10 motive pentru care oamenii aleg incinerarea

10 motive pentru care oamenii aleg incinerarea

     Incinerarea reprezintă unul dintre ritualurile funerare practicate de către comunitățile umane din toate timpurile și din majoritatea regiunilor geografice din lume. În ultimii ani, incinerarea a devenit din ce în ce mai populară în România iar nr. persoanelor incinerate după deces a crescut considerabil.

Probabil vă întrebați ce îi face pe oameni să aleagă incinerarea în detrimentul unei înmormântări clasice. În urma unui sondaj realizat de Asociația Cremaționistă AMURG din România, am identificat 10 motive pentru care oamenii aleg incinerarea:

1.Costurile

Comparativ cu înhumarea, incinerarea are costuri mult mai mici. Alegând incinerarea, multe familii elimină costurile unui mormânt, sicriu, monument funerar etc.

2.Statut legal

Incinerarea este o practică recunoscută prin legile Statului Român, încă din perioada interbelică. Aceasta are un statut egal,  din punct de vedere legal, cu înhumarea.

3.Flexibilitate

Incinerarea oferă flexibilitatea pentru cei dragi de a decide ce fac cu urna. „Am decis să fiu incinerată după deces deoarece lumea este într-o continuă schimbare și mișcare. Nu vreau să fiu o povară pentru nimeni și să las familiei în grijă un loc de veci într-un punct fix pe hartă, la care să se simtă obligați să vină cu anumite ocazii…ˮ

   4.Intimitate

La nivel global, există o tendință generală de la tradiționalism la individualism. Familiile aleg incinerarea pentru a valorifica sufletul persoanei dragi într-un mod unic și personal. Ceremonia funerară are loc într-un cerc restrâns, ce aproprie membri familiei, oferindu-le o atmosferă de sobrietate pentru a-și lua rămas bun de la persoana dragă.

5.Mobilitate

Urna funerară este ușor de manipulat și poate fi transportată în străinătate. Chiar dacă nu mai locuiți în România, puteți lua cu Dvs. urna funerară oriunde în lume!

6.Distribuire

Cenușa umană poate fi împărțită fiecărui membru al familiei. O altă metodă  de a împărți cenușa este prin diamantul funerar. Diamantul funerar se realizează din carbonul existent în cenușa defunctului printr-o procedură complexă, astfel încât să rezulte un set de bijuterii. În acest fel, modalitatea de celebrare a vieții persoanei iubite devine una neprețuită!

7.Dispunerea cenușii umane

Incinerarea oferă libertatate persoanei să aleagă ce se va întâmpla cu cenușa după deces. Urna funerară poate fi păstrată acasă, depozitată în columbarele din cimitire, împrăștiată pe munte sau mare. O altă alternativă este urna BIO prin care defunctul renaște în natură sub forma unui arbore.

8.Apropierea față de familie

Incinerarea reunește familia. Cenușa se poate pune într-o urnă funerară atractivă și ținută în casă. O mare parte din persoanele care au răspuns la sondajul nostru ne-au mărturisit că țin urna funerară pe noptiera din dormitor sau în spațiul memorial special amenajat pentru persoana dragă. Acest lucru permite celor dragi să fie întotdeauna cu voi într-un mod inedit.

9.Simplitate

Incinerarea reprezintă un mod etic, solemn și demn de a părăsi această lume, evitând vanitatea și luxul inutil al înhumării.

10.Ordin ecologic

Incinerarea răspunde mai bine considerentelor de ordin ecologic, decât alte modalităţi de dispunere a corpului neînsuflețit, oferind și o soluție practică pentru criza locurilor de veci din România.

Dvs. de ce ați ales incinerarea?

One thought on “10 motive pentru care oamenii aleg incinerarea

  1. Teofil Marian

    Vreau sa fiu incinerat dupa deces iar sufletul meu să zboare liber în acest Univers!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



403 Forbidden

Request forbidden by administrative rules.
http://www.incinerareamurg.ro/wp-content/uploads/2021/03/2202131420000.html