand in vedere  meciul nostru, in mai multe reprize pugilistice, cu BOR si de aceea preferam sa fim simpli membri. Sa speram ca Asociatia Funerara Romana si domnul Sebastian Cocos va avea suficienta rabdare si forta pentru a deveni, intr-adevar, o voce influenta in domeniu. Asociatia Cremationista Amurg din Romania ii va sprijini in continuare si se va implica activ in redactarea amendamentelor privind crematoriile si incinerarile la proiectul Legii Funerare. Actualele formulari privind crematiunea, dar si cimitirele/serviciile funebre,  in acest proiect de lege sunt vagi si este necesara o cat mai clara delimitare si limpezire, prin detaliere, a acestora. Altminteri orbecaim si BOR isi va face propriile cimitire si afaceri funerare, monopolizand, asa cum doreste si moartea ca si lumanarile. 3. SUA Site-ul Semneletimpului anunta, preluand o declaratie a Asociatiei pentru incinerari din America de Nord (CANA), ca in 2025 56% dintre decedatii din aceasta regiune vor fi incinerati: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/SUA–Schimbare-importanta-de-atitudine-fata-de-incinerari-9206.html . In primul rand, traducerea CANA, ca Asociatie pentru incinerari din America de Nord nu este corecta fiind vorba aici despre the Cremation Association of North America, ceea ce inseamna Asociatia Cremationista si nicidecum “pentru incinerari”. Este o diferenta nu doar de nuanta, ci de esenta, intrucat una inseamna “pentru incinerari”, ceea ce ma duce la ideea de servicii funerare si alta cremationista, care ma trimite la o ideologie sau filosofie a actiunii. Ceea ce vreau sa spun este faptul ca in 2011 dupa CANA s-a depasit, conform Pharos International, 4, 78, 2012, p.10,  cifra de un milion de incinerari pe an, fiind vorba o rata de 42% in SUA si 50% in Canada. In ultimii cinci ani, rata de crestere a incinerarii in SUA a fost de 1,65% anual. Conform presedintelui CANA Kevin Waterson sunt cinci motive acestei cresteri: costul incinerarii, gama larga a optiunilor privind memorializarea defunctului prin incinerare, impactul pozitiv asupra mediului, mobilitatea populatiei si acceptarea practicii arderii mortilor de tot mai multe religii si confesiuni crestine. Stirea  Semneletimpului deja a fost preluata de numeroase siteuri din Romania, insa cu certitudine nu acelasi lucru se va petrece cu aceasta clarificare necesara pe care am adus-o, bazata nu pe previziuni, ci pe realitati concrete. 4.Reflexiuni (1939) Sunt carti, poezii, texte ori ganduri ale altora in care de-a lungul vremii m-am regasit, ajutandu-ma sa inteleg ceva din ce mi se intampla sau ce as dori sa fiu. Fiecare dintre ele au avut semnificatia lor particulara in timp si de fiecare data cand ma aflam in situatii mai speciale, cand incercam sa dau de capatul unei sfori ce sa ma scoata la mal, m-au intarit, uneori cu forta unei izbaviri venite parca de nicaieri. In acest fel, mi-am compus o harta interioara, borne la care sa ma raportez, intelegand astfel mai limpede, ceea ce spunea cineva acum mai bine un secol si anume ca filosofia cea mai buna de viata este cea a actiunii.  De pilda, aceasta idee a lui Cesare Pavese “moartea este repaos iar gandul mortii este inlaturarea oricarui repaos” imi pare ca topeste in zece cuvinte un raft intreg de biblioteca care ar cauta sa explice ce inseamna sa mori ori sa meditezi asupra mortii. Ma inspaimanta si ma linisteste, deopotriva si incercand s-o cuprind, gasesc noi trasee, desi dupa cateva secunde, aceleasi trasee imi pare demult batatorite. Textul de mai jos, publicat in revista cremationistilor romani interbelici Flacara Sacra, VI, 4, aprilie 1939, p. 4 intra in aceiasi categorie enuntata mai sus. Este intitulat simplu “Reflexiuni”, iar autorul nu este precizat. Cu atat mai mult, valoarea sa creste, iar cel care parcurge randurile de mai jos are sentimentul, aparent straniu, a unui glas launtric ce razbate inspre lumina, prin matasea prea groasa a tacerii. Cate ceva din mine culeg de aici si poate si altii care adera sau nu la ideea crematiunii umane vor fi stapaniti, doua minute cat dureaza citirea textului, de aceiasi stare. Ceva mai tarziu, sub piele, aceste ganduri merg si mai puternic inspre suflet, intarindu-l : “Din toate partile, lumea materiala si sociala, imprima pecetea insusirilor lor asupra sufletului fiecaruia, de aceea traim mereu in afara de noi, in lumi straine si, uneori, ratacim departe de interiorul nostru. Traim clipe de extaz, cand ne pierdem in cerul instelat, ne adancim in zarile albastre, ne lasam stapaniti de framantarea oceanului, sau ne infudam in sufletele semenilor nostri. Dar dupa ce am ratacit in afara, uitandu-ne pe noi, constiinta de sine ne intoarce acasa, ne interiorizeaza si atunci descoperim o lume proprie originala, care se afirma, care vrea sa traiasca asa cum este si sa armonizeze lumea intreaga dupa indemnurile sale adanci. Atunci avem impresia ca noi “creem” lumea, ca lumea nu fiinteaza decat prin faptele noastre, ne faurim idealuri pe care le ciopartim prin actiunile noastre in marmura lumii, incercand a realiza o alcatuire curat omeneasca, o prelungire in infinit a vietii omului. Cati nu cad rapusi de acest vis sublim. Moartea voita, sinuciderea, este dovada neputintei de a topi intr-un tot cele doua feluri de armonii: ceea ce este impus din afara si ceea ce putem impune din launtru. Putem savarsi, desigur greseli. Dar nu este greseala, pe care un suflet puternic sa n-o indrepte, incercand a o incadra intr-o totalitate mai desavarsita in care ea isi pierde puterea de nimicire totala. Dar sunt si lovituri care parca doboara. Aceste mari suferinte ca si marile bucurii, sunt doar clipe de criza, viata noastra este pavata cu placere si dureri ce pot si indurate, si de aceea are putinta de a preschimba marile placere si dureri, in moneda marunta a vietii. Cel care a fost prea crud jugnit de realitate isi cauta adapost intr-o lume iluzorie, intr-o unitate de viata intocmita dupa propriile visuri si idealuri. Pe un astfel de suflet nu-l vor atinge micimile vietii, il va lasa rece, tot ceea ce framanta pe ceilalti, dar in lumea lui, nu stim daca se va simti nemuritor, insa pot sa jur ca nu va fi niciodata rece, ci arzator si entuziast. VA FI SI UN LUPTATOR !”. Pe curand! 16.03.2013 Aniversari + 2% + recenzie 1. Anul 2013 poate fi considerat unul al aniversarilor pentru ideea crematiunii umane in Romania. Astfel pe 25 ianuarie s-au implinit 85 de ani de la prima incinerare efectuata in tara noastra, iar pe 7 martie am celebrat scurgerea a 90 de ani de la nasterea societatii Cenusa. In al treilea rand, pe 16 octombrie se vor implini 130 de ani de la nasterea arhimandritului Calinic I. Popp Serboianu, unicul preot ortodox care a sustinut ideea incinerarii umane la noi. Toate aceste aniversari impun bilanturi, insa cel mai important lucru imi pare faptul ca fara aceste momente si fara acele persoane care, impotriva tuturor obstacolelor, si-au asumat misiunea cremationista, probabil am fi fost in situatia Greciei unde nici dupa 100 de ani de la aparitia ideilor pro incinerare si nici dupa 67 de ani de fondarea primei societati cremationiste (1946) nu exista crematoriu. Cred ca mai potrivita celebrare ar fi ca in acest an sa asistam macar la deschiderea a inca unui crematoriu in spatiul mioritic. Eu cred ca fiecare crematoriu care se deschide la noi este un salt de titan peste un ocean al conformismului si traditionalismului gaunos. 2. Pana pe 15 mai se poate dona 2% pentru Asociatia Cremationista Amurg din Romania, la Administratiile Financiare de care apartineti. Nu cersim bani, ci doar rugam ca acele persoane care se simt legate de aceasta idee sa nu ne uite. Stiu ca exista cauze poate mai inalte decat cea pentru care noi militam insa trebuie inteles ca si ideea crematiunii aduce un spor consistent de modernitate, toleranta si progres in Romania. Va multumim! Detalii: formular 230, pentru cei salariati sau formularul 200 daca sunteti persoana fizica autorizata sau ati obtinut venituri din alte surse, pana la data de 15 mai 2011. Iata datele noastre de identificare: Denumire entitate non profit: ASOCIATIA CREMATIONISTA AMURG Cod de identificare bancara (cui): 26819158 Cod IBAN (cont bancar):  RO 32 BTRL 0630 1205 K646 06XX – Banca Transilvania Hunedoara 3. Ovidiu Pecican de la Universitatea Babes Boylai din Cluj Napoca publica o recenzie la editia englezeasca a cartii mele despre incinerarea moderna in Romania http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles%7Cdetails?articleID=28351 . Intre timp cartea a intrat in vreo 15 biblioteci importante din lume (SUA, Canada, Germania, Marea Britanie si Olanda) desi a aparut doar de 2 luni. Mai mult, m-am apucat de lucru la enciclopedia incinerarii in Romania moderna si sper ca in 3 luni sa pot inainta manuscrisul la editura. 15.03.2013 Icoana facatoare de min(ci)uni; carnea de cal si crematiunea 1. Recunosc ca uneori sunt invidios pe credinta unora. Le admir nu neaparat credinta, ci inversunarea cu care isi apara un punct de vedere, chiar daca nu au argumente si nici nu se poate demonstra ceea ce afirma. Stiu c-o sa mi se zica ca nu trebuie demonstrata credinta, ci simtita, insa nu aceasta este, pana la urma, esenta. Eu cred ca daca toata lumea si-ar apara ideile in felul in care unii isi apara credinta am fi mult mai evoluati, insa nu pot sa tac si sa nu remarc ca aceasta inversunare naste adeseori lucruri deplasate. Azi, mergand de la Universitate, am vazut pe langa Catedrala Reintregirii din Alba Iulia un puhoi de oameni revarsandu-se, ca o apa dintr-o albie prea stramta. E drept ca media acestora de varsta era peste 50 de ani, insa intreband un politist comunitar de ce anume politia impusese restrictii in zona, am aflat raspunsul: “Vine icoana facatoare de minuni” mi-a spus politistul, bucuros ca vede intr-o zi friguroasa de martie, chipuri noi, ce parca ii incalzeau trupul. Acea icoana este o copie, un second hand de icoana cu alte cuvinte, careia i se organizeaza o celebrare in Alba Iulia, iar, nici mai mult, nici mai putin, maine preotii ortodocsi o poarta pe la Sectia de Oncologie a Spitalului Judetean si apoi prin casele oamenilor din cartierul Orizont din Alba Iulia. Nu cred ca va indrazni vreunul din acel cartier sa inchida usa si sa faca mici si gratare, ci toti trebuie sa fie smeriti ca no, vine icoana… Din nefericire aici nu mai este vorba de credinta, ci de superstii de secolul al XII-lea, insa BOR profita si cauta sa intareasca acest tip de gandire si atitudine fatalisto-optimisto-analfabeta. Adica, aduci icoane second hand si pretinzi ca alungi cancerul cu el, cand spitalele n-au bani, iar medicii nu mai stiu ce sa faca sa plece in locuri mai bine platite. Si facem biserici si punem monopol pe tot ce exista, ca doar suntem biserica “nationala” si nimic din ce se intampla in tara asta nu se poate fara barbi si haine (sumane) negre. Asadar, fratilor, vine copia icoanei facatoare de min(ciu)ni si toate sunt rezolvate. Unii se vor simti jigniti de aceste randuri, pe care le scriu in graba, dar intreb cum s-or fi simtit si cei care sustin incinerarea sau doresc sa fie incinerati, iar preotii ortodocsi ii ameninta, cu iadul, pentru a renunta la o asemenea optiune. Mai bine ma sinucid si vine preotul si-mi zice o rugaciune decat sa fiu ars si preotul sa ma blesteme, parca asa m-a invatat celebru preot blogger Tanasescu, nu? Vorba lui Nicolae Iorga, se ia o cutie, pui aur cat mai mult pe ea, zici ca-i veche si pac-pac deja ai moastele si prostii care cred in ele… 2. De ceva vreme sunt intoxicat de scandalul carnii de cal. Iarasi ne-am lustruit imaginea in Europa, desi nici asta parca nu mai conteaza. Putine lume stie insa ca intre scandalul consumului carnii de cal si crematiune este o legatura stransa. Aceasta legatura nu consta in incinerarea cailor si nici in faptul ca unii cai ar fi fost cremationisti, iar altii preoti ortodocsi. Insa cine a vazut conexiune a fost BOR, intr-o rusinoasa legatura. Pe scurt, Mina Minovici, celebrul legist, a avut un rol decisiv inainte de izbucnirea Primul Razboi Mondial pentru introducerea consumului carnii de cal la noi. In acelasi timp Mina Minovici, impreuna cu fratele sau, au sustinut, din motive utilitariste ideea crematiunii, fara insa a fi cremationisti (adica intr-un mod “nemilitant”). In ciuda acestui fapt, in polemica care a fost declansata, dupa deschiderea in ianuarie 1928 Crematoriului Cenusa, publicatia ortodoxa Glasul Monahilor gasea corelatii intre carnea de cal si crematiune. Intr-un articol din 29 septembrie, semnat de IDI (un pseudonim, evident) celebrul legist era considerat senil, deoarece trecuse de la indemnul de a se consuma carne de cal, la indemnul inspre crematiune. Autorul articolului il imagina pe viitor pe Minovici militand mai departe: pentru consumul carnii de broasca, pisica, precum si prepararea piftiilor din cenusa umana (citand ziarul Ordinea). Autorul isi incheia pledoaria indemandu-l pe Mina Minovici sa nu mai alerge dupa cai “morti”, pentru ca intre timp crematoriul va da faliment si, pe deasupra, sunt destule pasari si vite “binecuvantate de Biserica”, pentru consumul de carne a populatiei. 6 ani mai tarziu acelasi publicatie “celebra” decesul doctorului Mina Minovici, printr-un articol plin de otrava semnat de catre “institutul Stefan N. Matache” (aluzie ironica si ieftina la celebrul producator de carne bucurestean din perioada interbelica). Acest Matache vedea, in mod fals, in faptul ca Mina Minovici a dorit sa fie inhumat si nu ars, falimentul ideii crematiunii in Romania. Explicatia insa este alta si anume faptul ca niciunul dintre fratii Minovici n-au fost cremationisti, desi au sustinut pana la un punct ideea incinerarii, si de aceea au dorit sa fie inhumati. De la acel moment au trecut aproape 80 de ani: crematiunea exista in Romania, iar carnea de cal se consuma inca, chiar daca naste uneori scandaluri. Ceea ce ramane nemiscata, ca o piatra  de moara, este atitudinea BOR fata de crematiune… 13.03.2013 bébé Le grand bébé numit B(e) O R(e) Cand cutitul ajunge la os nici nu mai conteaza, organismul fiind deja stapanit de durere nu cand varful cutitului “mangaie” osul, ci de la prima crestare si plesnire a pielii. Cam asa vad eu ce face acum BOR: s-a infipt, prin orice mijloace, imediat dupa 1990, ca un cutit in tot ce reprezenta societate romaneasca. Inventeaza tumori ca sa poata sa “vindece” organismul, spera la cancer pentru a face orice doreste. Se crede chirurg ce vindeca sufletul romanesc, insa nu-i decat biet vraci, ce inventeaza si presupune boli, tocmai pentru a se impune triumfator si atotstapanitor. Cauta sa impuna urmatoarea logica:  fara dansii nu se poate – nici sa deschidem localuri sau mall-uri, nici sa incepem anul scolar si nici sa nu ne cumparam masini noi care sa nu fie sfintite. Altminteri ghinionul, moartea si Satana ne mananca! Profita de gradul adanc de superstitie din randul populatiei si de pagubosul “ce-o vrea Dumnezeu” (dar nu Dumnezeu, ci preotii), ce ne trage ca un plumb in adancul marii. Am tot ezitat sa fiu radical, am cautat mereu drumuri laturalnice pentru a nu supara acest LE GRAND bébé numit BOR INSA TREBUIE SPUS ca sa se stie: ponderea BOR in orice problema care priveste societatea romaneasca este prea mare. Sa exemplificam: crematiunea, pe de o parte, extremele sunt cei care sustin, iar  pe de alta parte, cei care resping (BOR), iar la mijloc explicatiile stiintifice, care dau masura exacta a echilibrului: istorie, sociologie, medicina, pshilogie. Insa in orice dezbatere asupra crematiunii ponderea BOR este supraevaluata: in Romania cand se discuta despre incinerare nu sunt invitati nici istorici, nici sociologici, nici psihologi, nici medici in principal… ci in majoritate preoti ortodocsi. Or, ponderea discursului BOR asupra acestui fapt ar trebui sa fie sub 20% si nu 85% cat este acum. Iar crematiunea este doar un exemplu. In Alba Iulia de poimaine incolo incepe sa se umble de catre preoti cu copia (nu originalul) a unei icoane facatoare de minuni prin casele oamenilor, profitandu-se de frica de cancer. Marc Bloch, celebru istoric francez, ar fi trebui sa se gandeasca de doua ori si sa nu scrie o carte despre Regii Taumaturgi, ci despre Popii Taumaturgi,  dar si alchimisti pe deasupra (orice afacere apuca o transforma in aur). Mitropolia Moldovei cere imperios ca Dumnezeu, orele de religie (“ortodoxa”, desi e confesiune, nu religie), rolul istoric al BOR sa fie trecute in noua Constitutie. Fetita mea de 10 ani invata despre iad, moaste, ca trupuri neputrezite si frumos mirositoare, despre pomelnice si faptul ca oamenii rai merg in Iad, unde dracul ii asteapta, despre pacat etc. Sa tac? Sa ma prefac ca nu aud si sa dau o tura cu trotineta prin parc? Sssttt mai bine taci…. Le Grand Bebe numit BOR nu trebuie suparat, doar se crede si in curand ajunge stapanul Romaniei! Si unii se mai mira de cum trateaza BOR crematiunea… si pe cremationisti! 11.03.2013 Ploiești, Jurnalul Național, Rucareanu, Cipru… 1. Asa dupa cum am anunțat in postarea anterioara, sâmbătă 9 martie 2013 a avut loc la Ploiesti o întâlnire a unor antreprenori de pompe funebre din România pentru constituirea unei noi asociații funerare. Dupa o tentativa de acum mai multi ani a unui domn din Craiova de a pune bazele unei asemenea asociații (Asociația Producătorilor de Materiale Funerare si a Antreprenorilor de Pompe Funebre) si, recent, de constituire a Asociației Profesioniștilor Domeniul Funerar din România avem de-a face cu a treia tentativa. Precedentele asociații sunt fie moarta de mult (prima), fie inactiva-muribunda, deși proclama sus si tare si, de pe piedestal implicit, dorința schimbării (cea de a doua). Prima, mi s-a spus la aceasta reuniune, ca ar fi fost fondata pentru beneficiul unui anume domn, iar cea de a doua a adoptat un aer de superioritate fata de firmele mai mici, element ce i-a grăbit sfârșitul. Necesitatea acestei noi asociatii este stringenta in condițiile actuale: pe lângă vidul de legislație clara asupra serviciilor funebre in România, sistemul funerar romanesc se confrunta cu o ofensiva fara precedent a BOR de monopolizare a morții si a tot ce presupune aceasta. Tărăgănarea legii funerare de mai multi ani face ca diversele firme din domeniul funerara sa facă greu fata si sa caute soluții pentru supraviețuire. Ca in dulcele stil romanesc unele firme prospera, bazându-se pe relații, complicități, ilegalități, alte respira, ciugulind ce mai rămâne de la masa bogaților, iar cea de a treia categorie firme de pompe funebre gâfâie, cautând colac de salvare, tot mai îndepărtat parca de o posibila mântuire. Am acceptat fara ezitare invitația domnului Sebastian Cocos si împreună cu un amic am pornit spre Ploiesti. Firme funebre prezente au fost vreo 25-30, amestecate ca domeniu de activitate: de la producători de sicrie, la cele ce se ocupa doar cu servicii funerare, firma axata doar pe tanatopraxie (unica in Romania, initiativa laudabila, de altfel) sau firme dedicate lumânărilor memoriale sau jerbelor. Ii cam știu pe antreprenorii de pompe funebre: au un aer aparte, ce se poate observa – de la distanta par seriozitatea întruchipată, dar cand nu te aștepți devin oameni veseli, de parca s-ar ocupa de nunti si botezuri decât de trecerea intr-o alta lume. Oamenii  de acest fel sunt agreabili dar dupa ce in prealabil te măsoară din cap pana in picioare, pentru a înțelege ce firma reprezinți, ce interese ai si ce zona geografica si in domeniul afacerilor ai acoperi. Este firesc sa aibă suspiciuni într-un domeniu unde concurenta este acerba si, din nefericire, de multe ori neloiala. Cum Asociatia Cremationista Amurg nu se reprezinta decat pe sine, fara vreo legatura cu vreun interes meschin al unei companii sau persoane, inspira încredere si astfel lumea devine comunicativa si interesata de noi. Am prezentat situatia cremațiunii in Romania si necesitatea crematoriilor in România. Nu m-am sfiit sa critic BOR, ca de fiecare data, desi poate n-am fost atat de tăios ca in alte dăți. S-a discutat mult despre cum anume ar trebui organizata aceasta asociatie, discuție care, dupa parerea mea, a fost mult prea lunga in loc sa se identifice exact cum s-ar putea actiona, la modul concret si foarte urgent,  pentru a se indrepta aberațiile din sistemul funerar din Romania. As fi purtat dezbaterea in aceasta directie in principal, facand ca fiecare participant sa-si exprime limpede punctul de vedere si sa vina cu propuneri concrete.  Dupa mine, a organiza o asociație nu este mare scofala, insa ceea ce da de furca celor ce o inițiază este scopul ei si mai ales mijloacele de a atinge acel scop. Or pentru a ajunge in acest punct este necesara limpezirea si punctarea „nemteasca” a problemelor care necesita urgenta indreptare. L-am invitat la reuniune pe dl. Toma Roman de la Jurnalul Național, care de altfel a si scris despre acest eveniment http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/congresul-cioclilor-incinerare-638764.html (material apărut si in editia printata a ziarului de azi). Stiam ca Toma Roman este ironic, iar ceea ce a scris despre acest eveniment n-a facut excepție. Dupa cum am remarcat, unii participanti s-au simtit deranjați de cele scrise, însă, dupa cum am spus, despre antreprenorii de pompe funebre nu se poate relata decât intr-o nota ironico-comica, altminteri nimeni nu este interesat de subiect. De aceea eu personal apreciez articol publicat de Toma Roman. Sper ca domnul Cocos sa aiba energia in a indrepta lucrurile si, mai ales, in a mobiliza cat mai multe firme de pompe funebre pentru a face ca aceasta asociatie sa fie una REALA. Ii sugerez sa puna lumea la treaba, chiar cu biciul daca e nevoie, si sa intocmeasca cat mai urgent lista cu amendamentele la legea funerara (cu ajutorul tuturor celor interesati, evident). De restul problemelor privind constituirea asociației se poate ocupa domnul avocat, lucru pentru care evident va fi răsplătit. Eu si Asociatia Amurg ii vom sprijini in continuare. 2. Cu ajutorul domnului Cocos, caruia ii multumesc inca o data, am organizat acel requiem in memoria fondatorilor Societatii Cenusa. Urmatorul pas pentru cinstirea si eternizarea predecesorilor nostri cremationisti ar fi fixarea unei placi comemorative la Crematoriul Cenusa, lucru pe care il vom incerca sa-l realizam cat de repede posibil. 3. Incinerarea actorului Dumitru Rucareanu a constituit un exemplu de modestie si implicit bun simt. Un model, cu alte cuvinte. Puteti citi aici un articol bine scris pe aceasta tema publicat in ziarul Adevarul: http://adevarul.ro/cultura/teatru/cenusa-domnului-dumitru-rucareanu-cenusa-constiintele-noastrea-1_513ad77300f5182b85e6c547/index.html 4. Biserica Ortodoxa din Cipru a adoptat prin Sinodul sau respingerea incinerarii, cautand sa obtureze deschiderea unui crematoriu in aceasta tara. Vad ca unele Biserici ortodoxe considera cremațiunea o carie, insa chiar cu acest calificativ cretin, dânșii trebuie sa stie ca niciodată o carie nu se oprește din acțiune ! Cred ca BOR aplauda si cu urechile acest eveniment si sa pregateste sa mai pălmuiască un pic adeptii cremațiunii din România, cand va avea ocazia. Insa daca BOR ne palmuieste pentru optiunea noastra de a fi incinerati, eu stiu ca palmele lor pe obrajii nostri, nu devin decat aplauzele in sufletele celor toleranti si deschiși la minte din România! Așadar, ca de fiecare data… LUPTA CONTINUA! Amurg o va duce pana la capăt! 8.03.2013 1.  Maine are loc la Ploiesti o reuniune a unor antreprenori de pompe funebre pentru constituirea unei noi asociatii funerare. Initiativa apartine dl. Sebastian Cocos, proprietarul unei firme de pompe funebre din acest oras. Merita subliniata dorinta de a face ceva in acest domeniu in conditiile nu doar a nesigurantei datorate crizei financiare, ci mai ales datorita actiunilor BOR si a concurentei neloiale dintre firmele din domeniu. Asociatia Cremationista Amurg din Romania va fi prezenta la acest eveniment. In calitate de presedinte al Asociatiei voi lua cuvantul la deschidere. Desi mai exista alte doua asemenea asociatii, ambele inactive, vreau sa cred si simt ca in sfarsit cea de a treia va reusi sa faca cat de cat ordine in sistemul funerar din Romania. 2.Actorul Dumitru Rucareanu a decedat fiind incinerat la Crematoriul Vitan Barzesti, conform propriei vointe. Dumnezeul sa-l ierte! 6.03.2013 Bucuria de a nu fi broască. 90 de ani de la fondarea societății Cenușa Nu știu ca Nicolae Iorga, marele istoric, să-și exprimat sau nu vreodată o atitudine pro sau contra incinerare. Am putea însă presupune ca fiind un adept al sămănătorismului la un moment dat, curent care valorifica tradiționalismul, într-o notă patetică si implicit mobilizatoare, să fi respins practica arderii cadavrelor. Dar n-a spus-o, la fel ca şi faptul că în numeroasele reviste pe care le-a fondat şi le-a condus nu am găsit până acum vreo referință la incinerare. În ciuda acestui fapt una dintre cugetările sale, apărute pentru prima data în 1905 in cartea Cugetările şi sfaturile unui om ca oricare altul cuprinde atâta sevă încă orice pumn de noroi poate deveni  bulb de floare (crin sau dalie posibil). Aceasta poate trona pe stindardul oricărei mișcări cremaţioniste de la noi sau de aiurea: ”Nu căutați morții în morminte, ci în inimile voastre !” Mâine 7 martie se împlinesc 90 de ani de la fondarea Societăţii Cenuşa, punct nodal pentru susținătorii cremaţiunii de la noi din ţară. Graţie acestui moment şi prin acţiunea eroică a acestei societăți, cinci ani mai târziu, în 1928, se inaugura la Bucureşti Crematoriul Cenuşa. Era primul din aceasta parte de Europă şi dintr-o ţară cu o populație majoritar ortodoxă (exemplu sovietic este diferit, după cum am mai subliniat de mai multe ori). Este un moment aniversar când ochii se pleacă şi se închid preţ de o eternitate în semn de recunoștință, când cutele, devenite albii ale unor râuri de gânduri, dispar de pe chipurile încrâncenate de ură, când polemica, atacul si contratacul devin tăceri măcar pentru o secundă lăsând loc aplauzelor şi bucuriei. Povestea este simplă: în casa fostului ministru Grigore Trancu-Iaşi cinci persoane adunate la un ceai în după amiaza zilei de 7 martie 1923 puneau bazele acestei societăți. Ion Costinescu, viitor primar al orașului București şi ministru al Sănătății, devenea președinte, iar Trancu-Iaşi şi Gheorghe Gheorghian (medic, dar şi primar al Bucureştiului, la rândul său) erau aleși vicepreședinți. Inițial numele dat societății a fost de Nirvana, dar datorită acuzelor cum c-ar promova o practică păgână şi străină spațiului românesc a fost schimbata în Cenușa (se pare la sugestia avocatului, epigramistului şi poetului Radu D. Rosetti, la rândul său un mare cremaţionist). Pe undeva situația a fost similară cu ceea ce s-a întâmplat în Anglia unde în casa celebrului chirurg Henry Thompson, în 1874, un grup de entuziaști fondau ceea ce devenea, mai târziu, the Cremation Society of Great Britain. În primul an, pe undeva aş spune normal întrucât nu avea încă ce oferi, societatea Cenuşa ajungea la 14 membri, pentru ca după aproape 15 numărul acestora să crească la aproape 1000. A fost un efort titanic, o luptă pentru transpunerea cremațiunii în realitate dar care, în cele din urma a reușit să-și atingă scopul. Asociația Cremaţionistă Amurg din România, unicul organism constituit legal şi recunoscut internațional, care susține şi promovează în mod public incinerarea în ţara noastră, cinstește acest moment şi pe toți cei care s-au ridicat deasupra prejudecăților vremii, deasupra imobilismului şi tuturor opreliștilor aducând la realitate ideea nobilă a cremațiunii umane în România. Multe dintre numele acestor cremaţionişti nu spun aproape nimic publicului de astăzi, peste ei s-a așezat cuminte umbra tăcerii însă pentru noi ei sunt nişte modele. Cu torţa amintirii lor în inimă vom reuşi şi noi ! Pentru a celebra faptele lor şi a le păstra nestinsă flacăra amintirii, ce continuă să existe prin noi şi să ne ilumineze drumul, vom organiza duminică 10 martie 203 un requiem, undeva în România, într-o biserică creștină. Din nefericire, atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de incinerare şi adepții său, atitudinea sa  suspicioasă, insinuantă şi persuasivă ne determină să nu menționăm locația. O facem nu din teama, ci din dorința de a proteja acel preot şi acea confesiune care a acceptat rugămintea firească ce am exprimat-o, de a cinsti printr-o slujbă de pomenire, memoria predecesorilor noştri cremaţionişti. Este ruşinos ceea ce se întâmplă ca după 90 de ani de când cremaţionişti români și-au unit gândurile şi forțele Biserica Ortodoxă Română să rămână inflexibilă şi să acționeze cu toate resursele pentru a bloca dezvoltarea acestei practici moderne de dispunere asupra cadavrului în țara noastră. Ne întrebăm atunci dacă aproape într-un secol am progresat, ca nivel de toleranța, măcar un centimetru sau tot ne bălăcim în obișnuințele noastre retrograde. Şi mai rău de atât ne fălim că  suntem, în această manieră de ev mediu, deasupra tuturor. Dar același Nicolae Iorga ne dădea răspunsuri la aceasta absurditate acum mai bine de un veac în lucrarea pe care am menționat-o la început: „În cele mai multe religii, preotul se crede ceva mai mare decât zeul !” Nu puteam să dau glas acestor gânduri, pentru că acele gânduri care nu se spun, dispar în suflet devenind o lama de cuţit ce ne omoară încet sufletul. Astfel nu devenim decât niște broaşte fericite şi „foarte” ortodoxe pentru simplu faptul că nu suntem peşti ce să se agaţe, din prima şi iluzoriu în undiţa salvării! Dar tot broaşte am rămâne fără urechea muzicala a toleranţei şi tot în undiţă am ajunge! Oac… Oac… Dumnezeu să vă odihnească în pace, fraţi întru cremaţiune! Lista cremaţioniştilor români pomeniţi la requiemul din 10 martie 2013:

Constantin I. Istrati, presedinte al Academiei Romane, cremationist Pandale Silva, doctor in economie, cremationist Athanasie Economu, doctor in medicina, cremationist Radu D. Rosetti, avocat, poet, epigramist, cremationist David Emanuel, membru al Academiei Romane, cremationist Mihai Popovici, inginer, cremationist Calinic I. Popp Serboianu, arhimandrit, preot ortodox, cremationist VI Zorca, ziarist, cremationist C. Comanescu, colonel, cremationist Grigore Trancu Iasi, profesor universitar, cremationist Mihai Davidescu, inginer, cremationist, Zoe Tanase, farmacista, cremationist Ion Costinescu, medic, primar Bucuresti, ministru, cremationist Gheorghe Gheorghian, medic, primar Bucresti, cremationist Lucian Scupiewski, medic, primar Bucuresti I. Traianescu, arhitect, professor universitar, cremationist Gheorghe Poenaru, colonel, cremationist Iulian Dragomirescu, avocat, poet, cremationist Ion Ionescu Boanca, avocat, cremationist Arthur Solomoniade, cremationist N. Vintilescu, medic, cremationist Alexandru Botez, ziarist, cremationist Alexandru Aurian, doctor in medicina, cremationist C. Solomonescu, avocat, cremationist Vasile Daschievici, chestor, cremationist Alexandru Gh, Donescu, primar Bucuresti Anibal Teodorescu, primar Bucuresti

18.02.2013 Sunt Regele Tâmpiţilor sau Lupta continuă ! Recunosc ca beneficiez de o audienţa buna de când cu scandalul incinerării lui Sergiu Nicolaescu. Nu-mi fac autocritica cum c-aş intra în ceea ce un sociolog francez identifica drept caracteristică a postmodernităţii şi anume „noutatea ca moneda de schimb”. În fapt eu şi Asociaţia Amurg suntem implicaţi în destinele mişcării cremaţioniste din România de aproape patru ani şi astfel acuza cum c-am ateriza în subiect nu este sub nici un chip întemeiată. Am vorbit despre cremaţiune când nimeni n-o făcea şi o s-o facem şi când valul se va retrage. Însă am observat două chestiuni de când cu ratingul mai ridicat ce-l avem:

1. Mă salut cu neaşteptat de mulţi preoţi ortodocşi. O facem sper, cu un respect reciproc chiar dacă suntem în tabere diferite. Remarca este uşor narcisistă însă ştiu că uneori mă reconstruiesc şi eu, ca mulţi alţii, din cioburile oglinzilor în care mă privesc.
2. Destul de multe persoane m-au încurajat să continui demersurile privind susţinerea şi dezvoltarea cremaţiunii în România. Chiar persoane de la care mă aşteptam mai puţin. Unii îmi spun că mi-au citit opiniile exprimate, alţii că m-au văzut la TV sau prin ziare  şi le răspund, uşor jenat de atenţia ce mi-o acordă: „Lupta continuă!” Îmi zâmbesc complice iar eu la fel…

1. Săptămâna trecuta am fost invitat la o dezbatere asupra cremaţiunii la o televiziune locală, împreună cu un preot ortodox (se poate vedea aici: http://www.youtube.com/watch?v=Dl_JjlAmI0I ). M-am dus cu inima deschisă şi a fost o experienţă interesantă din toate punctele de vedere. De la bun început preotul ortodox (care mie îmi place cu toată ironia, răutăcioasă uneori, ce-l caracterizează) a stabilit coordonatele discuţiei: adică între dânsul, neaoş creştin ortodox, şi eu, păcătos şi condamnabil agnostic-ateu, după cum m-a caracterizat. Dincolo de faptul că între agnosticism şi ateism este o mare diferenţă, pe care dânsul sigur o ştie, m-a distrat faptul, mai ales că eu n-am nicio problemă să recunosc că sunt agnostic şi că m-am declarat ateu la recensământul de anul trecut (am făcut-o de frică să nu fiu contabilizat în catastif la alte religii). Însă în Asociaţia Amurg avem destui creştini ortodocşi care fără nicio problemă au aderat la ideile cremaţioniste. Pe dânşii cine îi reprezintă ? Ce le spui tu preot ortodox, celor care o viaţă întreagă au împărtăşit sincer învăţăturile Biserici tale, dar au vrut să fie incineraţi ? Mi se va răspunde că fiind ortodocşi trebuie să accepte învăţătura anticremaţiune, altminteri nu beneficiază de nicio atenţie. Mă întreb atunci: oare Dumnezeul ortodox e mai neiertător decât cel catolic sau e doar unul singur pentru toţi, chiar agnostici şi atei (trimişi priori post în iad). Cu ce este mai bun oare un criminal ce va beneficia de slujba înmormântării decât un creştin ortodox adevărat ce îşi doreşte să fie incinerat ? E într-adevăr mai bun ? Este chiar aşa de „mare” impietatea cremaţiunii, decât cea a sinuciderii ? Ceea ce mă frapează însă în toată această discuţie despre agnostici şi atei, prin prisma unor reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar şi a omului cu educaţie informală, este faptul că aceşti „păcătoşi” sunt mult mai toleranţi decât cei care proclamă, cu orice ocazie, iubirea aproapelui şi iertarea. Şi m-am saturat să aud că atunci când cineva spune că este ateu (nu este cazul meu) să i se răspundă că „ateu nu există!”, de parcă toată lumea este OBLIGATĂ să creadă în ceva ce majoritatea crede. Dacă nu crezi, în mod automat, eşti în afara oricărei situaţii şi astfel nu exişti, însă, mai mult, tu trebuie să-ţi dai singur pumni în cap că ai îndrăzneala de a spune lucrurilor pe nume. Şi mai ales, trebuie să recunoşti că eşti un tâmpit. Dar nu orice fel de tâmpit, ci first class, ADICĂ REGELE TÂMPIŢILOR sau că tâmpeala îţi poartă numele ! Prin urmare, tactica adoptată de către domnul preot ortodox a fost să atingă uşor credibilitatea pe care aş fi putut s-o am. Strategia a continuat, dânsul considerând „hilară” argumentaţia pro cremaţiune a lui Calinic Popp Şerboianu, cu toate că eu i-am răspuns că editarea scrierilor arhimandritului are, mai degrabă, o valoare istorică, decât o propagandă pro cremaţiune. În aceiaşi direcţie intră şi caracterizarea pe care i-a făcut-o lui Peter C. Jupp în calitate de autoritate ştiinţifică care semnează prefaţa la ediţia românească a cărţii mele despre istoria cremaţiunii moderne în România ultimelor trei secole. Din păcate, de ce mi-a fost frică n-am scăpat: mare parte din emisiune a fost un monolog anticremaţiune şi, mai mult, o demonstraţie vastă a culturii, ce îl caracterizează pe acest domn preot ortodox. Ironiile au fost pe post de condiment, culmea fiind atinsă la finalul dezbaterii unde mi s-a urat „incinerare plăcută”. Am avut pe buze replica meritată: „vă doresc şi eu putrezire lentă”, însă m-am abţinut s-o dau. Nu m-am simţit nici mărunt, nici agresat de aceste lucruri, ci doar un sentiment de compasiune m-a izbit, înţelegând din nou strategia urmată: a duce discuţia acolo unde se putea înota cel mai bine, fără riscul de a intra vreo secundă la apă. Marea problemă care apare este aceea că, de cele mai multe ori, când vorbesc cu un preot ortodox despre cremaţiune sau alte subiecte „contrare” învăţăturilor acestei confesiuni (pardon, preoţilor acestei confesiuni), sentimentul care se încearcă să mi se inducă ar fi acela că sunt un PROST, ce nu înţelege nimic din întreaga problemă. Mai mult mi s-a spus c-aş fi NEBUN susţinând cremaţiunea. Prefer ultima caracterizare, aducându-mi aminte de ce spunea un mare poet italian: „nebunul n-are duşmani, se are doar pe sine!”. Asociaţia Amurg n-are nici un război cu nimeni, cum nici eu nu am, ci doar militează pentru un drept garantat în România. Aşadar… lupta continuă. 2.Carmen Costan a publicat săptămâna trecuta un articol despre asociaţia noastră într-un ziar local: http://cronicavj.ro/wp/?p=12042 Stilul adoptat a fost unul neutru, care implicit prezintă destul de corect realităţile. Articolul a fost preluat şi de alte siteuri de ştiri, ceea ce ne face mai cunoscuţi în ţară. 3. Am lansat pe facebook o campanie pentru redirecţionarea 2% spre Amurg. O s-o fac şi pe siteul nostru, deşi sincer să fiu sunt cam sceptic că am avea multe persoane care ar dona aceşti bani pentru noi. Oricâţi ar fi este bine atât timp cât această redirecţionare este sinceră şi nu forţată de spiritul turmei şi de modă. 4. După creşterea spectaculoasă de trafic în luna ianuarie a siteului nostru, audienţa a revenit la normal: avem circa 25-30 de vizitatori zilnic. În orice caz, după episodul Sergiu Nicolaescu, traficul zilnic a crescut. Până la urmă rostul acestui site şi al Asociaţiei ar fi acela de a fi oferi un punct de sprijin celor care acceptă incinerarea şi astfel … LUPTA CONTINUĂ! Dacă o singură persoană din cele, să zicem, 1200 care intră lunar pe siteul nostru, se regăseşte în ideile pe care noi le promovăm, atunci lupta noastră merită să continue. Şi chiar daca ar fi o singura persoană dintr-un milion tot vom continua să nu tăcem! Căci în cazul cremaţiunii în România a tăcea constituie un semn cert al laşităţii! Cine mai deschide glasul, inima şi ochii alături de noi ???? Vă doresc numai bine! 8.02. 2013 Moda incinerării sau primii 85 de ani din următorii 1000 A vorbi despre incinerare ca despre o moda în România astăzi nu este o chestiune de data recenta. Cu toate acestea, scandalul incinerarii lui Sergiu Nicolaescu pare că a repus practica arderii trupului dupa moarte, intr-o asemenea direcție. Mass-media din Romania, avida nu neaparat de a informa opinia publica din tara despre incinerare, ca alternativa ,ci fiind lacoma de audienta, s-a metamorfozat peste noapte: dupa ce ani de zile crematiunea, ca subiect, a fost tratata doar razlet si ca tematica exotica, dintr-odata ea a intra in centrul atentiei, fiind întoarsă pe toate fetele sale. Fețe orientate mai mult înspre scandal și aducatoare de încă câteva procente în ratingul zilnic. Prin urmare, fiind vorba despre optiunea unui artist inspre incinerare, la randul lor și alti artiști romani sau alte personalitati din Romania au fost chestionate în această directie.  Tabloidele au mers pe o rețetă simplă: “ia sa vedem ce zice artistul X despre incinerare ?”, speculându-se astfel gustul cenusii de pe buzele publicului. Unii dintre acești artiști si-au exprimat public dorinta de a fi incinerati – greu de contabilizat însă dacă au făcut-o fie din convingere, fie din extravaganță sau revoltă – (Mihai Bendeac, Mihaela Mihai, Nicolae Guta, Viorel Lis), altii s-au abtinut să dea un raspuns concret – din bun simț, considerând chestiunea prea intima – (Sebastian Papaiani, Draga Olteanu Matei, Dinu Sararu), iar o a treia categorie si-a afirmat dorinta de a fi inhumati, mai putin sau mai mult pe un ton vehement (Mirabela Dauer, Gheorghe Zamfir). Pe de alta parte la nicio luna de la inceputul anului patru personalități publice din Romania au ales crematiunea. Intrebarea care se pune este urmatoarea: se poate vorbi sau nu despre o moda a incinerarii ? Cred ca un raspuns la o asemenea intrebare este prematur.A îl da constituie o fortare a interpretarii realitatilor in sine, ca subiect de analiza și predicție a evoluțiilor viitore. Fie ca vorbim din unghi sociologic sau istoric, orice raspuns la aceasta intrebare nu poate fi decat unul fragil. Este nevoie totusi de un timp pentru a putea cuantifica un numar suficient al incinerarilor intr-un spatiu pentru a oferi nu doar un raspuns, ci măcar o ipoteza, privind tendinta crematiunii în Romania, după scandalul Nicolaescu. Cu atat mai mult, chestiunea este valabila, privita fiind, sa zicem din unghiul istoriei, ca stiinta, ce privilegiaza în analiza, durata mai lunga (conform definiției școlii de la Annales). Semnele unei cresteri ar fi insa este nevoie de timp pentru ca aceasta sa se concretizeze. Cum am mai spus-o: nu trebuie confundată simpatia populației fata de respectarea dorinței cuiva de a fi incinerat, cu simpatia față de practica cremațiunii. Eu cred ca adevarata schimbare în cazul cremațiunii în România va fi nu atunci când de la 840 de incinerări într-un an (cum au fost in 2011) se va ajunge la 3 sau 4000, ci când de la doua crematorii cât există astăzi (deși cel de la Oradea nu este crematoriu, ci incinerator) se va ajunge la cel putin șapte sau opt, răspândite pe întreg teritorul țării (cunosc actulamente cel puțin două noi proiecte de construire de crematorii în Transilvania în faza avansata de altfel). Abia atunci BOR va înțelege ca va trebui să discute în termeni nu patetici cremațiunea.  Pusă în fața realității în sine BOR va fi nevoită să ia în considerare termenii unde va trebui să reacționeze cât mai adecvat, și nu patetic, în raport cu această creștere. Atenție BOR: aceste crematorii viitoare vor fi rodul unor initiative private, care vor face totul ca să fie investițiile lor să devină rentabile. Revenind la elementele cu care începeam acest interventie accentuez faptul ca in perioada interbelica, adica atunci cand crematiunea a devenit realitate in Romania, s-a vorbit despre ea ca fiind o moda. Cei care au categorisit-o astfel au fost in majoritate detractori ai practicii, in special prezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romane. Prin vehicularea aceste explicatii se corelau mai multe elemente: faptul ca incinerarea era o practica straina spatiului romanesc, ca era necrestina sau, cel mai important lucru, că era doar o chestiune trecatoare. Mai întâi  o făcea unul dintre mari adversari ai incinerării din România vremii și anume preotul ortodox Marin Ionescu ce îi vedea pe cremaționiști drept “maimuțoii modernismului nostru”. Urma apoi Irineu Mihălcescu, viitor decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București (1933-1936) și Mitropolit al Moldovei (1939-1947). Într-un articol din 1933, intitulat Cenușarii și Biserica, el caracteriza cremațiunea ca una dintre multiple psihoze apărute după încheierea Marelui Război: incinerarea, conform lui, era o epidemie sufletească și o modă capricioasă și macabra, comparand-o cu moda sinuciderilor și a rochiilor scurte. Mihălcescu îndemna publicul să dea dovadă de răbdare în fața cremațiunii, care ca orice modă, era ceva efemer. Câțiva ani mai târziu (1936) V.I.Zorca dădea, din parte cremaționiștilor români, o replica acestei caracterizări. El demonta categorisirea incinerării drept snobism: decizia de a fi incinerat rezultă în urma unui proces  de reflecție aprofundat și îndelungat, ce urmărește nu a evita moartea, ci a o privi direct și a te comporta ca atare: “Snobul copiază fără a raționa, pe când acela care nu raționează nu poate deveni un adept al cremațiunii umane”. Ipoteza  sa s-a adeverit si astfel in anul 2013 vorbim despre primii 85 de ani de incinerare in Romania. Sa speram ca vor mai urma cel putin încă alți 1000 de ani ! 6.02.2013 1. Ziarul Unirea de sambata a publicat un articol consistent despre dezbaterea asupra cremațiunii de la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universității din Alba Iulia. Poate fi citit aici: http://www.ziarulunirea.ro/video-incinerarea-istorici-si-preoti-arheologi-si-teologi-fata-in-fata-la-alba-iulia-intr-o-dezbatere-aprinsa-154066.html Autorul articolului, Bogdan Prisecan, a adăugat si un filmutel ce cuprinde o parte din intervenția mea in dezbatere, plus o serie de poze relevante. 2. Generalul Stefan Kostyal, implicat într-un complot împotriva lui Nicolae Ceuasescu in 1984, a decedat la vârsta de 92 de ani, fiind incinerat la Crematoriul Vitan Barzesti http://jurnalul.ro/special-jurnalul/sfar-itul-unui-destin-spectaculos-a-murit-omul-care-a-complotat-impotriva-lui-ceau-escu-635640.html Anca Fusariu, cunoscuta realizatoare TV, a decedat, fiind incinerata tot la Crematoriul Vitan Barzesti http://www.evz.ro/detalii/stiri/anca-fusariu-va-fi-incinerata-azi-admiratorii-ii-pot-aduce-un-ultim-omagiu-la-sediul-tvr-1022140.html Dumnezeul sa-i odihnească ! Pace cenușii lor ! (Aceasta ultima formula a fost consacrata ca ultima forma de rămas bun in cadrul revistei cremationiste Flacăra Sacra, in perioada interbelica) 3. Duminica siteul Asociației noastre a fost temporar indisponibil, fiind spart de către autori necunoscuți. Problema a fost însă rezolvata în mai puțin de 30 de minute. 4. In curând vom lansa bursa Calinic I. Popp Serboianu, fideli principiilor caritabile asumate de către Asociația noastre. Cuantumul acestei burse (100$) va fi unul simbolic, iar bursa va fi acordata unui student merituos  din Republica Moldova care studiază la Universitatea din Alba Iulia. De asemenea, vom demara o campanie publica pentru direcționarea a 2% către Asociația noastră. Vom reveni cu amănunte legata de aceasta bursa. 5. Am adăugat doua rubrici siteului, una consacrata aspectelor legale ale cremațiunii in România, iar cealaltă dedicata poeziei flăcărilor. Amândouă erau absolut necesare, in egala măsură! 6.  Am avut aproape 6000 de vizitatori pe siteul Amurg in luna ianuarie ! In principal acest fapt s-a datorat cazului Sergiu Nicolaescu, însă ne bucuram ca am putut sa oferim publicului larg informații corecte despre crematiune și mai ales ca am aparat cu îndârjire dreptul de a alege (inclusiv incinerarea) al fiecărei persoane din tara asta! Va mulțumim! 1.02.2013 Am evitat sa împărtăşesc ieri, pe siteul Asociaţiei noastre, impresiile mele despre dezbaterea asupra incinerării organizată pe 31 ianuarie 2013 de către Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Alba Iulia. Fusese planul meu iniţial şi m-am ţinut cu el. Ştiam că am nevoie de timp să rumeg cu ochii sufletului ceea ce se întâmplase, conştient că un interval prea scurt de timp de la eveniment are rol de sită prea strâmtă, pentru a îmi mai tempera patimile cremaţioniste. Adeseori viteza cu care existenţa noastră se împleteşte ne face simţim că anumite situaţii, oameni şi chiar instituţii ne provoacă o stare de disconfort. Ne simţim fie mărunţi, fie superiori acestora, fie agasaţi, fie  ironizaţi, pe nedrept, de acestea şi ne exprimam, de cele mai multe ori rezervele, punându-ne astfel şuruburi de protecţie în jurul opţiunilor şi ideilor noastre. Am întâlnit fel de fel de preoţi ortodocşi. Am foarte puţini prieteni, cred eu, printre ei, deşi poate ar trebui să fie mai mulţi. Unii m-am impresionat prin cultura lor şi iubirea aproapelui, alţii m-au dezamăgit prin ignoranţa,  aroganţa şi şmecheria lor, căutând doar piedestalul şi reverenţa muritorilor. Unii mi-au vorbit cu sufletul, alţii cu buzele ţuguiate. De la unii am învăţat cum ar trebui să fiu, de la alţii cum să mă feresc să fiu şi aşa mi-am creat o impresie, poate nu chiar cea reală. De când, acum vreo 5 ani, am aderat cu sufletul la cremațiune, m-am pus de-a latul criticilor lor, deși eu sunt nici cat un fir de praf in comparație cu BOR. Prieteni buni, cremaţionişti chiar, m-au sfătuit ca pentru binele meu şi al Asociaţiei să nu mai pedalez, criticându-i, pentru că trăim cu dânşii şi oricum pedalez în gol. Recunosc că am avut numeroase temeri ducându-mă la această dezbatere, cunoscând foarte bine vehemența anticremaţionistă a BOR. Însă toate aceste temeri au fost ieri spulberate, teologii ortodocşi prezenți la dezbatere, dându-mi posibilitatea să spun orice îmi venea în suflet, să critic şi să fac observații, cred eu întemeiate. Am mers pe ceea ce ştiu eu mai bine, prezentându-mi acolo punctul de vedere: evoluţia istorică a cremaţiunii moderne în România, problemele actuale ale sistemului funerar din ţară, precum şi utilitatea publică a incinerării. Nu am intrat în analiza textelor biblice şi nici dogmatice sau canonice privind incinerarea, decât menţionându-le şi punctându-le pe scurt când a fost cazul. Dansii le știu incomparabil mai bine decat mine. Teologii ortodocşi  şi-au precizat punctul de vedere la cele spuse şi de aici a rezultat o adevărată dezbatere în spirit academic. S-a dezbătut, la modul real, tematica cremaţiunii şi acest fapt mi-a plăcut enorm. N-au fost argumente spuse la o „dezbatere” pigmentată cu 50 de votcă şi nici o discuţie ca în piaţa de zarzavaturi. Fără patimă, cu rol de zgură, fără parfum contrafăcut, ci argumentată şi cu respect reciproc. Nu cred sub nicio formă că am fost „magnific” la această întâlnire (cum spunea un amic de al meu, Dan Aldea, prezent la întâlnire), ci doar m-am simţit LIBER acolo, deşi nu credeam acest lucru. Pe unii teologi ortodocşi prezenţi la dezbatere i-am simţit mai radicali împotriva cremaţiunii, pe alţii mai îngăduitori faţă de această practică, fără însă a se abate (deocamdata?) de la linia BOR. Eu înţeleg dreptul BOR de a îşi apăra punctul de vedere, aşa cum sper că şi domniilor lor să-l îngăduie pe al nostru. „Viitorul nu-l ştie nimeni. Doar Dumnezeu”, îşi încheia un coleg de la Facultatea de Teologiei Ortodoxă pledoaria. Subscriu şi îl privesc cu încredere. Poate şi BOR, cândva va judeca, fără patimă, cremaţiunea în România. Ce s-a întâmplat ieri la Alba Iulia a fost un moment: dezbaterea, ca armă a înţelegerii a ceea ce ne desparte, şi preambul bun, poate la ce va urma. PS. Au prezentat comunicări lect. univ. dr. Mihai Gligor (o prezentare a incinerării în preistorie), pr. prof. univ. dr. Emil Jurcan (o scurtă analiză a scandalului Sergiu Nicolaescu, plus o prezentare comparativă a atitudinilor şi comportamentelor în faţa morţii în diverse religii), Marius Rotar (incinerarea în România modernă – un contur istoric, cu accent pe poziţia BOR asupra cremațiunii şi activitatea cremaţioniştilor români – am spus de la bun început că sunt preşedintele Asociaţiei Cremaţioniste Amurg şi că sunt istoric şi  apoi cremaţionist), pr. conf. univ. dr. Dumitru Vanca (o prezentare a atitudinii BOR faţă de incinerare – s-au luat la puricat inclusiv cele 19 motive pentru a alege incinerarea prezente pe siteul Asociaţiei noastre, un sentiment aparte pentru mine să îmi văd propria argumentație luată la bani mărunţi şi criticată; la dezbatere am contracarat şi am primit replici, dând apoi eu replici ş.a.m.d. însă în cel mai civilizat mod cu putinţă), drd. Andrei Dârlău (o prezentare a riturilor funerare la tibetani, foarte interesantă). Prezentările au durat cam două ore, iar dezbaterile, axate doar pe tematica cremaţiunii în România actuală circa 2 ore şi jumătate) Public prezent: cam 35-40 de persoane, unii dintre ei cadre universitare (teologi) de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, ce s-au implicat în discuţii, comentând, punând întrebări sau făcând observaţii pertinente. Din păcate evenimentul n-a fost mediatizat deloc, doar un singur ziarist din Alba Iulia fiind prezent la dezbatere. Păcat pentru ca această dezbatere putea fi un model, despre cum se poate discuta, academic şi civilizat (sună redundant, recunosc), având opțiuni diferite. Sau despre cum este să te simţi liber, undeva unde eu, înainte de acest moment, naiv şi prost, credeam c-aş fi într-o cușca. Felicitări pentru inițiativă! Pentru mine a fost o lecție de unde am învățat multe! Mulțumesc! 30.01.2013 1. Ziarul Adevărul a publicat săptămâna trecuta un articol consistent despre contractele funerare pentru incinerare pe care le-am încheiat prin Casa Funerara Amurg. Intre timp numărul acestor contracte a crescut la 8. Recunosc ca am fost sceptic cu acest serviciu dar vad ca s-ar putea sa ma înșel. In orice caz trebuie ca lumea sa înțeleagă ca noi, prin Casa Funerara Amurg, nu vindem un produs, ca oricare altul, ci o idee si, prin aceasta, misiunea noastră devine mult mai dificila, punându-se de-a curmezișul lamei BOR. Mulțumim tuturor celor care au încredere in noi! 2. DCnews a dat publicității săptămâna trecuta un sondaj prin care se arata faptul ca 60% dintre romani nu sunt de acord cu poziția BOR fata de incinerarea lui Sergiu Nicolaescu. Procentul este semnificativ si dacă s-ar face un sondaj similar asupra aderentei cremațiunii in România probabil am putea avea surprize, după acest scandal, cu toate ca eu personal, nu prea am incredere in sondaje (toate sunt reprezentative – am obosit auzind aceasta formula!). 3. Dan Mihaiescu, celebrul umorist, a fost incinerat conform propriei voințe luni, 28 ianuarie 2013.  Dumnezeu sa-l odihnească! De aceasta data BOR n-a acordat nicio atenție evenimentul insa presa din România a profitat de ocazie, readucând in atenția opiniei publice tematica incinerării. Mai mult, actorul Mihai Bendeac, prezent la incinerare, a declarat ironic, ca Dan Mihaiescu a beneficiat de o slujba religioasa, dar a menționat faptul ca declara acest lucru pentru a-i face o zi fericita „Preafericitului” (n.n. Patriarhul Daniel). 4. Preotul Tanasescu, devenit celebru prin reactivarea corelației incinerare-sinucidere (si care la Realitatea TV întrebat fiind despre acest lucru, a încercat sa înmoaie afirmația), rezolva in Adevărul de ieri lipsa vreunul canon BOR privind incinerarea: Pravila de la Govora din 1640 (punctul 381) (ma rog Mitropolitul Andrei Andreicut, acum doi ani, invocând aceiași Pravila vorbea de anul 1641). Oameni buni de la BOR hotărâți-vă odată si nu ne mai țineți pe jar: 1640, 1641 sau 1940 (vezi textul anticrematiunea redactat de către D. Staniloaie si preluat cuvânt cu cuvant de catre BOR)? Importanta Pravilei de la Govora n-o contesta nimeni, insa atenție din multe puncte de vedere aceasta Pravila are rol doar de izvor istoric. Acum o sa mi sa spună ca in cazul credinței acest lucru nu este adevărat. Atunci întreb ce sunt prevederile din Pravila referitoare la vârsta minima de căsătorie (15 ani bărbatul, 12 ani femeia), oprirea căsătoriei dupa 45-50 de ani, cele doua paturi (unele pentru posturi, sărbători si duminici si alte normale) in cazul unui cuplu sau chiar ușoarele pedepse corporale ce le prevedea (este adevărat ca excepție). De la unele din ele chiar BOR a abdicat, recunoscându-se implicit arhaismul. Ce nu înțeleg eu este altceva: de ce in Hotărârile anticrematiune ale  Sinodului BOR acest canon din Pravila nu este invocat? Așadar, domnule Tanasescu nu descoperiți America, vizitand intai Mexicul! 5. Maine, 31 ianuarie 2013 iau parte la o dezbatere asupra cremațiunii, din perspectiva istorica si teologica la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universității din Alba Iulia. Am acceptat cu curaj invitația tocmai in speranța unui dialog. Desi toate semnele ar indica faptul ca o asemenea dezbatere ar fi imposibila, eu sper din tot sufletul ca discuția sa se poarte in termeni academici. Voi fi acolo ca istoric si pe urma ca si cremationist, încercând sa aduc unele lămuriri asupra evoluției cremațiunii la noi in timpurile moderne. Daca voi fi huiduit voi fi un erou pentru cei probabil sub 5 adepți ai cremațiunii care vor lua parte la cest eveniment. Daca voi fi huiduit voi fi considerat o persoana curajoasa de catre cei sub 15 persoane tolerante si deschise înspre dialog, prezente in sala. Daca voi fi huiduit voi rămâne un eretic in ochii celor care condamna cremațiunea (majoritari cred mâine).  Dar sper ca acest lucru sa nu se întâmple. Oricum nu sunt atat de important incat BOR sa-mi acorde vreo atentie. Felicit Facultatea de Teologie Ortodoxa din Alba Iulia pentru ca a decis sa organizeze o astfel de dezbatere si sper ca tot ce am spus adineauri sa fie doar niște simple temeri. Ceea ce este însă „suspect” este ca pe niciun site al Arhiepiscopiei de Alba Iulia,  Radio Reîntregirea al Facultății sus numite, precum si pe altele de inspirație ortodoxa acest eveniment nu este anunțat. Am creat pe facebook o pagina pentru acest eveniment, care este unul public. Pe curând, dragi prieteni ! 23.01.2013 Cimitire particulare Niciodată n-am fost un fan al cimitirelor şi mă simt întotdeauna un norocos ca nu voi fi găzduit de un asemenea spaţiu, care, pentru mine, exprimă cel mai bine definiţia claustrofobiei. Ca om, recunosc şi apreciez semnificaţia cimitirelor drept loc al memoriei (Pierre Nora), unde unele persoane îşi găsesc liniştea, alături de cei dragi plecaţi în altă parte. Cred cu tărie în ceea ce Emil Cioran spunea şi anume că orice cimitir (dar şi crematoriu, adaug eu), este o exemplară lecţie de modestie. Niciodată n-am dezvoltat o retorică anti cimitire, făcând propagandă pentru cremaţiune, şi nici nu cred că prin dezvoltarea incinerării în România s-ar economisi nu ştiu cât spaţiu pentru alte destinaţii (argument arhaic pro cremaţiune, de altfel). Oricând va exista, dacă se doreşte, spaţiu pentru înhumări, la fel cum întotdeauna vor exista lacrimi pe crucile din cimitire, sfinţind amintirea celor dragi plecaţi dintre noi. Nu cred nici în expresia loc de veci, pentru că, după câteva decenii, nesimţirea unora ne poate scote şi din morminte, ca să aibă loc, în locul nostru, alţii mai avuţi, mai obezi şi mai superficiali decât am fost noi vreodată. Mă revolt de fiecare dată când aud şi citesc despre situaţia deplorabilă din cimitirele urbane din România şi de mafia aflată acolo, ce îşi desfăşoară, fără nici un deranjament, pânza de păianjen. Ieri am aflat cu stupoare că Biserica Ortodoxă Română îşi pune în aplicare planul făcut public anul trecut, şi anume ca preoţii săi să nu mai slujească în cimitirele particulare. Ştiam de ceva vreme despre acest lucru, dar speram că sunt numai vorbe. Văd că, din păcate, m-am înşelat. Fidelă principiului „pământul e cenuşă şi cenuşa e pământ”, dar numai când vrem noi (adică BOR), Patriarhia aduce noi lămuri asupra celebrei anti cremaţiune expresii „din pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”, demonstrând, încă odată, intenţia sa de a instaura monopol pe moarte în România: „din pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”, însă doar în pământul (cu sens de cimitir) pe care noi îl vrem (adică BOR), la preţul pe care noi îl vrem (adică BOR) şi unde te vom păstra doar cât vrem noi (adică BOR – de pildă bunicii mei au cumpărat un loc de veci, unde sunt înhumaţi de peste 20 de ani, dar preotul ortodox i-a avertizat pe părinţii mei că, dacă vor să se înhumeze acolo, trebuie să plătească iarăşi locul). După întâmplarea de ieri de la Botoşani am luat la puricat decizia Patriarhiei privind cimitirele particulare şi am rămas mut citind-o, din mai multe motive:

1. Nu este invocat nici un text biblic în acea decizie, ci doar legile Statului, interpretate subiectiv. Dacă, în cazul incinerării, BOR se bazează pe o interpretare eronată a unor textele biblice, în acest caz BOR nu are ce să invoce şi recurge, fără menajamente, la „satanicele” reglementări laice. Aceasta demonstrează cum anume BOR se mulează perfect pe spiritul vremurilor, dar, declarativ invocă mereu tradiţiile, care, chipurile, ne salvează de toate relele lumii post moderne.
2. Invocarea faptului că 98% dintre români sunt religioşi nu ţine, în acest caz, deoarece numărul sau statistica este un argument secular, pe care BOR ar trebui, ca instituţie a divinităţii, să se abţină să-l menţioneze.
3. Cimitirele particulare au apărut în România nu ca o anumită persoană să se îmbogăţească, ci ca o posibilă soluţie la criza locurilor de veci din mediul urban, cea mai gravă problemă din sistemul funerar din România. N-am ştiinţa ca, vreodată, cineva de la BOR să fi propus vreo soluţie pentru rezolvarea acestei crize, dar am ştiinţă de multe situaţii, când diverse parohii ortodoxe percep bani din vânzarea şi concesionarea locurilor de veci din cimitirele aparţinând însă autorităţilor locale. Să nu se iluzionăm şi să credem că, deschizând cimitire proprii, BOR va căuta să rezolve această criză, pe care, până acum, nici n-a pomenit-o. Dimpotrivă, va căuta să mai adauge ceva la visteria proprie şi aşa plină şi neimpozitată.

Să nu creadă cineva că ne face o deosebită plăcere în a critica BOR pentru toate aceste lucruri sau pentru atitudinea sa faţă de incinerare. Nici poveste! BOR constituie o parte importantă în ceea ce reprezintă România de azi, furnizând speranţă şi încredere pentru mulţi dintre concetățenii noștri. Merită respectată, atâta timp cât şi această biserică respectă legile statului şi opţiunile, încadrabile legal şi moral, ale oamenilor ce compun această ţară. Însă, atâta timp cât va persista în asemenea atitudini, BOR nu va avea decât de pierdut, fisurile dintre această biserică şi societate, devenind, încet-încet, prăpăstii, ce, pe viitor, nu vor mai avea nici măcar ecou! 21.01.2013 Doar naivii ar crede ca apele s-au liniștit scurgându-se un strop de vreme de la scandalul iscat de incinerarea lui Sergiu Nicolaescu. Desi am remarcat o anumita saturare a publicului fata de subiect datorita intoxicării sale mediatice, cu tenta de scandal  în ultima vreme, el este readus în atenție printr-un nou comunicat al Patriarhiei Ortodoxe de astăzi.  Prilejul l-a constituit faptul ca un grup de credincioși au organizat un requiem în memoria regizorului la Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din București. Comunicatul Patriarhiei de astăzi, pornind de la acest fapt, vorbește nici mai mult, nici mai puțin de „biserici diferite si credințe diferite”, deoarece Arhiepiscopia Romano-catolica de București a acceptat acest requiem. Iarăși BOR păcătuiește in sensul in care separa apele, in mod subiectiv evident. Logica acestei afirmații este simpla: se poate vorbi DESIGUR despre doua biserici diferite, dar IN NICIUN CAZ DE DOUA CREDINȚE DIFERITE, prin simplu fapt ca vorbim de creștinism ca miez central/inima a celor doua biserici. O asemenea afirmație a BOR poate fi interpretata si ca o confiscare a creștinismului in nume propriu, lucru pe care oricine il poate vedea de la mii de ani lumina si nefiind o noutate. Pai dacă aceasta afirmație ar fi adevărată de ce mai vorbim despre ecumenism și implicit dialog interconfesional, clamat cu mândrie „habotnica” de către teologii ortodocși. Pe de alta parte, logica complet eronata a unei asemenea situații se integrează perfect in greșeala perpetuata de BOR in a considera, in continuare, cremațiunea o pratica păgână. Comunicatul BOR amintește de Conciliul Vatican II când Biserica Romano-Catolica a permis incinerarea, considerând acest fapt o cedare a papalității in fata secularismului (se știe faptul ca de pilda preotul romano-catolic, doctor in teologie, Michel Riguet in 1953 s-a adresat public Papei Pius al XII-lea cerând acceptarea cremațiunii: un rol important in aceasta direcție având si teologul romano-catolic Jean Simond). Este iarăși vorba despre o grosolana manipulare: in fapt, Biserica Romano-Catolica n-a cedat in fata acestei presiuni, ci mai degrabă s-a adaptat cerințelor lumii moderne, înțelegând necesitatea publica a cremațiunii, situație extraterestra si ultra-păgână pentru BOR. Comunicatul BOR arata ca aceasta biserica face distincția „între slujba ortodoxă de înmormântare care nu se oficiază celor care au optat pentru incinerare şi pomenirea, în anumite condiții, a sufletului omului care a decedat şi a fost incinerat din motive independente de voința sa”, ceea ce confrații catolici nu o fac. Reamintim BOR cazurile Zoe Ceaușescu, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, Michaela Iordache (i s-a oficiat o slujba de 40 de zile de către un preot ortodox) s.a.m.d, personalități de prim rang a vieții publice din România care au ales incinerarea DIN PROPRIE VOINȚĂ si li s-au săvârșit fără probleme servicii religioase de către preoții ortodocși. In cazul Monica Lovinescu si Virgil Ierunca trei preoți ortodocși au slujit la Capela Ortodoxa de la Paris deși se știa limpede ca trupurile acestora vor merge la crematoriu. Invocarea diverselor altor motive de către reprezentanți ai BOR nu tine in acest caz, întrucât fiind vorba despre niste personalități era evident faptul ca trupurile acestora puteau fi repatriate, ABSOLUT fara nicio problema daca se dorea înhumarea. Acest comunicat nu amintește un fapt esențial: Biserica Romano-Catolica nu  săvârșește niciun serviciu religios in cazul incinerării, dacă defunctul a dorit ca incinerarea sa reprezinte un act de sfidare a creștinismului, ca împlinire a unui ateism împărtășit in cursul vieții. Cazul celebrului scriitor Jose Saramago este clasic din acest punct de vedere. Prin urmare, comunicatul BOR de azi spune doar lucrurile care convin acestei Biserici, evident in mod trunchiat si manipulator pentru populație. Si pana la urma acel grup de credincioși (ortodocși multi dintre ei) au organizat requiem-ul pentru ca BOR tratează INCINERAREA mai rău decât SINUCIDEREA!  De altfel Amurg. Romanian Cremation Association va organiza o slujba de pomenire a tuturor cremationistilor romani pe data de 7 martie 2013 (data când se împlinesc 90 de ani de la fondarea Societății Cenușa) probabil tot într-o biserica catolica. Daca am cauta cu siguranță am găsi, măcar într-un vârf de munte un preot ortodox, ca sa oficieze o astfel de slujba dar n-o sa facem acest lucru, tocmai pentru a evita scandalul, chestiune de care BOR este incapabila. Pacat! 20.01.2013 Asa după cum unii dintre dumneavoastră deja știți International Federation Cremation și-a exprimat un punct de vedere fata de ultimele evoluții ale cremațiunii în România, la sesizarea pe care Amurg. Romanian Cremation Association a făcut-o. Scrisoarea Federației din 17 ianuarie 2013, semnata de către secretarul general al IFC, dl. Henry J. Keizer,  arata limpede ca orice interdicție asupra incinerării in România ar fi o încălcare a drepturilor individuale, garantate în Uniunea Europeana. Poate fi interpretata și ca un avertisment. Este pentru a doua oara când informam forul conducător al mișcării cremationiste mondiale (fondat in 1937) asupra a ceea ce se petrece în tara noastră. Anul trecut, cu ocazia scandalului RDK Cremation, am făcut-o pentru prima data, International Federation Cremation punându-se la dispoziția autorităților locale clujene pentru orice informație asupra incinerării. Din nefericire, autoritățile locale clujene nu au luat în considerare acest lucru. Oricum în procesul dintre RDK Cremation și Primăria și Consiliul Local din Cluj Napoca acest fapt va constitui, cu certitudine, o proba asupra deciziei arbitrare de a bloca proiectul. Ma întreb acum unde sunt diversele asociații clujene care anul trecut se manifestau zgomotos anticrematiune, dar declarau ca nu sunt împotriva practicii, ci doar împotriva amplasării crematoriului RDK Cremation. In mod normal, acele asociații trebuiau sa fie consecvente și sa declare cu ocazia scandalului Sergiu Nicolaescu, ca nu sunt împotriva cremațiunii. Evident ca n-au făcut-o, iar motivul îl poate deduce, în mod limpede, oricine. Scrisoarea de la International Federation Cremation a fost publicata ieri în Jurnalul Național, într-un articol semnat de domnul Toma Roman jr.: http://jurnalul.ro/stiri/observator/incinerare-nicolaescu-asociatia-cremationista-634317.html Personal mi-a plăcut modul ironic în care a fost scris articolul, situație care m-a dus cu gândul la un celebru articol asupra cremațiunii semnat de către poetul Tudor Arghezi, cu ocazia unei conferințe pro crematiune ținute de  către epigramistul si avocatul Radu D. Rosetti în 1913. Desi contextul este diferit, comicul situației (care evident nu ni se datorează noua, ci BOR) impune ironia. Articolul a fost citit de peste 4300 de persoane, interesante fiind și comentariile la acest articol, unele dintre ele, înjurându-ne și blestemându-ne pentru opțiunea noastră, in cel mai mioritic mod cu putința. Sincer eu unul m-am saturat de spiritul civic exprimat doar  în comentarii la diverse articole, exprimat în șușoteli, adică doar pe la coltul străzii, la cafeaua din timpul orele de serviciu sau doar la chefuri. Pana la urma, este o forma de lașitate sa ai spirit civic doar când nu te aude nimeni sau sa ți-l asumi în mod anonim. Daca este ceva de spus trebuie spus, la timpul potrivit, și asumat, altminteri suntem cu toți într-o stare de amorțeala, total neproductiva. 2.  Autoritățile de la Tiraspol din Republica Moldova intentioneaza sa construiască un crematoriu în acest oraș: http://epresa.md/stirile-zilei/administratia-orasului-tiraspol-isi-propune-sa-construiasca-un-crematoriu# Am vizitat acest oraș acum vreo 5 ani si personal nu prea m-am simțit bine acolo, datorita unui puternic sentiment antiromânesc, ce plutea în atmosfera, însa inițiativa merita punctata, la fel cum merita punctat faptul ca inclusiv în orașul Chișinău, ar trebui construit un crematoriu. Cetățenii din Republica Moldova, care doresc sa fie incinerați sunt duși, de obicei la crematoriile din Ucraina, cel mai solicitat fiind cel de la Odessa. 17.01.2013. 1. Acum doua zile am lansat, asa cum am anunțat deja o casa funerara online axata doar pe servicii de incinerare: CASA FUNERARA AMURG. Propunem drept soluție, pentru evitarea neplăcerilor, gen Sergiu Nicolaescu, contractul funerar pentru incinerare semnat in timpul vieții, in eventualitatea in care cineva dorește acest lucru. Garantam ca prin acest contract dorința oricui de a fi incinerat, indiferent de motivație, va deveni realitate. Ziarul Adevărul a consacrat un articol special acestui produs: http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/s-a-deschis-casa-funerara-deincinerare-romania-ofera-produs-nou-contractul-funerar-timpulvietii-platibil-rate-consiliere-familie-1_50f5084156a0a6567e8642a7/index.html Informația a fost preluata de numeroase siteuri de știri din tara. Ne găsiți aici: www.casa-funerara-amurg.ro Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Ortodoxe a Clujului ne acuza de faptul ca transformam moartea într-o afacere. Ma abțin sa-i dau o replica agresiva dar ii reamintesc faptul ca inclusiv BOR a mers pe o  direcție „comerciala”, când a propus familiei lui Sergiu Nicolaescu loc de înhumare si suportarea a jumătate din cheltuielile de înmormântare, dacă se renunță la incinerare. In plus, știm faptul ca BOR se pregătește să-și deschidă propriile cimitire si firme de pompe funebre in viitorul apropiat. Așadar, iarăși ambiguități! Adica cenușa e pământ si pământul e cenușă, după cum vor unii. Abracadabra cu afacerile! Noi nu transformam moartea in afacere, ci doar ne angajam ca serviciul pe care il oferim  sa devina  garanția sigura a transpunerii în realitate a  dorinței de a fi incinerat. Daca n-ar exista probleme cu cremațiunea in România, acest serviciu nu și-ar avea rostul. Membrii Asociației noastre beneficiază de o mica reducere in eventualitatea in care doresc sa semneze aceste contracte. 2. Pe 31 ianuarie sunt invitat la Facultatea de Teologie Ortodoxa de la Alba Iulia, pentru o dezbatere publica asupra cremațiunii. Voi accepta invitația cu speranța unui dialog decât a unui cor de huiduieli si amenințări de alt gen. De bătut sigur nu voi veni bătut de acolo! 16.01.2013 La o zi după comunicatul de presa al BOR se mai cuvin câteva observații: 1. Neavând niciun argument dogmatic si canonic pentru a respinge incinerarea BOR apelează la proprii sai clasici, gen D. Staniloaie. Tactica este simpla: se considera ca numele acestor teologi ortodocși sunt suficiente prin sine ca sa convingă lumea de „păgânătatea” cremațiunii. Probabil mâine îl vedem invocat pe parintele Cleopa sau Arsenie Boca, ca sa luam toti poziție de drepți: ortodocși, catolici, baptisti, agnostici, atei etc. De ce nu-l invoca BOR pe T. Paraianu care s-a arata mult mai indulgent cu incinerarea decât alți duhovnici ? 2. Comunicatul BOR reproduce fără comentarii textul lui Staniloaie, excluzând contextul in care a fost scris si reproducând si ultima fraza a articolului prin care Staniloaie isi exprima speranța pentru desființarea crematoriilor in România. Daca ar fi fost înțelepți cei de la BOR ar fi sters aceasta ultima fraza care aduce un afront libertății de alegere (inclusiv a incinerării) in România. Azi am informat International Federation Cremation si Cremation Society of Great Britain despre cele petrecute. La nevoie cu aceste doua organisme mergem la CEDO. Ceea ce  nu știu cei de la BOR este ca in ședința Sinodului BOR din 3 decembrie 1940 s-a cerut autorităților Statului Roman interzicerea cremațiunii in Romania. Mareșalul Antonescu a refuzat aceasta „oferta” (n.n. daca preluați informatie aceasta pe diverse siteuri citați sursa!). Am scris despre asta acum doua ani in cartea mea asupra cremațiunii in Romania. Pentru BOR dam o posibila bibliografie dacă mai dorește sa găsească articole anti crematiune semnate de teologi ortodocși. Le găsiți aici in ediția englezeasca a cărții mele asupra istoriei cremațiunii in România moderna: http://www.amazon.com/History-Modern-Cremation-Romania-Marius/dp/1443842222 Reproducând un articol comunicat pe zi BOR are destul material pentru asemenea comunicate doi ani la rand. 3. Respectând „îndemnurile” lui D. Staniloaie m-am apucat azi sa-mi fac un rug acasă in gradina sa ma ard. Am si făcut o proba, doua ciori moarte. Lăsând ironia de prost gust la o parte, îmi pare regretabil faptul ca BOR nu-și temperează discursul, ci și-l înăsprește la adresa cremațiunii si cremationistilor. Repetam a 100000000-a oara ca nu avem nimic de împărțit cu preoții ortodocși si BOR, ci solicitam doar respectarea dreptului de a fi incinerat, GARANTAT prin legile statului Roman. Biserica Ortodoxa Romana este o instituție fundamentala pentru România si ar trebui sa se modernizeze, astfel risca o tot mai adânca fosilizare si izolare de societate. 4. A trecut cu vederea ceea ce am prezentat in statisticile incinerării pe 2011 preluate din revista Pharos: s-a deschis un CREMATORIU, într-o tara islamica! Este vorba despre Emirate Arabe Unite, stat arab occidentalizat dar musulman. Ei, dacă si într-un astfel de stat musulman (religie vehement anticremationista) au apărut crematorii, nu înțeleg de ce BOR insinuează azi faptul ca incinerarea si crematoriile trebuie desființate in România. Probabil BOR uita ca suntem un stat european, unde drepturile sunt garantate, inclusiv acela de a fi ars după moarte.

15.01.2013

Din nefericire BOR nu poate accepta nici in ruptul capului nu doar incinerarea, ci faptul ca anumite persoane ar simpatiza cu dorința cuiva de a fi incinerat. Prin urmare, BOR a trimis azi un comunicat de presa reproducând un articol anti crematiune publicat in 1940 de către pr. Dumitru Staniloaie (analizat in cartea mea asupra cremațiunii de acum doi ani, însă BOR abia acum l-a descoperit), insinuând chiar ideea interzicerii cremațiunii: http://stirileprotv.ro/stiri/social/cine-vrea-sa-se-arda-s-o-faca-la-el-acasa-mesajul-patriarhiei-dupa-incinerarea-lui-nicolaescu.html

1. BOR, prin multi sai teologi preocupați de istorie, avea posibilitatea sa găsească articole anti crematiune mult mai tăioase decât acesta, scrise de diverși alți prelați ortodocși, cu ocazia deschiderii crematoriului Cenusa in 1928 si in perioada următoare, cum au fost cele semnate de către arhimandritul Iuliu Scriban (campionul ortodox al anti cremațiunii), pr. Marin Ionescu (vicecampionul), Haralambie Roventa (autorul unui memorabil articol „Crematoriul sau Cuptorul Satanei”) etc. Sunt zeci de astfel de exemple (articole) analizate in cartea mea dedicata istoriei cremațiunii in România publicata la Iași in 2011 si la Cambridge Scholars Publishing, Marea Britanie, anul acesta.

2. Totuși din 1940 pana azi multe alte confesiuni creștine au acceptat cremațiunea, așadar reproducerea poziții anti crematiune a lui Dumitru Staniloaie este depășita, indiferent cat de mult ar cauta sa insinueze BOR simbioza ortodoxie-națiune (discutabila, din punct de vedere științific, vezi lucrările lui S. Conovici, de pilda). Logica aceasta cu cine nu este ortodox nu este roman devine supărătoare într-o Europa a secolului XXI.

3. Nivelul discuției pro si contra incinerare si asa foarte scăzut datorita tendinței de a produce scandal se diminuează si mai mult prin asemenea porniri ale BOR, gen:

„Cine vrea sa se ardă, s-o faca la el acasa”

4. In eventualitatea in care cremațiunea s-ar interzice in România (situație imposibila) sunt si alte cai de acțiune, cum ar fi Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Sa nu uitam ca adepții cremațiunii din Grecia, sprijiniți de International Federation Cremation si Cremation Society of Great Britain au ajuns pana în aceasta instanta pentru a capătă legalitatea incinerării in Grecia. Nu este cazul in Romania, dar in situația extrem de grava enunțata mai sus (pe care repet n-o cred posibila), Amurg. Romanian Cremation Association se va adresa forurilor europene si mondiale, cerând respectarea drepturilor omului in România. Oricum vom informa zilele acestea atât International Federation Cremation precum si Cremation Society of Great Britain asupra situației regretabile din România si, mai ales, asupra presiunilor anti crematiune ale BOR.

Noi nu contestam rolul BOR in societatea româneasca, ci dorim ca BOR sa înceteze cu aceasta campanie violenta, nejustificata si ilegala anticrematiune. DREPTUL DE A FI INCINERAT ESTE GARANTAT PRIN LEGILE STATULUI ROMAN, LA FEL CA ȘI EXISTENTA CREMATORIILOR. PUNCT.

11.01.2013

Ca-n fiecare an revista Pharos. International. The Official Journal of the Cremation Society of Great Britain and the International Federation Cremation publica în ultima apariție pe un an în curs, statisticile incinerării. Astfel, în ultimul număr al revistei pe 2012 (winter isssue, pp.28-40) au fost publicate statisticile ultime ale cremațiunii, adică cele pe anul 2011.

Reproducem mai jos câteva dintre cele mai relevante date, care credem ca sunt de interes public data fiind ultimele evoluții în domeniu în România, produse de scandalul incinerării lui Sergiu Nicolaescu.

1. Tara cu cea mai mare rata a incinerării in Europa continua sa fie Elveția cu medie de circa 85,18% de incinerări din totalul deceselor, in Elveția fiind funcționale 28 de crematorii; pe locul al doilea se situează Republica Ceha, cu 79, 57% si 27 crematorii funcționale; locul trei Suedia 78,63% cu 66 de crematorii funcționale, urmata de Marea Britanie 74, 39% cu 265 crematorii funcționale (în Scoția sunt 27 de crematorii, in Tara Galilor 14, iar in Irlanda de Nord unul singur, restul fiind localizate în Anglia).

2. Alte tari: Franța 32,27% cu 155 de crematorii (5 crematorii noi deschise in 2011); Italia 14,29% cu 58 de crematorii (doua noi deschise în 2011 la Cesena si Arezzo), Germania se menține cu o rata a incinerării undeva la 40-45%, cu 155 de crematorii (doua noi crematorii deschise în 2011), Olanda 58, 43% cu 72 de crematorii (doua noi deschise in 2011), Spania, 20, 05 % (date din 2006), 132 crematorii, Portugalia 4 crematorii, 50 % rata incinerării pentru Lisabona, Polonia 9%, cu 13 crematorii, Austria 34% cu 11 crematorii, Belgia 49,25 cu 13 crematorii (un crematoriu nou deschis în 2011).

3. Tari învecinate sau apropiate României – Serbia 21,64% cu doua crematorii la Belgrad si Novi Sad (rata incinerării e valabila doar pentru aceste orașe), Rusia 48,26% cu 16 crematorii, dintre care 4 în Moscova (rata incinerării e valabila doar pentru aceste orașe). Statisticile pentru Bulgaria cuprind un crematoriu, cu o rata a incinerării de 5% , iar la nivelul Ungariei datele nu sunt actualizate (din informațiile noastre în Ungaria ar funcționa 19 crematorii, cu o rata a incinerării de 40%). Ucraina nu este cuprinsa în statistici dar, după cum am aflat, în aceasta tara exista 3 crematorii (Kiev, Odessa si Harkov).

4. In ROMÂNIA în 2011 au fost efectuate 840 de incinerări reprezentând 0,33% din totalul deceselor, fiind, pentru 2011 funcționale doar un crematoriu. Intre timp, asa cum se știe, în 2012, s-a deschis un incinerator (însă nu crematoriu), particular la Oradea.

5. Pe plan mondiala tara cu rata cea mai mare a incinerării este Japonia cu 99, 89% având 1526 crematorii, rata incinerării find ridicata în Taiwan (90,79% cu 36 de crematorii) sau Hong Kong (89, 87 % cu 6 crematorii). In China pentru 2011 rata incinerării a fost de 48,80% (aici sunt funcționale 1745 crematorii).

6.  Australia – rata incinerării 69, 23% (date valabile în 2009), 77 de crematorii, Noua Zeelanda rata incinerării 72, 00% numărul crematoriilor fiind necunoscut.

7. Coreea de Sud – rata incinerării 71,08%, 53 de crematorii, în Brazilia sunt 32 de crematorii rata incinerării fiind necunoscuta, Argentina 25,41% (date valabile în 2010), 95 de crematorii, Ghana 5,16%, 7 crematorii.

8. In SUA rata incinerării pentru 2011 a fost de 42% (peste un milion de incinerării în 2011), fiind funcționale 2113 crematorii, Nevada având cea mai ridicata rata de  74%, în Canada rata incinerării este de 59, 2%, numărul crematoriilor fiind necunoscut.

9. Marea noutate pentru anul 2011 este faptul ca s-a deschis primul crematoriu într-o tara islamica și anume în Emirate Arabe Unite în decembrie 2011, în prima luna operandu-se aici 5 incinerări (religia islamica interzice cremațiunea).

Amurg Romanian Cremation Association este menționată în acest număr al revistei Pharos drept unica organizație cremationista din România, având ca președinte pe Marius Rotar (p.35)!

9.01.2013

1. Ziarul Jurnalul Național ne-a solicitat ieri o poziție fata de scandalul incinerării lui Sergiu Nicolaescu. Ne-am precizat poziția, care a fost și publicata aseară: http://jurnalul.ro/stiri/observator/saga-amurg-casa-funerara-633255.html

Pana la acest moment articolul a fost citit de aproape 3500 de oameni, fiind preluat de numeroase site-uri de știri si chiar posturi de televiziune (Antena3, RTV). Ne bucura interesul fata de asociația noastră si asiguram pe toată lumea ca vom rămâne la fel de fermi pentru promovarea si susținerea cremațiunii in tara noastră. Chiar dacă va rămâne un singur om in România care sa creadă incinerare, noi vom continua sa luptam, ca opinia lui sa fie respectata. Asa cum am dezvăluit in intervenția publicata in Jurnalul Național vom inaugura, sper luni, un sistem național privind cremațiunea. Este vorba despre Casa Funerara Amurg, ca extensie a asociației noastre . Prin intermediul contractului funerar, semnat în timpul vieții, garantam respectarea dorinței de a fi incinerat. Siteul va fi disponibil aici www.casa-funerara-amurg.ro

Mi se pare o asemenea direcție cea mai buna dintre modalitățile de a evita problemele, de genul celor care au apărut in cazul lui Sergiu Nicolaescu. Desigur, membrii asociației vor avea o serie de beneficii si, in același timp prioritate, in cazul acestor contracte funerare. Nu este o noutate ce încercam noi aici, strămoșii noștri de la societatea Cenușa, procedând in același fel: in timp societatea Cenușa s-a transformat într-o societate de ajutor mutual în caz de deces, axându-se pe incinerare.

2. Tot Jurnalul Național a publicat azi in cadrul unui ciclu de articole, dedicat tematicii cremațiunii, lista romanilor celebri incinerați (selectiv), utilizând informațiile de pe siteul nostru:

http://jurnalul.ro/stiri/observator/lista-romanilor-celebri-care-au-fost-incinerati-633243.html

Trebuie știut faptul ca am lucrat aproape 5 ani la aceea lista, care este incompleta, din motive obiective, si ne bucuram ca in sfârșit ea a fost făcuta publica, prin intermediul presei de mare tiraj (ziarul Adevărul a mai făcut trimitere la aceasta lista, in trecut).

3. O alta problema care am mai semnalat-o în trecut este preluarea de informații de pe siteul asociației, fără a menționa sursa. S-a întâmplat de mai multe ori în trecut dar acum, cu ocazia scandalului Sergiu Nicolaescu, s-a repetat, într-un mod supărător. Atenție: informațiile aflate pe siteul asociație sunt aparate prin legea drepturilor de autor din România și orice preluare, fără a menționa sursa, intra sub incidenta justiției. Munca ce am depus-o, din pasiune și având la baza un crez cremationist, nu cer sa fie nici plătită, nici aplaudata, ci doar CITATA, atunci când este cazul. Culmea o întâlnim la arhmin. Mihail Daniliuc, care într-un articol, preia sau plagiază, in mod grosolan, pasaje întregi din cele 19 motive pentru a accepta incinerarea invocate de noi si le utilizează , într-un soi de fabula de prost gust anticrematiune:

http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/faima-lumeasca-arsa-de-focul-crematoriului

Domnule Daniliuc, atenție, va jucați cu focul pardon, plagiatul!

4. Numărul membrilor asociației noastre a crescut cel mai mult de la înființarea sa în 2010, odata cu scandalul Sergiu Nicolaescu. Ne-am fi plăcut ca aceasta creștere sa se înregistreze normal, nu sub imperiul acestui scandal. Probabil, am devenit mai vizibili si cred ca acesta este motivul esențial al creșterii. Mulțumim tuturor celor care au devenit membri și le uram bun venit. De asemenea traficul pe siteul nostru a crescut foarte mult. Am avut 1356 de accesări în 5 ianuarie, iar de la începutul anului pana acum peste 4500 de accesări.

5. In final facem un nou apel către BOR:

Acceptarea serviciul religios, în cazul incinerării, de către Biserica Ortodoxă Română va demonstra flexibilitatea acesteia, convingând populația, o dată în plus, de importanța acestei instituții pentru neamul românesc. Noi nu contestam semnificația Bisericii Ortodoxe Române pentru România, ci doar subliniem o eroare foarte gravă pe care reprezentații săi o fac, respingând, lipsiți de argumente, practica arderii cadavrelor.

Acceptând incinerarea, Biserica Ortodoxă Română nu va dispărea, bisericile sale nu vor duce lipsă de enoriași, după cum nu va scădea nici gradul de religiozitate în rândul românilor și nici nu se va surpa neamul românesc. Dimpotrivă această instituție se va întări și va căpăta și mai mult respect în rândurile cetățenilor români, inclusiv printre cei care sunt de confesiuni diferite și chiar atei.

Pe curând!

Inauguram aceasta noua pagina la site-ul nostru pentru a-l fluidiza. Vechea pagina de noutăți o menținem, pentru a se putea vedea activitatea noastră de pana acum! Mulțumim!